Realitate cruntă la Brăila: Ajutoarele UE reînvie moda cozilor comuniste/FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Brăilenii se îmbrâncesc să-şi ia "pomana" de la Uniunea Europeană, câteva kilograme de făină, zahăr şi pachete de biscuiţi.Oameni de toate vârstele au stat ieri ore în şir în faţa centrului de distribuire a alimentelor comunitare, deschis la Colegiul Naţional ,,C.D. Neniţescu", pentru a prinde zahăr şi făină.

Au fost direcţionate persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizate şi şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj.

Galerie foto aici

Pentru câteva kilograme de făină, paste făinoase şi biscuiţi, potenţialii beneficiarii au făcut liste încă de la primele ore ale dimineţii, chiar dacă nu aveau certitudinea că sunt îndreptăţiţi să intre în posesia lor.
Zeci de persoane erau nemulţumite de modul de împărţire a alimentelor şi mai ales că stau la cozi ore în şir.

Ei spun că haosul creat este rezultatul faptului că alimentele de la UE se acordă doar în interval de câteva ore zilnic.

„Sunt bătrână şi bolnavă, aştept de la ora 8.00 aici şi au trecut patru ore de când stau în îngrămădeala asta. Ar trebui să facă mai multe puncte de distribuire a acestor alimente şi să le acorde şi după ora 14.00", a spus Floarea Avădanei, beneficiară de alimente prin Programul Uniunii Europene.

image

Poliţiştii comunitari au fost însă de neînduplecat şi au permis accesul în incintă pe grupuri de câte cinci, şase persoane. Şi acesta este numai începutul, la nivel de municipiu fiind luate în evidenţă 15.131 de persoane, potenţiali beneficiari ai programului, încadraţi de autorităţi pe liste pur teoretice.

Legumele sunt un lux pentru săracii Brăilei/Află de aici care este câştigul mediu

Cu ţârâita

Cei care şi-au luat deja acasă o parte dintre alimente trebuie să facă alte drumuri la centru şi pentru celelalte. Autorităţile spun că nu este vina lor că oamenii sunt puşi pe drumuri, ci modul în care a fost gândit şi pus în practică programul.

"Spre exemplu, din cele 211 tone de făină s-au primit numai 22 tone, din 45 tone de paste făinoase au venit numai 3 tone, iar la mălai din 105 tone au venit numai 20 tone. Oamenii care şi le iau acum, vor trebui să mai vină încă o dată. Nici pentru noi nu este foarte simplu, pentru că la aceste centre vin între 170 - 250 de oameni în fiecare zi, iar unele alimente sunt vrac, nu în pachete şi nu este foarte simplu să facem această distribuţie. Dar noi sperăm că, în timp vom intra în normal", a asigurat Aurel Simionescu, primarul Brăilei.

Distribuirea a început pe 27 septembrie 2010 astfel: făină - 14 kg/persoană, mălai - 7 kg/persoană, zahăr - 1 kg/persoană, biscuiţi - 1,3 kg/persoană,lapte praf - 1 kg/persoană, Paste Făinoase - 3,2 kg/persoană.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite