Război în Ucraina. Rusia susţine că examinează un plan de pace în patru etape propus de Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Rusia a primit un plan de pace propus de către Italia şi este pe cale să-l studieze, anunţă luni, potrivit agenţiilor ruse de presă, adjunctul ministrului rus de Externe Andrei Rudenko, relatează AFP.

”L-m primit de puţin timp. Suntem pe cale să-l studiem”, a declarat Rudenko, subliniind că nu au loc, în prezent, negocieri între Rusia şi Italia.

”Atunci când vom termina să-l studiem, vom spune ce credem despre el”, precizează ministrul.

Ministrul italian de Externe Luigi Di Maio a anunţat vineri că Italia a propus ONU înfiinţarea unui ”Grup internaţional de facilitare” care să încerce să ajungă ”pas cu pas” la un armistiţiu în Ucraina.

Potrivit lui Luigi Di Maio, acest ”Grup de facilitare” propus ONU ”este necesar să încerce să reconstruiască dialogul între cele două părţi aflate acum în război”.

PLAN ÎN PATRU ETAPE

Detaliile acestui plan nu au fost dezvăluite în mod public.

Însă, cotidianul italian La Repubblica dezvăluie că acest document foarte detaliat, transmis ONU şi elaborat de către diplomaţi de la Ministerul Italian de Externe, prevede patru etape.

Prima etapă constă într-un armistiţiu în Ucraina şi în demilitarizarea frontului - sub supervizarea ONU.

A doua etapă este etapa negocierilor cu privire la statutul Ucrainei, care va adera la Uniunea Europeană (UE), dar nu şi la NATO.

O a treia etapă constă într-un acord bilateral între Ucraina şi Rusia cu privire la Crmeea şi Donbas - teritorii disputate care ar urma să beneficieze de o autonomie deplină, cu dreptul de a-şi asigura propria securitate, dar care s-ar afla sub suveranitatea Ucrainei.

A patra etapă constă în încheierea unui Acord multilateral de Pace şi Securitate în Europa, al cărui obiectiv este dezarmarea, controlul armamentului şi prevenirea conflictelor.

Negociatorul-şef rus Vladimir Medinski anunţa duminică faptul că Rusia este pregătită să reia negocieri de pace cu Ucraina.

El a dat asigurări că o suspendare a negocierilor ruso-ucrainene are loc din cauza Kievului.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski sublinia sâmbătă că războiul de poate încheia doar prin mijloace ”diplomatice”.

Mai multe întâlniri între negociatori ruşi şi ucraineni au avut loc, însă nu au condus la niciun rezultat concret.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite