Joe Biden, sub presiune după atentatele din Kabul. Bilanţul morţilor a ajuns la peste 100, iar numărul răniţilor la peste 150

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Explozie aeroport Kabul - 26 aug 2021 / FOTO Twitter

Liderul republicanilor din Camera Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, a cerut preşedintelui Biden să ia „măsuri decisive pentru a proteja trupele, cetăţenii şi aliaţii, fără a ţine cont de un termen arbitrar” de încheiere a operaţiunilor de evacuare anunţat de liderul de la Casa Alba pentru 31 august, scrie CNN.

UPDATE Potrivit BBC, bilanţul morţilor a ajuns la peste 100, din care 13 sunt soldaţi americani, iar peste 150 de persoane au fost rănite. Talibanii susţin că peste 28 de membri ai grupării au fost ucişi de explozii.

Ştirea iniţială: 

McCarthy a îndemnat-o pe preşedintele Camerei, Nancy Pelosi, să acţioneze rapid pentru a informa Congresul asupra exploziilor de lângă aeroportul din Kabul.

„Este timpul ca Congresul să acţioneze rapid pentru a salva vieţi. Doamna Pelosi trebuie să convoace Congresul în sesiune înainte de 31 august, astfel încât să putem fi informaţi în detaliu şi cuprinzător de către Administraţia Biden şi să adoptăm legislaţia reprezentantului Gallagher care interzice retragerea trupelor noastre până când fiecare american iese din Afganistan ", a declarat Kevin McCarthy,

McCarthy şi-a prezentat condoleanţele familiilor celor răniţi şi ucişi în atacuri.

„Atacurile de astăzi sunt oribile. Rugăciunile mele se adresează celor răniţi şi familiilor celor care au fost ucişi. De asemenea, continuu să mă rog pentru siguranţa trupelor noastre, a cetăţenilor americani blocaţi, a aliaţilor noştri şi a partenerilor afgani care rămân în zonă. Duşmanii noştri au profitat de natura haotică a retragerii ", a spus el. 

Bilanţul morţilor a ajuns la peste 60, iar numărul răniţilor la peste 140. Pentagonul a confirmat că ”un număr” de soldaţi americani au murit în atac. Mass media americană raportează că patru puşcaşi marini au murit, în timp ce alţi soldaţi sunt răniţi.

Un avion german cu aparatură medicală este în aşteptare pentru a zbura la Kabul şi a ajuta evacuarea persoanelor care au fost rănite în atacul de la aeroport, a declarat joi ministrul apărării Annegret Kramp-Karrenbauer.

”Am pus la dispoziţie medevacul (aeronavă pentru evacuare medicală) pentru transportul persoanelor rănite”, a declarat ea jurnaliştilor din Berlin, adăugând că Airbus-ul se îndrepta de la Kabul spre capitala uzbekă Taşkent, unde va rămâne în aşteptare şi gata să se întoarcă. 

Observatori politici apreciază că riscurile unei retrageri complete americane din Afganistan la 31 august sunt foarte mari. Talibanii controlează acum zone din preajma aeroportului din Kabul şi, odată ce Statele Unite retrag cei 5.800 de militari de acolo, evacuarea militarilor şi diplomaţilor rămaşi depinde de bunăvoinţa inamicului. 

Un purtător de cuvânt taliban a reafirmat că extinderea termenului de retragere nu este admisibilă şi acesta este probabil motivul pentru care, deocamdată, şi preşedintele Biden menţine acest termen, în ciuda apelurilor aliaţilor, între care şi Marea Britanie, veteranilor americani ai războiului din Afganistan şi altor organizaţii care doresc ca un număr cât mai mare de aliaţi afgani să fie evacuaţi.

Biden a spus că planul de retragere rămâne acelaşi, cu condiţia ca talibanii să coopereze, inclusiv acces la aeroport şi continuarea operaţiunilor americane de evacuare.

Secretarul de stat Tony Blinken a arătat că este în contact cu oficialităţi NATO şi din Turcia pentru a oferi acoperire retragerii forţelor americane. Statele Unite au avut circa 2.500 de militari la Kabul până luna trecută şi intenţionează să menţină circa 650 pentru apărarea ambasadei americane. Acum efectivele militare americane care coordonează evacuarea sunt de circa 6.000. Talibanii au propriile lor puncte de control, în jurul aeroportului şi pot oricând bloca accesul sau chiar ataca aeroportul.

Preşedintele Biden a cerut Pentagonului să efectueze retragerea conform planului, dar să şi aibă variante alternative, în cazul în care situaţia degenerează.

În alocuţiunea sa, Biden a spus că însăşi talibanii pot fi ţintele unor atacuri din partea grupării ISIS, un inamic al mişcării. În acest context, analişti se tem pentru ce s-ar putea întâmpla cu cei rămaşi după 31 august, dacă forţele americane sunt retrase.

Analiştii consideră că ar fi fost mai logic să fi fost evacuaţi cu prioritate civilii şi familiile lor, apoi angajaţii guvernamentali iar la urmă să fi rămas militarii.  Washington a făcut exact invers, probabil prea presat pentru a încheia un capitol.

Pe 20 august, preşedintele Joe Biden îşi apăra alegerea de a continua retragerea în ciuda a ceea ce se întâmplă în teren.” Am intrat împreună în Afganistan şi plecăm împreună”, spunea el. Dar, realitatea este că traumatismul acestui abandon al afganistanilor în mâinile talibanilor, fără nicio înţelegere prealabilă cu europenii implicaţi direct în teren, riscă să marcheze mandatul Biden. 

CIA şi armata SUA efectuează operaţiuni punctuale de evacuare în zone din Afganistan

Conform unor oficiali de la Washington citaţi de publicaţia The Wall Street Journal, preluată de Mediafax, CIA a lansat operaţiuni clandestine pentru salvarea americanilor din oraşul Kabul, dar şi din alte regiuni din Afganistan, în condiţiile în care se apropie termenul-limită de 31 august. În misiunile de evacuare sunt utilizate elicoptere militare, dar operaţiunile sunt coordonate de CIA.

Un oficial din cadrul Congresului SUA a declarat că militari americani au fost trimişi în diverse zone din Kabul în misiuni comune cu trupe din state aliate, inclusiv din Marea Britanie şi Franţa, pentru a prelua cetăţeni din naţiuni partenere, rezidenţi americani sau afgani care au primit vize speciale după ce au ajutat armata americană.

Aceste operaţiuni aeriene şi terestre sunt considerate periculoase în contextul actualei situaţii din Afganistan. Departamentul american al Apărării a anunţat că îşi coordonează cu talibanii operaţiunile la Aeroportul din Kabul, dar nu este clar dacă s-a discutat şi despre aceste operaţiuni punctuale de evacuare din afara aeroportului. Potrivit cotidianului The Washington Post, William Burns, directorul Agenţiei Centrale pentru Informaţii din SUA (CIA), s-a întâlnit luni, la Kabul, cu mollahul Abdul Ghani Baradar, liderul Biroului politic al Mişcării talibanilor afgani, pentru discuţii pe tema operaţiunilor de evacuare.

Agenţia Centrală pentru Informaţii (CIA) a refuzat să ofere detalii despre actualele operaţiuni de evacuare din Afganistan.

În prezent, în Kabul, sunt aproximativ 6.000 de militari americani. Preşedintele Joseph Biden le-a transmis marţi partenerilor din cadrul Grupului ţărilor puternic industrializate (G7) că Statele Unite sunt în grafic pentru a finaliza pe 31 august operaţiunile de evacuare din Afganistan, deşi sunt elaborate şi planuri pentru eventuale situaţii de urgenţă. Aliaţi ai SUA, în principal Marea Britanie, Franţa şi Germania, au cerut prelungirea operaţiunilor de evacuare din Afganistan a cetăţenilor străini, a colaboratorilor afgani şi a persoanelor care solicită azil din raţiuni de securitate.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite