Cât costă plecarea unui director de la compania care a dat în judecată România pentru aurul de la Roşia Montană: 3,5 milioane de dolari

Cât costă plecarea unui director de la compania care a dat în judecată România pentru aurul de la Roşia Montană: 3,5 milioane de dolari

Jonathan Henry a condus Gabriel resource până în iulie 2018

Cheltuielile cu salariile în cadrul companiei Gabriel Resources Ltd. au crescut în 2018 faţă de 2017, arată un raport financiar al companiei aferent anului trecut. Plecarea fostului director general a fost ”răsplătită” cu 3,5 milioane de dolari canadieni.

Ştiri pe aceeaşi temă

Compania care a dat în judecată Statul Român pentru aurul de la Roşia Montană, Gabriel Resources, a plătit în luna iulie a anului 2018, 3,5 milioane de dolari canadieni fostului preşedinte şi CEO al companiei. Banii reprezintă compensaţii pentru două tipuri de acţiuni dedicate angajaţilor, acordate acestuia ca urmare a unei înţelegeri amiabile. 
 
Documentul nu îl nominalizează pe fostul preşedinte al companiei, dar este vorba cel mai probabil de Jonathan Henry care a demisionat în luna iulie din funcţia de CEO. În locul acestuia a fost numit Dragoş Tănase, până atunci director executiv al Roşia Montană Gold Corporation, compania în care ”Garbriel Resources” este asociată cu statul român pentru proiectul minier de la Roşia Montană, în prezent blocat, în aşteptarea decizei Tribunalului Băncii Mondiale de la Washington.
 
Fostul CEO al Gabriel Resources, Jonathan Henry, avea, înainte de a părăsi compania, un salariu anual brut de bază de 735.311 dolari canadieni. Gabriel Resources solicită statului român despăgubiri de peste 4 miliarde de dolari pentru blocarea proiectului minier aurifer de la Roşia Montană, în cadrul unei proceduri de arbitraj aflate în desfăşurare la Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor privind Investiţiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington. 
 
În 2015, la scurt timp după ce a reclamat România la ICSID, Gabriel Resources a decis să implementeze un program de susţinere a angajaţilor-cheie, pentru a se asigura că aceştia nu părăsesc compania pe perioada arbitrajului. În cadrul acestui program, în iulie 2016, a fost creat un fond care, în eventualitatea în care Gabriel Resources va avea câştig de cauză în arbitraj, va fi alimentat cu 7,5% din primii 500 milioane dolari din despăgubirile totale câştigate de companie la Washington (37,5 milioane dolari), plus 2,5% din ceea ce depăşeşte suma de 500 milioane dolari.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: