Sora geamănă a Terrei

Sora geamănă a Terrei

Cercetătorii NASA au prezentat la Conferinţa inaugurală a misiunii Kepler lista noilor planete care ar putea fi locuite în viitor

O planetă nou-găsită de specialiştii NASA ar putea găzdui omenirea în viitor. Anul are 290 de zile pe Kepler – 22b, iar temperatura medie este de 22 de grade Celsius.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cercetătorii NASA au prezentat la Conferinţa inaugurală a misiunii Kepler lista noilor planete care ar putea fi locuite în viitor, cea mai importantă dintre acestea fiind Kepler - 22b.

Misiunea americanilor a confirmat faptul că pe cel puţin 47 de planete din totalul de peste 700 identificate ar putea exista viaţă. Majoritatea acestora sunt planete gazoase, precum Jupiter şi Neptun, iar foarte puţine au dimensiunea normală pentru a putea fi locuite, anunţă experţii de la Universitatea din Puerto Rico.

Potrivit lui Abel Méndez, unul dintre cei care au participat la acesată misiune, planetele au fost clasificate în funcţie de posibilitatea de a exista viaţă pe acestea. Un alt cercetător, Pete Worden, a afirmat că 10 dintre recentele descoperiri sunt în apropierea Pământului.

Orbitează în „zona de aur"

Potrivit lui Worden, cea mai importantă planetă descoperită este însă Kepler - 22b, care a fost găsită în mijlocul zonei unde se află o stea similară cu Soarele nostru.



Aceasta este şi cea mai mică planetă dintre cele 47 considerate locuibile şi se află la o distanţă de 600 de ani-lumină faţă de Pământ. Mai mult, corpul ceresc orbitează în „zona de aur", adică pe această planetă nu este foarte frig, dar nici prea cald, temperatura medie fiind de 22 de grade Celsius.

Noua planetă are o dimensiune de 2,4 ori mai mare decât a planetei noastre şi este posibil să fie acoperită de un ocean imens în care ar putea exista viaţă. „Descoperirea acestei planete înseamnă enorm pentru obiectivul nostru de a găsi o soră geamănă Terrei. Rezultatele sondei spaţiale Kepler contină să demonstreze importanţa misiunilor în spaţiu ale NASA, cu ajutorul cărora dorim să răspundem întrebărilor majore legate de locul nostru în Univers", a spus Douglas Hudgins, cercetător. Un an pe Kepler-22b durează 290 de zile.

Observatorul NASA Kepler, în valoare de 600 de milioane de dolari, a fost lansat în martie 2009 având misiunea de a descoperi planete unde ar putea exista apă şi chiar viaţă.

Numărul aştrilor, în creştere

Echipa de oameni de ştiinţă care participă la această misiune găzduieşte între 5 şi 9 decembrie o conferinţă specială la Ames, SUA. Ei au anunţat că, de la ultimul catalog al NASA, lansat în februarie, numărul aştrilor identificaţi a ajuns la 2.226. Dintre aceştia, 207 sunt aproximativ de mărimea Pâmântului, 680 sunt mai mari decât Terra, 1.181 sunt de aceeaşi mărime ca Neptun, 203 ca Jupiter şi 55 mai mari ca Jupiter.

Gliese 581g, altă planetă geamănă

Astronomii de la Observatorul W.M. Keck, din Hawaii, anunţau, la sfârşitul anului 2010, că au descoperit planeta Gliese 581g, care avea aceeasi marime ca a planetei noastre şi avea potenţial de a fi locuită. Descoperirea s-a bazat pe 11 ani de observaţii şi studii, iar despre planetă se spunea că se află la 20 de ani lumină de Terra, făcând parte din constelaţia Libra. Temperatura de pe Gliese 581g oscila între -31 şi 12 grade Celsius.

"Descoperirea acestei planete înseamnă enorm pentru obiectivul nostru de a găsi o soră geamănă Terrei."
Douglas Hudgin
cercetător

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările