Protest al judecătorilor de la Tribunalul Brăila. Magistraţii cer Guvernului abrogarea OUG nr. 7/2019

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii de la Tribunalul Brăila au purtat astăzi, 1 martie, banderole albe pe braţ în timpul şedinţelor de judecată în semn de protest faţă de modificările aduse legilor justiţiei prin OUG nr. 7/2019.

Judecătorii Tribunalului Brăila au hotărât astăzi, în cadrul Adunării Generale, să protesteze prin purtarea de banderole albe pe braţ în şedinţele de judecată, ca reacţie la recent adoptata OUG 7/2019.

“Sprijinim eforturile Consiliului Superior al Magistraturii pentru rezolvarea situaţiei create prin adoptarea OUG nr.7/2019. Până la remedierea situaţiei, ca formă de protest, judecătorii din cadrul Tribunalului Brăila au hotărât purtarea de banderolă albă pe durata şedinţelor de judecată”, a transmis conducerea instanţei brăilene.

Magistraţii au cerut abrogarea OUG 7/2019, deoarece legile justiţiei fuseseră deja modificate la finele anului trecut de către Parlament şi nu exista nicio urgenţă care să justifice adoptarea unei astfel de ordonanţe de urgenţă.

“Solicităm abrogarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 7/2019, cu excepţia dispoziţiilor care au fost adoptate ca urmare a sesizării Consiliului Superior al Magistraturii (aspecte privind admiterea în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi modalitatea de notare a candidaţilor la concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie). Adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.7/2019 nu justifică o urgenţă imperioasă care să corespundă unei nevoi stringente de modificare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în contextul în care toate aceste trei legi au fost modificate de către Parlament în toamna anului 2018”, susţin judecătorii Tribunalului Brăila.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite