Care au fost destinaţiile de vacanţă preferate de români în 2019

Care au fost destinaţiile de vacanţă preferate de români în 2019

Cele mai multe rezervări intercontinentale au fost Emiratele Arabe Unite, Statele Unite ale Americii, Iordania.

2019 a urmat trendul anilor trecuţi prin scăderi ale preţurilor la biletele de avion. Preţul mediu al unui bilet  fost de 129 euro, în scădere cu 13 euro faţă de 2018 (116 euro), spun reprezentanţii companiei eSky.

Ştiri pe aceeaşi temă

În ultimii ani, românii călătoresc din ce în ce mai mult cu avionul, fie pentru afaceri, fie pentru vacanţe, iar anul 2019 a adus creşteri de 30% la rezervările biletelor de avion, spun specialiştii agenţiei de turism online eSky, care precizează că destinaţiile favorite ale românilor în 2019 au fost, la fel ca în anii trecuţi, pe continentul european: Marea Britanie, Italia, urmată de Germania, Spania, Franţa şi Belgia, scrie news.ro

„Destinaţiile favorite ale românilor în 2019 au fost, ca şi în anii trecuţi, pe continentul european: Marea Britanie cu 23% din numărul total de bilete de avion achiziţionate, pe locul doi s-a aflat Italia (19,5%), urmată de Germania (13,5%), Spania (8%), Franţa (6%) şi Belgia cu 5%“, arată agenţia de turism online.

În 2019, agenţia a raportat faptul că numărul rezervărilor interne făcute de turiştii români a crescut cu 55% faţă de 2018. Tot în aceeaşi perioadă, numărul de rezervări intercontinentale a crescut cu 68% faţă de 2018.

Numărul de turiştii care şi-au asigurat călătoria a crescut de asemenea în 2019 cu 29% faţă de 2018, o astfel de asigurare costă în jur de 1,25 euro/zi pentru Europa.

Cele mai multe rezervări intercontinentale au fost făcute către destinaţii precum Emiratele Arabe Unite, Statele Unite ale Americii, Iordania, China, Egipt, Tailanda şi Japonia.

Printre oraşele preferate în 2019 a fost Londra

„Printre oraşele preferate în 2019 a fost Londra, oraşul care este în mod tradiţional cel mai vizitat atât pentru afaceri, cât şi pentru vacanţe, anul acesta având 18% din totalul călătorilor. Preţul mediu al unui bilet de avion la Londra a fost de 103 euro. Ca preferinţe, oraşul a fost urmat de Milan, Bruxelles, Roma, Paris şi Viena“, mai arată compania.

2019 a urmat trendul anilor trecuţi prin scăderi ale preţurilor la biletele de avion. Preţul mediu al unui bilet de avion în 2019 a fost de 129 euro, în scădere cu 13 euro faţă de 2018 (116 euro), spun reprezentanţii companiei.

„Cele mai importante scăderi ale preţurilor medii ale biletelor sunt următoarele: biletele către Viena, cu 75 euro mai ieftine decât în 2018, Nisa cu 39 euro mai ieftine faţă de 2018, Liverpool cu 31 euro, Dublin cu 20 euro şi Barcelona cu 18 euro mai ieftine“, adaugă ei.

Cel mai scump bilet cumpărat în 2019 de la agenţia de turism eSky a fost către destinaţia Honolulu (Hawaii) şi a costat 1.718 euro.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările