Crimă oribilă pornită de la bani. Cum a reuşit o femeie să omoare în bătaie un bărbat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia anchetează crima FOTO Cosmin Zamfirache
Poliţia anchetează crima FOTO Cosmin Zamfirache

O botoşăneancă este acuzată că a ucis în bătaie un bărbat. Victima avea numeroase leziuni şi se bănuieşte că a fost pus la pământ după ce a fost lovită cu un cană în cap. Femeia acuzată de crimă a fost reţinută de Poliţie.

O crimă oribilă a avut loc joi noaptea în municipiul Botoşani. O femeie de aproximativ 36 de ani este bănuită că a ucis un botoşănean în apartamentul în care locuia cu chirie. Din primele cercetări s-a constatat că botoşăneanca şi-a ucis efectiv în bătaie victima. 

Conflictul se pare că a pornit de la o sumă de bani pe care bărbatul i-ar fi cerut-o femeii. Cei doi s-au certat,scandalul fiind auzit de vecinii de la bloc. Neoficial, se spune că în timpul certurilor, femeia l-a lovit pe botoşănean  cu o cană în cap, doborându-l. Mai apoi l-a lovit până la moarte. A sunat în cele din urmă la 112. Medicii de pe ambulanţă au găsit trupul bărbatului într-o baltă de sânge cu numeroase lovituri. 

Medicii au încercat să-l resusciteze pe bărbat dar în cele din urmă au fost nevoiţi să constate decesul. Femeia bănuită de crimă a fost reţinută pentru 24 de ore. ”Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a fost sesizat cu privire la faptul că într-un apartament de pe raza municipiului Botoşani a fost găsită o persoană de sex masculin decedată prezentând multiple semne de agresiune. În urma necropsiei corpului victimei a fost identificat un traumatism cranio-cerebral şi un traumatism toracic cu multiple fracturi costale care de altfel au şi dus la deces. 

Ca urmare a cercetării la faţa locului au rezultat multiple indicii care arată că fapta violentă s-a comis în apartamentul în care a şi fost găsită decedată victima. Iar din primele cercetări a rezultat că fapta a fost săvârşită de o persoană de sex feminin, oarecum prietenă cu victima, pe fondul unui conflict care a pornit de la o sumă de bani.   Faţă re respectiva persoană s-a dispus măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore”, a precizat procurorul Valeriu Chihaia. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Topul organizaţiilor mafiote din Europa

Detenţie pe viaţă în cazul crimei de la Puhăceni, Anenii Noi

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite