Plan roşu de intervenţie în Teleorman, după un accident cu opt victime, dintre care două au decedat

Plan roşu de intervenţie în Teleorman, după un accident cu opt victime, dintre care două au decedat

Ambulanţă FOTO Andrei Luca / Adevărul

Autorităţile din Teleorman au activat, miercuri seară, Planul roşu de intervenţie, după ce un autoturism a acroşat o căruţă. Sunt opt victime, dintre care patru copii. Două persoane au decedat. Traficul în zonă este blocat.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În urma incidentului rutier au rezultat opt victime, dintre care patru adulţi şi patru copii. Patru copii şi dou adulti, din atelajul hipo, sunt conştiente şi cooperante, cu multiple traumatisme, preluate de echipajele medicale SMURD şi SAJ pentru acordarea primului ajutor calificat şi transportarea la spitalele din Turnu Magurele şi Alexandria”, a transmis ISU Teleorman. 

Conform autorităţilor, accidentul a avut loc miercuri seară, pe DN 65, în zona localităţii Putineiu.     

„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 65A Piteşti-Turnu Măgurele, la ieşire din localitatea Putineiu, judeţul Teleorman, un autoturism a acroşat două atelaje hipo. Potrivit primelor informaţii, două persoane au decedat, iar alte 6 persoane (1 adult şi 5 copii) au suferit leziuni, sunt conştiente şi primesc îngrijiri medicale la faţa locului”, a transmis Centrul Infotrafic. 


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările