Propagandă, dezinformare şi fake news oficiale a la russe

FOTO EPA-EFE

Propaganda, dezinformarea, operaţiunile psihologice şi războiul informaţional în plenitudinea sa sunt instrumente utilizate cu ajutorul a nenumărate mijloace pentru care se cheltuiesc sume enorme de către Federaţia Rusă.

Şi asta de cel puţin 10 ani, de la lansarea doctrinei Gherasimov, după numele şefului Statului Major al Armatei ruse, cel care a introdus ideea de militarizare a presei, de transformare a mass media în armă. Între multe instrumente, Rusia este singurul stat al lumii care poate recurge la determinarea ieşirii publice a oficialilor săi la cele mai înalte niveluri pentru a susţine campania sa. E motivul pentru care am ales să expunem public şi să demitizăm un fals evident vehiculat pe toate canalele de către Rusia lui Putin, cel mai recent de către purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova.

Pretinsele angajamente din Actul Fondator Rusia-NATO care ar fi fost încălcate de NATO

În luările oficiale de poziţie ale MAE rus, în legătură cu relocarea trupelor americane în Ţările Baltice, Polonia şi România, la 13 august şi 17 august, a câte 1000 de militari americani, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a introdus un argument forte: încălcarea de către NATO a angajamentelor din Actul Fondator NATO-Rusia.

Pentru a demitiza această susţinere falsă, regăsită în mod repetat la oficialii ruşi, am preferat să ne ducem la document, la text, pentru a vedea în detaliu ce spune, ce susţine şi care e conţinutul real al angajamentului NATO din text, evident respectat întotdeauna de către Alianţă. Actul Fondator NATO-Rusia 1997, pe care-l găsim în original aici, notează, la Titlul 3. Afaceri politico-militare, următoarele:

„NATO reiterează faptul că în mediul de securitate actual şi cel previzibil în viitor (n.n. în 1997, la semnarea Actului Fondator), Alianţa va asigura apărarea colectivă şi alte misiuni mai degrabă prin asigurarea interoperabilităţii necesare, integrarea şi întărirea capabilităţilor (noilor state membre – n.n.) decât prin staţionarea unor forţe combatante adiţionale, staţionate permanent”.

Textul este extrem de clar şi explicit:

• Condiţionează situaţia de menţinerea mediului de securitate din 1997 şi cel previzibil – cu Rusia partener, cu aspiraţii de a se integra chiar în NATO, membru în Parteneriatul pentru pace din 1994, cu o conducere a lui Boris Elţîn ce aspira spre democraţie, economie de piaţă şi integrarea în Occident (drum încheiat în 2003, la apariţia Doctrinei Putin);
• Menţionează explicit obiectivul apărării comune – Articolul 5 din Tratatul Nord – Atlantic de la Washington – fiind vizaţi cu precădere, în mod implicit, noii săi membri (în 1997 au intrat Polonia, Cehia şi Ungaria, alte 7 state fiind aspirante şi fiind invitate în 2002, la summitul NATO de la Praga, inclusiv România)
• NU Susţine că nu va amplasa nici un fel de trupe în noile state, ci că va prefera să întărească apărarea proprie a acestor state, în primul rând, mai degrabă decât să amplaseze trupe aliate în regiune.
• Categoriile de trupe în discuţie aici sunt cele combatante, staţionate permanent, într-un număr substanţial.

Deci NATO respectă strict, în litera şi spiritul textului, angajamentele de aici, inclusiv prin relocarea a 1000 de soldaţi în plus în România:

• Nu constituie trupe combatante staţionate permanent, ci trupe rotaţionale.
• Nu sunt trupe într-un număr susbstanţial – spre comparaţie vezi militarizarea şi numărul de trupe din Crimeea sau suplimentarea trupelor în jurul Ucrainei – două armate, un corp de armată, o bază militară, peste 78.000 de soldaţi. Acesta este un număr semnificativ!
• Situaţia de Securitate din 1997 este sensibil schimbată – cel puţin prin anexarea Crimeii şi agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei, militarizarea Crimeei şi a Mării Negre şi amplificarea numărului de trupe ruse din proximitatea flancului Estic al NATO. Nu mai vorbim aici despre comportamentul provocator al acestor trupe.
• Nu există nici un angajament că nu vor fi amplasate noi trupe, ci că va fi preferată, în condiţiile menţionate, întărirea şi pregătirea armatelor acestor state, ceea ce s-a şi întâmplat până la summitul NATO din Ţara Galilor, din septembrie 2014, după acţiunile unilaterale ale Rusiei care s-au soldat cu sancţiuni internaţionale şi cu anularea activităţii Consiliului NATO-Rusia.

Relevanţa în tot a unui document internaţional

O altă regulă în dreptul internaţional şi la capitolul documentelor internaţionale convenite de state, este că documentul trebuie privit în tot, considerat ca un întreg, pentru că aşa a fost semnat. Adică nu preluat secvenţial, o singură prevedere izolată şi interpretată după bunul plac, ci orice prevedere trebuie analizată în context şi în substanţa întregului document. De aceea contează enorm cunoaşterea documentelor despre care facem vorbire, inclusiv Actul Fondator Rusia-NATO – al cărui conţinut este privit nu rareori cu superficialitate chiar şi de către unii dintre politicienii occidentali, din statele membre ale NATO.

O asemenea analiză, relevă foarte clar conţinutul documentului:

• Principii şi valori comune
• Mecanismele de cooperare/consultare între cele două părţi
• Categorii şi dimensiuni ale trupelor părţilor, amplasate în imediata proximitate/vecinătate – la capitolul Afaceri politico-militare, în care, în prim plan, se află situat Tratatul Forţelor Convenţionale în Europa

Pe fond, principiile şi valorile comune pe care se întemeiază relaţia NATO-Rusia sunt cele consacrate la Summitul CSCE Helsinki 1965 şi reconsacrate la înfiinţarea OSCE în 1994, adică inviolabilitatea frontierelor, evitarea recursului la forţă şi ameninţarea cu forţa în Europa, respectarea independenţei, integrităţii teritoriale şi a suveranităţii tuturor statelor europene. Anexarea Crimeei a fost o încălcare flagrantă a acestor principii şi valori fundamentale din actul fondator NATO-Rusia, de unde suita de sancţiuni prelungite până astăzi şi suspendarea relaţiilor la nivel înalt între cele două părţi.

Cît despre cel de-al doilea pilon fundamental, Tratatul CFE, el a fost denunţat de Rusia în 2007, după ce s-a retras unilateral din acord, inclusiv din documentul revizuit la Istanbul, în decembrie 1999, care prevedea şi retragerea trupelor ruse din Republica Moldova şi Georgia. O parte au fost retrase, dar o parte dintre acestea se află şi astăzi în cele două state independente, fără acordul statului gazdă, motiv pentru care există chiar o rezoluţie a Adunării Generale a ONU privind retragerea trupelor ruse din Republica Moldova, GA 12030/22 iunie 2018.

Deci, Actul Fondator NATO – Rusia este valabil în formatul integrat, adică inclusiv cu respectarea de către Federaţia Rusă a principiilor şi valorilor notate – încălcate flagrant în Ucraina, prin anexarea Crimeei şi agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei. De asemenea, în contextul respectării de către Rusia lui Putin a Tratatului Forţelor Convenţionale în Europa, revizuit în 1999, cu numărul de trupe de flanc, tratat din care Rusia s-a retras unilateral în 2007 şi pe care nu-l mai respectă.

FOTO Shutterstock

Cât de valabil rămâne un act denunţat în tot, de fapt, de către o parte

Evident că marea problemă care se pune astăzi este măsura în care Actul Fondator NATO-Rusia mai este valabil. Fireşte că valabilitatea unui act internaţional este dată de voinţa părţilor de a-l menţine, dar şi de modul şi măsura în care este respectat. Că nu este respectat de către partea rusă, este un lucru cert, am văzut-o. E adevărat că Federaţia Rusă introduce şarada autodeterminării pentru a justifica anexarea Crimeei, apoi interpretează faptul că Crimeea e Rusia şi că acolo Tratatul CFE nu se mai aplică!

Faptul este însă că militarizarea Crimeei, retragerea din Tratatul CFE, acţiunile de nerespectare a principiilor şi valorilor ce stau la baza Actului Fondator NATO-Rusia îl fac cel puţin inoperant, chiar dacă din raţiuni politice şi diplomatice, NATO şi Rusia nu l-au denunţat. Nu poţi invoca un document în care tu nu respecţi decât titlul pentru a face referire la orice prevedere individuală din el şi a o invoca în relaţiile bilaterale, şi acest lucru cu rea intenţie, incorect şi forţând falsul în comunicarea publică oficială. Aceasta a fost abordarea MAE român în această materie.

Deci dacă valabilitatea Actului Fondator NATO-Rusia e discutabilă, noi considerând că este un document încă valabil dar inoperabil cât timp Rusia nu revine în cadrul regulilor generale şi angajamentelor asumate - inversând anexarea Crimeii şi comportamentul său agresiv şi amplasarea trupelor dincolo de nivelele asumate prin Tratatul CFE, denunţat în 2007 – este cert falsul din comunicarea publică oficială a MAE rus. NATO nu încalcă nici un angajament din Actul Fondator, ci Rusia încalcă ambii piloni ai documentului – principiile relaţiei blaterale şi Tratatul CFE. În plus, nu există nici un angajament de neamplasare de trupe aliate în noile state membre, ci doar angajamentul că, dacă condiţiile rămân cele din 1997, NATO va prefera întărirea capabilităţilor acestor state decât să amplaseze trupe pe teritoriul lor.

Un asemenea angajament nu ar fi putut fi luat niciodată de NATO, pentru că el ar fi încălcat chiar Tratatul Nord-Atlantic, creând membri de categoria a doua, al căror teritoriu, populaţie şi cetăţeni nu ar fi putut fi apăraţi în orice condiţii. Or articolul 9 angajează Alianţa în crearea instrumentelor militare, de apărare şi descurajare, pentru ca să poată fi aplicate articolele 3-5 din Tratatul de la Washington, 1949, inclusiv amplasarea de trupe combatante substanţiale, staţionate permanent în noile state membre, dacă acest lucru va fi necesar ca urmare a evoluţiei mediului de securitate din flancul Estic al Alianţei.