O tânără a primit şapte ani şi jumătate de închisoare în Rusia, după ce autorităţile i-au descoperit în bagaje câteva grame de marijuana
0O femeie în vârstă de 26 de ani cu dublă cetăţenie, israeliană şi americană, a fost condamnată la sapte ani şi jumătate de închisoare în Rusia după ce autorităţile ar fi descoperit nouă grame de marijuana în bagajul său, a anunţat sora sa, potrivit Fox News.
Naama Issachar a fost închisă pe timpul procesului, încă din luna aprilie, când i s-au găsit drogurile la controlul de securitate, pe aeroportul din Moscova. Întorcându-se din India, fata urma să ia un zbor cătreTel Aviv.
Familia fetei i-a cerut ajutorul premierului israelian Benjamin Netanyahu: „Pedeapsa nu e pe măsura faptei”, spun ei, sperând că liderul isralian va putea interveni pentru eliberarea ei. Netanyahu a sunat-o vineri, după pronunţarea sentinţei, pe mama fetei pentru a-i spune că va face tot ce-i stă în putinţă să-i obţină eliberarea cât de curând posibil.
„Este foarte puternică, dar nu va supravieţui acolo prea multă vreme”, a spus Liad Gold, sora ei care îi este alături în Rusia încă de când a fost închisă. Aceasta spune că în jurul ei se vorbeşte doar rusă, astfel că nu înţelege ce se întâmplă şi nu are aceleaşi drepturi ca alţi deţinuţi de a lua legătura cu familia ei o dată pe săptămână, ci mult mai rar.
Născută şi crescută în Fair Lawn, o suburbie din New Jersey, Issachar s-a mutat în Israel când avea 16 ani, ea înrolându-se la un moment dat în armata israeliană. Pe 9 aprilie, ea se întorcea acasă dintr-o călătorie de 3 luni în India, când a fost oprită pe aeroportul din Moscova, după inspecţia bagajelor. A fost dusă în camera de interogatoriu unde i s-a spus că în bagajele ei a fost găsită marijuana.
Issachar s-a apărat spunând că a lăsat accidental drogurile în bagaj. Iniţial pusă sub acuzare pentru posesie de droguri, tânăra a ajuns să fie condamnată pentru contrabandă cu droguri în Rusia, în condiţiile în care avea escală acolo. Gold spune că Issachar este „speriată ” şi „şocată” de sentinţa grea primită şi speră ca familia ei să o elbereze cu ajutorul autorităţilor israeliene.
![Imagine indisponibilă](https://cdn.adh.reperio.news/image-6/69b309e3-7071-4b63-8e08-ef3c1e0551bb/index.png?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
FOTO Ierusalem Online
„Sunt conştientă că am dovedit un comportament iresponsabil înaintea zborului, întrucât trebuia să ştiu exact ce am în bagaje. Aceasta este motivul pentru care mi-am asumat responsabilitatea pentru acuzaţia 228 (posesie) în aprilie, la primul proces”, a spus ea judecătorilor ruşi, potrivit înregistrărilor de la proces date publicităţii de programull israelian Canal 12. Ea a negat acuzaţia 229 de contrabandă cu droguri.
În ultimele săptămâni premierul israelian s-a implicat personal în caz, presa relatând că a vorbit despre asta chiar cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, luna trecută, cu prilejul vizitei sale la Soci, dar şi săptămâna trecută în cadrul unei conversaţii telefonice.