FOTO Paradisul din Apuseni neştiut de orăşeni. „Meşteşugul caselor tradiţionale româneşti merită păstrat“
0
În sud-vestul Munţilor Apuseni, pe lângă Zlatna, unde se întâlnesc Munţii Trascăului şi Munţii Metaliferi, se află o zonă turistică spectaculoasă, dar puţin exploatată. Culmi semeţe, peşteri ascunse, chei care îţi taie răsuflarea, toate creează un peisaj de basm, foarte apreciat de cei care se încumetă să urce aici.
Se detaşează prin frumuseţea peisajului comuna Almaşu Mare, formată din opt sate şi cătune, în care mai trăiesc circa 1.000 de locuitori. Cu toate că peisajul este ideal pentru turism, comuna s-a dezvoltat foarte puţin, un motiv fiind şi accesul dificil. Se ajunge la Almaşu Mare din oraşul Zlatna, cale de 15 kilometri, pe un drum judeţean care nu se prezintă în cele mai bune condiţii. Transporturile rutiere agabaritice de la cele două cariere de piatră de pe teritoriul comunei au distrus în mare parte drumul de acces.
Raiul de la Glod
Cu toate neajunsurile provocate de accesul greu, o familie din Arad, care a locuit mai mulţi ani în străinătate, s-a mutat în cătunul Glod, unde, cu economiile adunate, a realizat un mic paradis. Alin şi Dorina Muşat au reconstruit trei locuinţe vechi de peste o sută de ani, pe care le oferă acum turiştilor care vor să petreacă câteva zile în natură.
Foto: Facebook/ Casa Glod
”Meşteşugul caselor tradiţionale româneşti merită păstrat. De aceea am construit pentru sufletul nostru aceste case, pentru ca tradiţia să dăinuie. Casele au o vechime de aproximativ 200 de ani, au fost recondiţionate prin păstrarea elementelor originale şi adăugarea unor elemente ce ţin de confort – grupuri sanitare, utilităţi etc. Fiecare casă are propria poveste. Cea mai apreciată de turişti este Casa Muzeu. Urmează Primăria şi Şcoala care sunt finalizate şi disponibile pentru cazare“, spune Alin Muşat. Investiţia totală a fost de aproape 140.000 de euro.
Foto: Facebook/ Casa Glod
Cele trei case au fost strămutate din Maramureş. Soţii Muşat le-au cumpărat, le-au demontat bucată cu bucată şi le-au mutat în acest loc pitoresc din Apuseni. „A fost o muncă titanică şi nu pot spune că am terminat, când ai o gospodărie întotdeauna sunt lucruri de făcut. Pentru noi, nu este o afacere, este un stil de viaţă pe care l-am adoptat şi ne mândrim că locuim în astfel de locuinţe. Casele sunt făcute ca un lego, ca un puzzle. Lemnul e crestat în aşa fel încât casa trebuie construită de jur împrejur“, mai precizează Alin Muşat. Turiştii care se cazează aici pot vizita o serie de obiective aflate în apropiere: Cheile Glodului, Cheile Cibului, Mănăstirea Cheile Cibului, Mănăstirea Negraia-Pătrângeni, Peştera Feciorilor, Gaura fără fund.
Muzeul privat amenajat timp de 40 de ani
Tot la Almaşu Mare găsim şi primul muzeu privat din ţară. Emilian Achim, un veritabil simbol al almăşenilor, a transformat de-a lungul vieţii sale, cu multă muncă şi dăruire, un loc banal în ceva extraordinar. Mai precis, şi-a transformat casa într-un muzeu, iar pentru oamenii din comună, şi nu numai, locul este un adevărat tezaur. Bărbatul, ajuns acum la vârsta de 79 de ani, a reuşit, în urmă cu 38 de ani, să ridice primul muzeu privat din România, recunoscut, oficial, de Ministerul Culturii. În casa-muzeu stă la loc de cinste o colecţie vastă, ce cuprinde obiecte folosite în agricultură, minerit, în prelucrarea lemnului, a pietrei, colecţii numismatice, dar şi obiecte bisericeşti şi chiar vestimentare, precum portul popular. Muzeul din Almaşu Mare numără în prezent în jur de 15.000 de exponate care ilustrează viaţa oamenilor din Munţii Apuseni.
Muzeul Achim Emilian, primul muzeu privat din România
„L-am înfiinţat în 1979, deci are 40 de ani. Ideea este veche, la viaţa şi activitatea pe care au dus-o oamenii printre care am trăit şi eu. Am plecat de la patru metri pătraţi şi am ajuns la 500. Primele obiecte pe care le-am colecţionat au fost cumpărate sau donate“, spune etnograful din Apuseni. Încă din drum, muzeul este semnalizat şi nu poate fi ratat de turiştii ajunşi în zonă. În faţa casei, Emilian Achim a construit o statuie a unui miner, ce parcă stă „de strajă“ în toată „Ţara Aurului“, dar şi o „gură“ de mină, lucruri care redau viaţa de altădată a moţilor.
Într-un şopron din spatele curţii sunt adunate tot felul de maşinării din secolul trecut: prima piesă achiziţionată a fost o batoză din 1947, adusă cu trailerul de la Geoagiu-Băi. Alte obiecte mai puţin cunoscute orăşenilor care se găsesc la muzeu sunt: o şaretă folosită de doctorul sau de poştaşul de la sat, o maşină de pompieri, o motocicletă cu ataş, o vânturătoare de grâu, o râşniţă de porumb, grape, pluguri, o roată de olar, o maşină de modelat râme de tablouri. Toate sunt restaurate şi întreţinute, mecanismele fiind reparate cu răbdare şi făcute să funcţioneze.
Refugiul cu bibliotecă, cuptor şi panouri solare
Aceste două iniţiative private se completează cu cea a tinerilor de la asociaţia Trascău Corp din Zlatna, care şi-au asumat misiunea de a promova şi ocroti frumuseţile naturale din zonă. Cea mai mare realizare a acestora este construirea refugiului Săruni, pe vârful Dâmbău, la 1.250 de metri altitudine. De zece ani, turiştii care urcă vârful Dâmbău ştiu că, în caz de vreme rea sau pericol, se pot adăposti, fie iarnă, fie vară, la refugiul cu bibliotecă, cuptor de pâine şi panouri solare.
Foto: Facebook/Refugiul Săruni
Construcţia refugiului Săruni a început în 2008, la iniţiativa Asociaţiei Trascău Corp, cu ajutorul voluntarilor şi cu fonduri proprii, devenind treptat o a doua casă pentru foarte mulţi turişti pasionaţi de Munţii Trascău. Pentru multă lume, Săruni este locul multor nopţi frumoase de vară, cu cântece la chitară, focuri de tabără şi poveşti. Refugiul are farmecul său şi iarna, când nămeţii de zăpadă aproape îl acoperă. La parter, clădirea are o cameră cu rol de bucătărie, în care se află o sobă cu plită, o masă şi scaune, dar şi o bibliotecă şi un pat supraetajat. Spaţiul de la etaj cuprinde două mansarde dotate cu saltele confortabile şi saci de dormit, iar pe acoperiş este instalat un panou fotovoltaic care asigură lumina în interiorul refugiului.
Capacitatea de cazare a refugiului este de 20 de locuri, dar, la nevoie, în condiţii de urgenţă, când turiştii ar trebui să-şi petreacă noaptea acolo, poate adăposti până la 30 de persoane. Voluntarii de la Trascău Corp au dotat refugiul, la exterior, cu grătar, cuptor de pâine şi duşuri, folosite pe timp de vară. Pentru cine urcă pe Dâmbău, pe traseul de circa două ore din Zlatna, priveliştea ce se deschide în faţa ochilor este impresionantă. De aici, în zilele senine, pot fi văzuţi Muntele Mare, Masivul Vulcan, Vârful Găina, Biharia, Retezatul, Parângul, Şureanul şi chiar Făgăraşul.
Râurile de pietre cu vipere
În zona comunei Almaşu Mare, una dintre atracţiile turistice accesibile este Cheile Cibului. Se întind pe o suprafaţă de peste 70 de hectare, la o altitudine minimă de 500 de metri şi una maximă de 708 metri şi au o lungime de 1,4 kilometri. Creste zimţate, ace, abrupturi ciuruite de guri de peşteră, hornuri, râuri de pietre, mase de grohotişuri alcătuiesc un relief calcaros şi carstic demn de a fi cercetat şi protejat. Pe ansamblu, cheile au forma unor pâlnii cu deschiderea spre aval. Drumul dintre Glod, Almaşu Mare şi Cheile Cibului a fost recondiţionat şi asfaltat în totalitate. Totuşi, este recomandat traseul Glod-Almaşu Mare-Nădăştie-Cib-Cheile Cibului, accesibil pentru toate tipurile de autoturisme. Iubitorii de drumeţii se pot aventura pe traseul marcat cu triunghi roşu, Cheile Cibului-Cheile Glodului-Izvorul Tămăduirii-Ardeu. Aici se poate practica alpinismul sau escalada sportivă, sunt aproximativ 25 de trasee amenajate şi fiecare dintre ele are un grad diferit de dificultate. Viperele cu corn se întâlnesc frecvent în zonă în timpul verii, aici aflându-se una dintre cele mai mari populaţii de vipere din ţară, după cea din Munţii Cernei.
Cheile Caprei, provocare pentru alpinişti
De cealaltă parte a Văii Ampoiului, care împarte grupele montane Trascău şi Metaliferi, pe cursul văii Feneşului, se află Cheile Caprei. Numele este dat după denumirea celor două coloane stâncoase, numite Pietrele Caprei, situate chiar la intrarea în rezervaţie. Peisajul care se deschide imediat după intrare este unul spectaculos şi impunător: chei sălbatice cu pereţi abrupţi, cu o lungime de 1.200 de metri. Se remarcă pereţii stâncoşi cu microrelief rezidual acoperit majoritar de pădure, care sunt străbătuţi de văi torenţiale. Locaţia este inclusă în situl de importanţă comunitară Munţii Trascău. Rezervaţia este atractivă şi interesantă şi datorită posibilităţilor de a practica alpinismul şi escalada sportivă pe traseele amenajate. Imediat după intrarea în Cheile Caprei, peisajul este unul de vis – pereţi abrupţi, platouri vălurite şi văi torenţiale.
Accesul se face de pe DN74 Alba Iulia-Abrud. Din satul Feneş se desprinde spre nord drumul forestier (industrial) ce însoţeşte pârâul Feneş pe o distanţă de 8 kilometri. La început betonat, apoi doar pietruit, drumul ajunge la chei după circa 2 kilometri. În apropierea cheilor, Primăria Zlatna doreşte să amenajeze un domeniu schiabil. Investiţia este în valoare de câteva milioane de euro, iar proiectul ar urma să fie realizat în zona Feneşasa pe un teren forestier şi pajişte în suprafaţă de 50 de hectare. Proiectul presupune amenajarea a două pârtii de schi, (pârtia Părăginoasa cu lungimea de 1.752 de metri şi pârtia Şcoală cu lungimea de 205 metri), a unei instalaţii de transport cablu de tip telescaun şi a unei instalaţii automate de înzăpezit artificial. Deocamdată, investiţia nu are finanţare, aşa că este în stand by.
Peşterile pustnicilor de la Valea Mică
La întoarcere spre Alba Iulia, e binevenită o mică incursi- une într-un sat de basm. Lângă Zlatna, la 1 kilometru distanţă de drumul naţional ce face legătura cu Alba Iulia, se află un sat cu câteva sute de locuitori care îşi trăieşte veşnicia într-un uimitor paradis natural. La Valea Mică sunt circa 120 de case – „fumuri“, cum spun oamenii locului. Aproape 400 de persoane trăiesc în acest mic paradis natural, care a devenit mult mai accesibil după asfaltarea drumului comunal.
Încă de la intrarea în sat, vizitatorul este întâmpinat de cele două pietre uriaşe ce alcătuiesc rezervaţia naturală Calcarele de la Valea Mică. Aria naturală reprezintă două blocuri calcaroase de dimensiuni şi înălţimi diferite (12 şi 20 de metri), ce mărginesc drumul comunal DC67 şi pârâul Valea Mică, afluent al Ampoiului, aflate la contactul părţii central-sudice a Munţilor Metaliferi cu Munţii Vinţului. Pe abruptul stâncilor calcaroase s-au dezvoltat specii ierboase specifice zonei. Dintre cele două calcare, cel mai mult atrage atenţia cel mai înalt, „Degetul lui Dumnezeu“, denumit astfel pentru că seamănă cu un deget şi care poate fi remarcat din orice zonă a satului. În piatra uriaşă se află câteva mici peşteri, unde, cu mulţi ani în urmă, locuiau pustnici. Locuitorii de la Valea Mică se ocupă, la fel ca majoritatea oamenilor din Apuseni, cu creşterea animalelor şi cu agricultura. Lucrează de dimineaţa până seara, iar la sărbători merg la biserică. În apropierea satului se află şi Mănăstirea „Buna Vestire“, unde se află un muzeu religios foarte apreciat.
Castelul distrus de Sergiu Nicolaescu
Tot în apropiere de Zlatna, se găseşte unul dintre cele mai controversate castele din România, părăsit de zeci de ani. Fostă scenă de filmare a unor secvenţe din celebrul film istoric „Noi cei din linia întâi“, castelul este scos la vânzare de zece ani. În timpul filmărilor din 1985, a fost distrus parţial de exploziile care au pus în scenă asediul asupra construcţiei.
Nimeni nu a vrut să cumpere până acum construcţia spectaculoasă de la marginea DN74. Castelul de la Izvorul Ampoiului este scos la licitaţie pe un site de profil la un preţ de pornire de 295.000 de euro. A fost ridicat de Ion Gigurtu, fost prim-ministru al României, în perioada 1936-1939, fiind reşedinţa de vară a prosperului politician şi industriaş. Gigurtu era la vremea respectivă acţionar la minele de aur din zona Zlatna. Construcţia are 19 camere şi, după naţionalizare, a fost folosită ca sediu al unei societăţi miniere, iar din anii ’50, ca şcoală pentru copiii din zonă şi tabără şcolară în timpul verii.
După Revoluţie, construcţia a ajuns la Consiliul Judeţean Alba, care l-a vândut unui om de afaceri italian. Firma italiană a efectuat în 2009 câteva investiţii pentru a opri distrugerea castelului, dar a oprit activităţile din cauza lipsei de resurse financiare. Castelul nu a mai devenit hotel şi „îşi caută“ şi în prezent un proprietar care să cheltuiască cel puţin 1 milion de euro. Se poate vizita de către turişti, dar imaginile interioare contrastează cu frumuseţea exterioară a construcţiei.
Se încarcă comentariile...
