Ce trebuie să mâncăm în sezonul rece pentru a ţine virozele la distanţă. Care sunt cele mai indicate alimente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
alimente congelate FOTO pauladeen.com

Anumite alimente au rolul de a ţine răceala la distanţă. Medicii recomandă consumul de usturoi, citrice, ghimbir sau ceai verde pentru stimularea sistemului imunitar şi întărirea lui în lupta cu viruşii aduşi de sezonul rece.

Sezonul rece nu aduce doar temperaturi scăzute,  ci şi viroze, răceli sau gripe care ne crează disconfort şi neplăceri. Dincolo de tratamentele cu medicamente, medicii recomandă consumul anumitor alimentare care au rolul de a pune la treabă sistemul imunitar, greu încercat în perioada sezonului rece. Pe lista alimentelor recomandate de medici se află la loc de frunte fructele şi legumele care conţin vitamine şi nutrienţi cu rol în stimularea şi întărirea sistemului imunitar. ” Există într-adevăr numeroase alimente pe care le putem consuma pentru a ajuta organismul să se protejeze împotriva virusurilor sau pentru a lupta împotriva răcelilor sau virozelor deja instalate. Pot fi consumate preventiv, dar şi în perioada de instalare a bolii, pentru ameliorarea simptomelor”, confirmă medicul de familia Radu Bulumac.

Usturoi şi ceapă

Leacurile băbeşti care implică usturoi sunt confirmate şi de specialişti. Usturoiul este considerat un adevărat antibiotic natural, datorită conţinutului crescut de alicină care are proprietatea de a preveni virozele.Alicina, cea care dă mirosul înţepător al usturoiului, este şi substanţa care dă usturoiului proprietăţi antioxidante. Cercetările medicilor au demonstrat că cei care consumă usturoi pe perioda bolii au simptome mai reduse. 

image

Se recomandă consumul în variantă crudă, deoarece fier, usturoiul îşi pierde din proprietăţi. Porţia recomandată pentru a ţine răceala la distanţă este de un usturoi pe zi.

Nici ceapa nu este un aliment de nelijat în lupta că răceala. Conţine compusi antimicrobieni numiti alioni care ajuta organismul să lupte cu virozele.

Carne slabă şi iaurt

Zincul şi seleniul sunt minerale care întăresc sistemul imunitar. Proteinele ajută şi ele la stimulare puterii de luptă a organismului împotriva infecţiilor. Toate se găsesc în carnea slabă precum cea de vită sau pui. Specialiştii recomandă, de asemenea, consumarea cărnii cu un aport ridicat de fier, precum carnea de peşte sau carnea roşie slabă. 

Consumul de iaurt bogat în probiotice ajută la îmbunătăţirea funcţiei sistemului imunitar şi reducerea simptomelor de răceală.

Fructe şi legume

Fructele şi legumele bogate în vitamina C şi antioxidanţi sunt aliaţi de nădejde în lupta cu virozele şi bolile specifice sezonului rece. Din rândul fructelor, citricele bogate în vitamina C sunt cei mai redutabili duşmani ai gripei şi răcelii. Specialiştii recomandă consumul de portocale, lămâi, grepfruit sau mandarine, atât în perioada de boală, cât şi preventiv pentru a ţine viruşii la distanţă.

suc portocale mancare.ro

Orice sursă crescută  de vitamina C asigura o protecţie sumplimentară împotriva infecţiilor. Legumele  proaspete sunt indicate mai ales când boala s-a instalat, datorită conţinutului de antioxidanti care stimulează funcţia imunitară Ardeiul iute conţine capsaicină care are proprietatea de a fluidiza mucusul în răceli. Cartofii dulci conţin beta-caroten care ajută la producerea de suficiente celule albe în sânge cu rol de luptă împotriva infecţiilor.

Miere, lămâie şi ghimbir

Mierea este considerată pansament pentru gât şi stomac şi în plus conţine substanţe nutritive care ajută la întărirea sistemului umanitar. Calmează tusea din viroze şi reduce inflamaţia din gât , atunci când boala este deja instalată. Mierea combinată cu lămâi aduce în plus şi vitamina C necesară organismului pentru a lupta cu boala. Ghimbirul are rolul de apăra organismul de inflamaţie. Poate fi consumat în combinaţie cu mierea.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite