Pedeapsă de trei ani cu suspendare după ce a ucis o mamă şi a încălcat tot Codul Rutier

Pedeapsă de trei ani cu suspendare după ce a ucis o
mamă şi a încălcat tot Codul Rutier

Daniel Olătuc (25 de ani) a primit o pedeapsă de trei ani cu suspendare după ce a provocat un cumplit accident rutier aproape de centrul Bacăului şi a încălcat un întreg Cod Rutier.

Ştiri pe aceeaşi temă

În urma impactului Mihaela Brumă (de 32 de ani) a murit pe loc, Costel Brumă, soţul său (39 de ani) a ajuns în stare foarte gravă la spital, iar Olătuc, tânărul vinovat, a fugit de la locul accidentului. Ba mai mult, cel care a provocat accidentul nu avea permis de conducere şi s-a urcat la volanul unei maşini după ce băuse toată noaptea. Ca şi cum toate acestea nu ar fi suficiente, în timpul anchetei, oamenii legii au mai aflat că maşina condusă de tânărul inconştient era furată de la un amic de-al său.

Cumplitul accident a avut loc pe 27 octombrie 2012, pe strada Stadionului din municipiul Bacău, la ora 10.20.

Atunci, Daniel Olătuc a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de două ori în maşina condusă de Costel Brumă care îi venea regulamentar din faţă. „Eu mergeam spre centrul oraşului. Cine cunoaşte zona, ştie că acolo e ca un deal pe care îl urci. Adică nu aveam deloc viteză. La un moment dat am simţit o bufnitură cumplită, însă nu m-am pierdut cu firea. M-am uitat în spate unde ştiam că este Daria, fetiţa mea, să văd dacă a păţit ceva. O secundă m-am liniştit pentru că am realizat că ea este în spate întreagă şi impactul a trecut. Nu mi-am terminat bine gândul că am simţit o a doua bufnitură şi mai cumplită decât prima”, a rememorat Costel Brumă, soţul femeii decedate.

Omul povesteşte cum după a doua bufnitură s-a uitat din nou în spate, cu gândul să-şi vadă copila. “Atunci m-am speriat, pentru că fata nu era în spate pe banchetă. Am crezut că a fost aruncată din maşină. Deşi eram plin de sânge, nu simţeam deloc durerea. Am coborât din maşină şi am început să-mi caut copila. Cineva mi-a zis că a luat-o în braţe o doamnă de la o spălătorie auto care era acolo, în vecinătate. Când m-am întors să văd ce-mi face soţia, sosise Ambulanţa. Medicii nu m-am mai lăsat să mă apropii”, a mai afirmat bărbatul.

A fost dus rapid la Spitalul de Urgenţă din Bacău cu traumatisme pe tot corpul, însă cele mai grave leziuni erau la oasele feţei. La scurt timp după ce a ajuns pe mâna medicilor băcăuani a aflat cea mai cumplită veste posibilă: Mihaela (foto), soţia sa şi mama Dariei a murit. În ciuda eforturilor făcute de medicii de la Ambulanţă de a o readuce pe femeie la viaţă, inima sa nu a mai pornit. Ba mai mult, medicii specialişti băcăuani au decis că el, şoferul maşinii, trebuie să fie transferat la o clinică de chirurgie buco-maxilo-facială din Iaşi.

 

Ancheta poliţiştilor a scos la iveală faptul că Olătuc a băut toată noaptea dinaintea accidentului, într-un bar, cu mai mulţi amici. Dimineaţă, în aburii alcoolului, i-a luat cheia de la maşină unuia dintre colegii de pahar şi a pornit să dea câteva ture prin oraş cu maşina. “Maşina conduă de Olătuc nu mergea drept pe şosea. Făcea ca un şarpe. Când în stânga, când în dreapta. Şi asta cu o viteză cumplită. Ghinionul familiei mele a fost ca noi să-i ieşim în cale. Ne-a spulberat. După accident el a fugit. S-a predat singur poliţiştilor după câteva ore”, a mai afirmat bărbatul care şi-a pierdut soţia în accident.

Bogdan Pocovnicu, avocatul lui Costel Brumă, refuză să comenteze decizia magistraţilor Judecătoriei, însă afirmă că a declarat recurs. “După ce se va motiva sentinţa vom motiva şi noi recursul, care va fi la Curtea de Apel. Nu ştim deocamdată când va fi termenul de judecată”, a afirmat avocatul Pocovnicu. Judecătoria Bacău a refuzat să prezinte un punct de vedere vizavi de decizia a instanţei. În timpul audierilor, Daniel Olătuc şi-a recunoscut vina. El nu avea antecedente penale.

Alte articole:

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: