Tentativă de incendiere a Bisericii Tuturor Naţiunilor din Ierusalim. A fost arestat un suspect

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biserica Tuturor Naţiunilor din Grădina Gethsimani s-a umplut, vineri, de fum                 FOTO: WAFA
Biserica Tuturor Naţiunilor din Grădina Gethsimani s-a umplut, vineri, de fum                 FOTO: WAFA

Vineri, un bărbat a fost arestat de către poliţia israeliană după ce acesta ar fi încercat să incendieze Biserica Tuturor Naţiunilor din Grădina Gethsimani, în Ierusalimul de Est, scrie AFP.

Poliţia a anunţat că suspectul arestat este un bărbat în vârstă de 49 de ani care „a turnat lichid inflamabil în interiorul bisericii”, după cum a anunţat purtătorul de cuvânt al poliţiei israeliene, Micky Rosenfeld, într-un comunicat de presă.  Conform lui Wadie Abou Nassar, purtător de cuvânt al Bisericilor de pe Pământul Sfânt, suspectul ar fi un evreu ortodox. 

Cele patru echipaje de pompieri trimise la faţa locului au acţionat rapid, împiedicând extinderea focului. Din fericire, consecinţa a fost doar că biserica s-a umplut de fum, iar băncile s-au înnegrit, scrie Agerpres.

Denumită şi „Basilica Agoniei", Biserica din Grădina Gethsimani este construită la poalele Muntelui Măslinilor din Ierusalimul de Est, în sectorul palestinian al Oraşului Sfânt, ocupat şi anexat de Israel. Conform religiei creştine, lăcaşul sfânt se află în locul în care Iisus Hristor ar fi fost capturat. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite