Giganţii IT pleacă din Silicon Valley. Care este cauza

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorul de software Oracle Corp a anunţat că a luat decizia de a-şi muta sediul central din Redwood City, California, în oraşul Austin, Texas, transmite Reuters.

Oracle este ultima dintr-un şir de firme de tehnologie care pleacă din Silicon Valley, după ce pandemia de COVID-19 a declanşat o tranziţie generală spre munca la distanţă, astfel încât companiile au decis să elimine dezavantajele ridicate de costurile operaţionale mari şi taxele ridicate din statul California.

Angajaţii pot alege dacă vor să lucreze de acasă în sistem part-time sau full-time, a informat Oracle, într-un document trimis organismelor de reglementare.

„Credem că această mutare pune Oracle în cea mai bună poziţie pentru creştere şi oferă angajaţilor noştri o mai mare flexibilitate cu privire la de unde şi cum vor să muncească”, a precizat Oracle.

La începutul acestei luni, Hewlett Packard Enterprise, o companie care s-a separat de gigantul Hewlett Packard, a anunţat că îşi mută sediul central din California în Texas. De asemenea, la începutul acestei săptămâni, patronul constructorului de automobile electrice Tesla Inc, Elon Musk, a declarat că se va muta şi el în Texas din California.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite