Pe cine vizitează Camera de Conturi Alba în primul semestru din 2021. Instituţiile vizate de controale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul Camerei de Conturi Alba
Sediul Camerei de Conturi Alba

Camera de Conturi Alba a stabilit programul de activităţi pe semestrul I al anului 2021 în ceea ce priveşte activităţile de audit la instituţii din administraţia publică a judeţului.

Astfel, începând cu luna martie se vor desfăşura acţiuni de audit financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară la Consiliul Judeţean Alba, Primăria municipiului Alba Iulia şi Primăria oraşului Zlatna.

În aprilie este programat un audit similar la Primăria comunei Cricău, iar în luna mai sunt programate acţiuni de audit la primăriile comunelor Râmeţ, Meteş şi Almaşu Mare.

În luna iunie, inspectorii de conturi vor poposi la Primăria comunei Unirea, unde vor desfăşura atât un audit financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară, cât şi un audit de conformitate referitor la controlul legalităţii sau garantării, precum şi a utilizării şi rambursării finanţărilor rambursabile de la nivelul unităţii administrativ-teritoriale. 

În ceea ce priveşte instituţiile publice subordonate unor entităţi din cadrul administraţiei publice centrale, în primul semestru din acest an verificările vor viza: Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alba (martie – aprilie), Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba (martie – mai), Biroul Vamal de Interior Alba (iunie), Curtea de Apel Alba Iulia (aprilie – mai), Centrul farmaceutic Zonal Sebeş (februarie – martie), Instituţia Prefectului Alba (februarie – martie).

În programul de verificări a cheltuirii fondurilor publice s emai află Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Alba (februarie – martie), Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia (februarie – martie), Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (februarie – martie), Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (februarie – martie), Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor (martie - aprilie), Direcţia de Sănătate Publică (februarie – martie). Activităţile se referă la auditul financiar asupra contului anual de execuţie a bugetului de stat.

Vă mai recomandăm şi:

 

Bătălie dură pentru milioanele de euro din transportul local din Alba Iulia. Conflict între primar şi firma care a obţinut contractul

 

Cele mai profitabile trasee de transport din Alba, scoase la licitaţie. Începe disputa pentru milioanele de euro

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite