Un bloc de 12 etaje din Miami s-a prăbuşit. Martor: „A fost îngrozitor. Ţipau şi adulţii, şi copiii” FOTO VIDEO
0Un bloc cu 12 etaje de lângă Miami Beach s-a prăbuşit în timpul nopţii trecute. Cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa. Echipele de salvare caută acum supravieţuitori prinşi sub dărâmături, în condiţiile în care cel puţin 51 de oameni, locatari ai clădirii, sunt încă daţi dispăruţi. Martorii povestesc clipele de groază prin care au trecut.
„Toată lumea ţipa şi era cuprinsă de panică”, spune Aaron Miles, care locuia într-un hotel din vecinătate, evacuat după incident, potrivit CNN.
„Când am coborât în hol, era plin de praf şi resturi. Am ieşit cât de repede am putut”, a povestit el.
„A fost îngrozitor. Ţipau şi adulţii, şi copiii. Femeile şi copiii plângeau. A fost probabil una dintre cele mai groaznice experienţe la care am asistat vreodată”, a spus Miles, arată digi24.ro. Familia lui Miles, care este în vacanţă din Virginia, a spus că ieri totul părea normal şi clădirea părea sigură.
Până acum, 35 de persoane au fost scoase din blocul care a căzut. Una dintre ele a murit din cauza rănilor suferite, iar alte 10 sunt internate în spital.
Au fost aduşi şi câini special antrenaţi care pot detecta eventualii supravieţuitori.
Între timp au apărut şi primele imagini cu momentul prăbuşirii, surprinse de o cameră de supraveghere. Se poate observa cum întâi se prăbuşeşte partea centrală a clădirii şi apoi una dintre laterale.