Mueller îl acuză pe Paul Manafort că a minţit în declaraţiile pentru FBI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul şef de campanie al actualului preşedinte american Donald Trump a fost acuzat de către procurorul special Robert Mueller, în cadrul unui proces, că a dat declaraţii false Biroului Federal de Investigaţii (FBI), informează Reuters.

Manafort a declarat, în cadrul aceluiaşi proces, că acuzaţiile procurorului special Robert Mueller nu sunt adevărate, dar ambele părţi au căzut de acord că impasul ar însemna ca instanţa să meargă mai departe şi să-l condamne pentru infracţiunile comise. Astfel, înţelegerile făcute cu procurorii în luna septembrie nu mai sunt aplicabile.

Avocaţii lui Paul Manafort au afirmat că acesta s-a întâlnit cu reprezentanţi ai Guvernului în repetate rânduri şi a oferit informaţii „ca parte a efortului de a îndeplini obligaţiile privind cooperarea”.

Aceştia au adăugat că Manafort nu consideră că înţelegerea făcută în septembrie a fost încălcată.

În luna septembrie, Paul Manafort şi-a luat angajamentul de a pleda vinovat la acuzaţii de infracţiuni federale.

Deşi nu e o lovitură fatală, acest eşec de a asigura cooperarea lui Manafort a dăunat credibilităţii unei persoane care ar avea legături directe adânci cu Rusia şi pe care procurorii sperau să-l folosească drept martor-cheie.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite