Eroare materială îndreptată de Înalta Curte. Fost deputat AUR, condamnat la amendă penală de 40.000 de lei

Eroare materială îndreptată de Înalta Curte. Fost deputat AUR, condamnat la amendă penală de 40.000 de lei

Deputatul Daniel Rusu. Foto Facebook

Deputatul de Alba Daniel Rusu, fost membru AUR, a fost condamnat, în final, la o amendă penală în valoare de 40.000 de lei pentru infracţiunea de compromitere a intereselor justiţiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Iniţial, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat o amendă penală în valoare de 4.000 de lei.
 
Pe 30 iunie 2022, completul de judecată a îndreptat eroarea materială şi a stabilit amenda de zece ori mai mare decât suma stabilită iniţială. 

Instanţa a amânat aplicarea pedepsei, astfel încât deputatul nu va plăti banii dacă în termenul de supraveghere de 2 ani nu mai săvârşeşte o altă infracţiune. 
 
Parlamentarul, fost preşedinte al AUR Alba, a fost condamnat la 200 zile-amendă a câte 200 lei pe fiecare zi. Hotărârea instanţei din 16 iunie 2022 a fost contestată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorii au solicitat condamnarea deputatului la plata unei amenzi penale similare ca valoare, dar cu executare. 

În esenţă, Daniel Rusu este judecat după ce a prezentat în septembrie 2020, pe o reţea de socializare, o ordonanţă (actul propriu-zis şi, parţial, conţinutul acestuia, respectiv numele unor persoane care făceau obiectul verificărilor organelor de cercetare penală) emisă într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş şi adresată Primăriei comunei Şpring al cărei primar era la momentul respectiv.

Documentul se referea la cercetări efecuate cu privire la prezenţa unor persoane pe teritoriul comunei, care ar fi fost aduse special pentru votul la alegerile locale. Daniel Rusu era primar în funcţie şi candidat, dar a pierdut alegerile în favoarea candidatului liberal. 
 
Pe perioada supravegherii, deputatul de Alba trebuie să repecte câteva măsuri obligatorii, respectiv să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. 

Unul dintre cei trei magistraţi a vrut să îl condamne pe deputat la amendă penală cu executare şi să îinterzică dreptul de a mai ocupa funcţii publice.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările