Roboţi înarmaţi împotriva Ucrainei? Ministerul Apărării de la Moscova anunţă că armata rusă va dispune „în curând” de tancuri fără pilot FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Serghei Şoigu (primul din stânga) în vizită la Întreprinderea 766 FOTO Twitter @RALee85
Serghei Şoigu (primul din stânga) în vizită la Întreprinderea 766 FOTO Twitter @RALee85

În plină acumulare de trupe, echipamente şi arme la graniţa cu Ucraina, ministrul Apărării Serghei Şoigu a vizitat o fabrică ce produce roboţi pentru armata rusă.

„Ne propunem să continuăm extinderea gamei de roboţi”, a declarat Şoigu în timpul deplasării sale la Întreprinderea 766 de la Nahabino, în apropiere de Moscova.

Şoigu s-a dus la Nahabino într-o săptămână în care Ucraina a avertizat că Rusia ar putea pregăti o nouă agresiune împotriva sa.

Potrivit Kievului, 85.000 de militari ruşi s-ar afla în prezent în apropierea graniţei cu Ucraina. SUA estimează că este vorba de cea mai mare masare de trupe din 2014 încoace, anul anexării Crimeei de către Rusia şi lansării rebeliunii separatiştilor proruşi din Donbas cu sprijinul Moscovei.

Într-un comunicat, Ministerul Apărării de la Moscova anunţă că armata rusă va dispune „în curând” de prima unitate de roboţi. Noua structură ar urma să fie formată din tancuri fără pilot Uran-9, testate deja în Siria.

Armata rusă ar fi primit în ianuarie 22 de roboţi Uran-9, care ar fi capabili să lanseze flăcări şi rachete antitanc.

Tancul fara pilot Uran-9 Captura Zvezda TV

Tancul fără pilot Uran-9 Captură Zvezda TV

În afară de Uran-9, armata rusă ar mai deţine Uran-6, pentru deminare, şi Uran-14, de luptă împotriva incendiilor.

Totodată, Rusia susţine că lucrează în prezent la roboţi subacvatici şi de recunoaştere.

Roboţii de atac şi de deminare au arătat numeroase lacune în timpul folosirii lor în Siria. „Au fost identificate neajunsuri în timpul testelor din Siria. În special, problemele de control, mobilitate redusă şi funcţii de supraveghere militare nesatisfăcătoare au fost luate în considerare de ingineri”, a recunoscut Vladimir Dmitriev, de la grupul Kalaşnikov, susţinând totodată că aceste aspecte „au fost rectificate”.

Tancurile robot Uran 9 pregatite pentru armata rusa FOTO Twitter @RALee85

FOTO Twitter @RALee85

Nu se ştie dacă unitatea de roboţi va fi mobilizată la graniţa cu Ucraina. Dar nici partea ucraineană nu stă cu mâinile în sân la acest capitol. Acum patru ani, ucrainenii au prezentat robotul tactic „Fantom” (foto mai jos), prevăzut cu arme antitanc, mitraliere şi lansatoare de grenade.

Robotul Fantom FOTO Twitter @MarcusReports

FOTO Twitter @MarcusReports

Vehiculele terestre fără pilot sunt folosite de aproape 15 ani în teatrele de operaţiuni, efectuând în general misiuni de eliminarea a minelor. În schimb, versiunea de vehicul robot înarmat este relativ nouă în domeniul tehnologiei militare.

85.000 de militari ruşi la graniţa cu Ucraina

Ucraina s-a arătat îngrijorată în ultimele zile în legătură cu o acţiune de masare de trupe ruse în apropierea sa.

Kievul avertizează că Moscova pregăteşte o nouă invazie, estimând numărul 85.000 soldaţilor ruşi plasaţi acum în Crimeea şi într-o zonă cuprinsă între 10 şi 40 de kilometri de graniţa cu Ucraina.

Mobilizare de trupe ruse la granita cu Ucraina FOTO The Sun

FOTO The Sun

De la sfârşitul lunii martie, Rusia transferă importante cantităţi de echipamente şi tehnică militară spre frontiera ucraineană, în special în Crimeea şi în regiunile Voronej şi Rostov pe Don, relevă Agrepres. Analişti de la Janes, agenţie britanică specializată pe probleme militare, au indentificat - pe baza unor surse publice - 14 unităţi de infanterie transferate sau care sunt în drum spre frontiera cu Ucraina, precum şi mai multe sisteme de rachete balistice Iskander cu rază scurtă de acţiune într-o regiune rusă de la frontiera ucraineană. Analizând trupele ruse desfăşurate pe teren, analiştii de la Janes sunt de părere că este puţin probabil ca ele să fie într-o poziţie de a declanşa o ofensivă, dar acest lucru se poate schimba dacă Rusia va continua să transfere trupe la graniţa cu Ucraina.

Ministerul rus al Apărării susţine că aceste mutări de trupe au loc în cadrul unor exerciţii de verificare a nivelului de pregătire de luptă după antrenamentele din iarnă.

În opinia ministrului ucrainean al Apărării, Andrii Taran, Kremlinul ar putea provoca o criză în regiune.

După ce a cerut grăbirea aderării Ucrainei la NATO, ca semn de descurajare a Rusiei, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a deplasat joi pe frontul din Donbas.

„Zelenski şi oamenii din jurul său sunt preocupaţi în mod serios de o posibilă invazie”, comentează Aliona Ghetmanciuk, directorul grupului de reflecţie New Europe Center din Kiev.

Kremlinul transmite mesaje cu dublu sens

De la Moscova, Dmitri Kozak, adjunctul şefului Aministraţiei Prezidenţiale Ruse, a dat tonul deja discursului care ar justifica o eventuală agresiune militară. După ce a acuzat Ucraina că forţează Rusia spre un război, Kozak a ameninţat ţara vecină cu dezintegrarea. „Începutul acţiunilor militare înseamnă începutul sfârşitului Ucrainei”, a spus el vineri.

„Rusia va fi nevoită să se ridice în apărara cetăţenilor săi din Donbas dacă amploarea conflictului va fi una corespunzătoare”, a adăugat el, citat de agenţia de presă TASS.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinul, a continuat în aceeaşi notă într-un interviu difuzat duminică de postul de televiziune Rossia 1.

„Rusia nu va rămâne indiferentă faţă de soarta vorbitorilor de limba rusă care trăiesc în sud-estul” Ucrainei, a declarat Peskov.

În Donbas, violenţele s-au intensificat între trupele ucrainene şi separatiştii proruşi. Aproape 30 de militari ucraineni au fost ucişi în acest an această regiune din sud-estul Ucrainei unde acordul de încetare a focului este încălcat aproape zilnic.

SUA şi Marea Britanie invită Rusia să detensioneze situaţia

Duminică, ministrul britanic de Externe Dominic Raab a declarat că ţara sa şi Statele Unite „se opun ferm” campaniei pe care o duce Rusia în privinţa destabilizării Ucrainei. Şeful diplomaţiei britanice a cerut Moscovei să detensioneze situaţia.

„@SecBlinken (secretarul de stat al SUA, Antony Blinken) şi cu mine am căzut de acord că Rusia trebuie să detensioneze imediat situaţia şi să-şi respecte angajamentele internaţionale pe care le-a semnat la @OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa)”, a scris Dominic Raab pe Twitter.

Joia trecută, purătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a declarat că Statele Unite sunt din ce în ce mai îngrijorate de prezenţa tot mai mare a trupelor ruseşti la graniţa cu Ucraina şi în Crimeea.

„Statele Unite sunt din ce în ce mai preocupate de escaladarea recentă a atacurilor ruseşti în estul Ucrainei, în special de mişcările de trupe ruseşti la graniţa ucraineană. Acestea sunt semne extrem de îngrijorătoare”, a spus Psaki.

În acest context, Statele Unite iau în considerare să trimită nave de luptă în Marea Neagră. Două nave urmează să intre în Marea Neagră în cursul acestei săptămâni şi să se afle în zonă până la 4 mai. Pentagonul a refuzat să detalii această informaţie care a apărut în public vineri pe canale turceşti.

„Nu este ceva nou” a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

În măsura în care apar schimbări semnificative în cazul Ucrainei, „vom fi gata să răspundem”, a declarat un oficial de la Pentagon citat de CNN.

 Potrivit evaluărilor curente, Rusia efectuează exerciţii militare şi antrenamente, iar agenţiile de informaţii nu au identificat ordine militare cu privire la acţiuni suplimentare. Totuşi, Statele Unite sunt destul de conştiente că situaţia s-ar putea schimba rapid, scrie CNN.

Este important „ca toate părţile să respecte Acordul de la Minsk” şi „ca integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei să fie respectate de Rusia”, a reiterat Kirby.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite