UPDATE Doi bărbaţi au fost loviţi de o stâncă în zona barajului Mihoieşti din Apuseni. Unul dintre ei a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul a avut loc în zona barajului de la Mihoieşti, lângă oraşul Cîmpeni
Accidentul a avut loc în zona barajului de la Mihoieşti, lângă oraşul Cîmpeni

Doi bărbaţi au fost loviţi, marţi după-amiază, de o stâncă desprinsă de pe un versant, în zona Barajului Mihoeşti, lângă Cîmpeni, în Munţii Apuseni. Unul dintre aceştia a murit.

UPDATE 2 Comunicatul IPJ Alba: La data de 09.06.2015, în jurul orelor 15,00, poliţiştii Postului de Poliţie Sohodol au fost sesizaţi prin 112, cu privire la faptul că în zona barajului Mihoieşti, două persoane au fost rănite ca urmare a unor dislocări de pietre. 

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că în locul numit „Dos”, situat în satul Lazuri, comuna Sohodol, în urma unor lucrări de dislocare de piatră dintr-un taluz al unui drum neamenajat, C.G.B., de 54 de ani, din Cîmpeni şi P.A., de 20 de ani, din acelaşi oraş, au fost surprinşi de către un bolovan în rostogolire. În urma accidentului, C.G.B. a decedat, iar tânărul a fost rănit grav şi a fost transportat  la spitalul din Cîmpeni de unde a fost preluat de un elicopter SMURD şi dus la o clinică de specialitate din Târgu Mureş. 

UPDATE 1: Bărbatul care şi-a pierdut viaţa avea 54 de ani şi era din Cîmpeni. Cealaltă persoană, care a fost rănită grav, este un tânăr în vârstă de 20 de ani, tot din Cîmpeni. 

Cei doi încercau să scoată piatră din cariera din zona barajului, în momentul în care au fost loviţi de stânca desprinsă de pe versant.

______________________________________________

Două persoane au fost lovite, marţi după-amiaza, de o stâncă desprinsă de pe un versant, în zona Barajului Mihoeşti, lângă Cîmpeni, în Munţii Apuseni. 

La faţa locului a fost chemat să intervină un echipaj de la pichetul de pompieri Cîmpeni. Cele două persoane au primit prim-ajutor de la forţele ISU.

Este vorba despre doi bărbaţi, care se aflau în zona barajului. Unul dintre cei doi a decedat, din primele date furnizate de ISU Alba. 

Bărbaţii se aflau în zona unei cariere de piatră neamenajată, de unde oamenii din zonă obişnuiesc să extragă piatră. Din primele informaţii vârsta victimelor este de aproximativ 40 de ani.

Alba a exportat în 2014 lemn şi cherestea de 540 milioane de euro, peste un sfert din suma totală la nivel naţional

 

Penny Market construieşte al şaselea supermarket din Alba în oraşul Cîmpeni

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite