PORTRET/ Marinica Săvescu - Mămica medaliată în arte marţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A început să practice sportul de autoapărare la 18 ani. Tehnicile învăţate au fost răsplătite cu medalii, iar scopul ei este să obţină centura neagră.

Marinica Săvescu lucrează ca operator pe calculator în domeniul textil, însă atunci când nu este în faţa monitorului, sau în bucătărie, botoşăneanca desluşeşte tainele  artelor marţiale. A început  cursurile de autoapărare în urmă cu 12 ani, iar acum nu îşi poate imagina viaţa fără acest sport.


„Cu timpul mi-am dat seama că artele marţiale nu sunt doar un sport, ci un mod de viaţă pentru că, aşa cum oamenii sunt diferiţi, aşa şi stilurile de arte marţiale  diferă. Fiecare om care intră în lumea artelor marţiale îşi găseşte în final stilul potrivit lui: contează numai să descopere ce îi place“,
a spus Săvescu. Primele tehnici învăţate de tânără au fost din boxul thailandez. La mai puţin de trei luni de antrenament, tânăra a reuşit să obţină prima ei centură.

A încercat mai multe stiluri
Mai apoi, Marinica Săvescu a început să încerce diferite stiluri, precum Qwan Ki Do şi Taekwondo, până a ajuns la Jun Fan Kuen şi Jeet Kune Do. Sub aripa instructorului Cătălin Amariei, botoşăneanca a reuşit în luna mai 1999 să ia prima centură în Jun Fan Kuen.

„Mai târziu am auzit de kick boxing şi mi-am zis că nu ar fi rău să încerc şi acest stil. În 2000 am obţinut locul III şi medalia de bronz, la categoria fete-65 de kilograme, la Campionatul Naţional Light Contact Seniori“, a afirmat Marinica.

Este arbitru de Jeet Kune Do
Pentru că i-a plăcut acest stil, sportiva a urmat un curs de arbitraj în kick boxing. Marinica Săvescu a urmat câteva concursuri şi stragii de pregătire cu SI-FU Gheorghe Bucher, cel care a făcut cunoscut stilul Jeet Kune Do în România şi care este în prezent preşedintele Federaţiei de Jeet Kune Do Române. 

În anul 2000, botoşăneanca a obţinut primul loc la Campionatul Naţional June Fan Kuen Seniori, iar în 2002 primeşte tot locul I în cadrul competiţiei Cupa Bruce Lee- Full Contact. În 2005 a trebuit să întrerupă antrenamentele pentru că era însărcinată. După ce a născut-o pe fiica sa, Raluca, tânăra şi-a reluat antrenamentele. „În ianuarie 2009 am reluat antrenamentele, iar în trei luni am reuşit să slăbesc 10 kilograme“, a spus femeia.

În martie 2010, tânăra a devenit arbitru cu acte în regulă în Jeet Kune Do. În aprilie, tânăra a oprit din nou antrenamentele. O problemă medicală a dus-o pe masa de operaţie.
„Am trecut cu bine de această încercare şi graţie medicilor de la Secţia de Chirurghie a Spitalului «Mavromati», îmi voi putea relua în scurt timp viaţa normală, cu tot cu antrenamente“, a spus botoşăneanca. Marinica a ajuns până la centura maro şi următorul pas înseamnă pregătirea pentru centura neagră.

Profil
Născută. 24 iunie
1980, Braşov.
Studii. Colegiul Tehnic
„Gheorghe Asachi“
din Botoşani.
Familie. Este căsătorită,
are o fetiţă.

Întrebări şi răspunsuri
Cum ţi-au schimbat viaţa artele marţiale?
Sportul mi-a dat un ţel atunci când nu am avut unul. Adolescenţa a fost grea până am descoperit artele marţiale, iar prin acestea am reuşit să-mi umplu timpul în mod util. Artele marţiale mi-au întărit temperamentul. Cu ajutorul lor am crescut în înălţime. Tot prin sport am reuşit să scap de stresul de la serviciu, pe care-l eliberez la sală.
Ce planuri de viitor ai în ceea ce priveşte acest sport?
Vreau să ajung să obţin centura neagră în artele marţiale pe care le practic şi să reuşesc să predau şi eu la rândul meu tehnicile pe care le-am învăţat de la maeştri. Mi-aş dori să am propria mea clasă de elevi.

Ce-i place
În puţinul timp liber, Marinica se delectează cu o carte bună, dar şi cu jocurile pe calculator. Îi plac muzica latino, pop, dance, house, dar şi cea populară. Totodată, printre pasiunile luptătoarei se mai numără şi arta fotografică.

Ce nu-i place
„Nu-mi plac oamenii cu două feţe, persoanele prefăcute, care trăiesc din naivitatea altora. De asemenea, îi detest pe cei  care se lasă schimbaţi  de bani şi pe cei care nu se ţin de cuvânt“, dezvăluie practicanta de arte marţiale.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite