Statele Unite au declarat că avertismentul lor a oprit un atac chimic din Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miercuri, Secretarul Apărării Statelor Unite, Jim Mattis, a declarat că guvernul sirian al lui Bashar al-Assad pare să fi ascultat de avertismentul de luni al Washington-ului de a nu iniţia un atac cu arme chimice, relatează Reuters.

Rusia, principalul aliat al Siriei, a precizat că va răspunde cu aceeaşi monedă dacă Statele Unite vor lua măsuri preventive împotriva forţelor siriene de a opri ceea ce Casa Albă l-a numit drept un atac chimic plănuit.

Oficialii americani declarau luni că au informaţii că la baza aeriană Shayrat din Siria, (locul de unde Statele Unite spun că s-a iniţiat atacul chimic iniţial) s-au observat mai multe activităţi care ar indica un nou atac. Astfel, Washingtonul a avertizat că Assad şi forţele lui vor avea de „plătit un preţ mare” dacă pun în aplicare planul.

„Se pare că au luat avertismentul în serios. Nu au făcut nimic”, a precizat Mattis. Totuşi, acesta a mai adăugat că e de părere că ameninţarea privind armele chimice ale Siriei nu se limitează la o singură bază aeriană şi că Bashar al-Assad ar putea iniţia un atac din altă parte.

Un alt oficial american din SUA a relatat că ofiţerii de informaţii au identificat între timp şi alte locuri pe care le suspectează că forţele guvernamentale siriene ar putea ascunde arme chimice.

În aprilie, Statele Unite au lansat un atac cu rachete de croazieră asupra bazei aeriene Shayrat, ca răspuns la un atac chimic într-o zonă controlată de rebeli, în urma căruia au murit 87 de persoane.

Forţele militare ale Siriei şi Ministerul de Externe nu au comentat acuzaţiile de la Casa Albă de luni, deşi televiziunea de stat a Siriei a precizat că spusele americanilor sunt mincinoase.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite