Clasa politică trebuie reformată. Învăţământul şi sănătatea au nevoie de reforme. Şi administraţia locală şi centrală. În toate domeniile, sunt oameni deştepţi şi capabili să implementeze reformele, dar nu sunt promovaţi. Păcat! Ne lamentăm pentru că reformatorii nu sunt la „butoane“, dar trăim cu speranţa că într-o zi vor ajunge în posturile-cheie şi vor face reformele. Nu se fac peste noapte şi nici cât ai bate din palme.

Reforma la români se reduce la o clămpăneală vioaie. În realitate, reforma este băgată sub preş. E pomenită, cu precauţie, la televizor, când politicianul vrea să arate că e deştept. Apoi, e uitată. (Sunt alte treburi „urgente“.) Din când în când, ne mai atrag atenţia partenerii din UE, dar îi expediem rapid: să-şi vadă de reformele lor, noi le avem pe-ale noastre! Politicienii se tem de reforme pentru că pierd voturi.  

Reforma la români este o ipocrizie. Românii nu doresc reforme. Pentru că sunt fricoşi la schimbări şi nici nu vor să asculte când li se explică ceva nou şi coerent. Se găseşte mereu un „nod în papură“. În România se trăieşte bine şi fără reforme. De ce să ne reformăm, dacă toţi ne descurcăm? Combinaţiile, ţepele, aranjamentele subterane, înţelegerile pe din dos sunt ameninţate de această necunoscută: reforma. Reforma destabilizează, intrigă şi înfricoşează.  

Apoi, reforma înseamnă şi sacrificii. Cine-i fraierul să se sacrifice de dragul reformei? Sunt atâtea generaţii de români care s-au sacrificat. Suntem sătui de sacrificii! Şi nici nu avem garanţii că reforma va reuşi. În folosul cui se face? Ce interese urmăreşte? 

De ce să ne legăm la cap cu reforma? Mai bine să trăim aşa, nereformaţi. 

Reforma să se facă unde este nevoie, dar nu la noi. Să se facă şi la noi, dar în următoarele condiţii: să nu se taie salariile, pensiile, locurile de muncă, să nu destabilizeze ţara, să se facă într-un ritm „optim“ ca să nu producă haos în sistem, să nu ne afecteze liniştea... Totuşi, n-ar fi mai bine să se amâne pentru un timp, până vom fi pregătiţi pentru reformă? Astfel, avem siguranţa prezentului, a zilei de mâine, pentru toată viaţa. Dacă prinzi o reformă într-o viaţă, Doamne fereşte!, eşti terminat, marcat, traumatizat.

Reforma înseamnă viziune şi muncă. Prostia şi individualismul îngroapă orice încercare de reformă. Mai bine să mori aşa, nereformat, decât să mori... din dragoste de reformă. Sunt atâtea lucruri frumoase pe lumea asta la care să ne gândim. Chiar avem nevoie de reforme? Hai să fim optimişti şi să vedem partea plină a paharului, care-i plină de realizări!  

Oare ce vor spune românii peste o sută de ani despre noi, ce-i de-acum? Că am muncit şi am reformat România ca ei să fie fericiţi. Nu contează ce fel de reforme, contează că am avut intenţii, că le-am lăsat o ţara bogată în proiecte de reformă. Imaginea contează şi cu imaginea asta (mincinoasă) de reformatori vom intra în istorie. Reforma, veşnica pomenire.