Nu reuşeşti să-ţi aminteşti numele persoanelor abia întâlnite? Iată cum ar trebui să procedezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imediat când faci cunoştinţă cu cineva, rosteşte-i numele cu voce tare. FOTO realbusiness.co.uk
Imediat când faci cunoştinţă cu cineva, rosteşte-i numele cu voce tare. FOTO realbusiness.co.uk

Nu de puţine ori ni se întâmplă să uităm numele unei persoane aproape în acelaşi moment în care l-a pronunţat. Momentul de stânjeneală apare cu prima ocazie în care dăm nas în nas cu acelaşi om şi memoria nu ne ajută să potrivim chipul cu numele.


Pentru a întipări în memorie nu numai felul în care arată o persoană abia întâlnită, ci şi numele acesteia, este nevoie să ne formăm câteva obişnuinţe care se pot dovedi de ajutor.

Repetă

Imediat când faci cunoştinţă cu cineva, rosteşte-i numele cu voce tare: „Îmi pare bine să te cunosc, Simona!“. Pronunţarea numelui obligă la un minim efort de concentrare, astfel că şansele de memorare cresc. 

Consolidează

Următorul pas presupune să formăm o conexiune între nume şi persoana căreia îi aparţine. Poate că Simona are un nas mai mare sau părul creţ, poate că este foarte înaltă sau are o aluniţă pe bărbie. Important este să alăturăm numelui şi un detaliu fizic ce sare în ochi atunci când facem cunoştinţă cu o persoană.

Notează

Dacă memoria refuză să vă ajute şi după respectarea acestor paşi, apelaţi la o altă sursă de memorie. Notaţi numele în telefonul mobil sau povestiţi unui prieten că aţi cunoscut pe cineva. Aşa vă puteţi baza şi pe altceva decât memoria personală.  

Soluţie de rezervă 

Dacă tot nu reuşiţi să vă amintiţi numele, există şanse mai mari să vă rămână în minte ceva legat de împrejurarea în care v-aţi cunoscut. Cel mai bine este să recunoaşteţi cinstit că nu mai reţineţi numele, dar să adăugaţi un amănunt care să arate că nu l-aţi dat uitării cu totul. „Nu prea reuşesc să reţin numele persoanelor, dar ştiu că te-am întâlnit la petrecerea lui…/ la mall/ la restaurantul.. etc.“  O altă variantă ar fi să vă recomandaţi în speranţa că şi interlocutorul a uitat cum vă numiţi, ceea ce se întâmplă mai des decât vă vine să credeţi.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite