Botoşani: Probleme cu salariile şi la Staţiunea Popouţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei 48 de angajaţi , dintre care opt cercetători, nu şi-au primit salariile pentru luna februarie iar de Paşti vor fi plătiţi în natură, cu mieii crescuţi de ei.

Renumită în perioada comunistă, Staţiunea de Cercetare Popouţi a fost dată uitării. Statul nu mai pare interesat de perpetuarea rasei Karakul şi, ca atare, nu mai alocă fonduri.

Conducerea staţiunii are nevoie de 1,2 milioane de lei pentru plata salariilor pentru luna februarie. Cei 48 de angajaţi au primit doar un avans iar şanse pentru încasarea restanţelor sunt mici. „ Bani pentru competiţii nu se alocă. I-am plătit pe oameni din împrumuturi până acum dar nu ştim ce soluţii să mai găsim", a spus Ilie Chiorăscu, şeful staţiunii care îşi pune bazele în finanţarea unui proiect de cercetare în valoare de 1,5 milioane de lei din care să plătească angajaţii.

Muncitorii dar şi cercetătorii vor fi plătiţi în natură, în lipsa banilor. „ Vom sacrifica 200 de miei şi îi vom da angajaţilor ca măcar să aibă ce pune pe masă de Paşti", a mai spus directorul staţiunii.

900 de oi şi 1000 de miei din rasa Karakul sunt crecsuţi în această staţiune. Valoarea lor este recunoscută doar la competiţiile internaţionale.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite