Sultanul Erdogan nu se lasă la ţarul Putin şi împăratul Xi. A plecat în cucerirea Africii VIDEO

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a început duminică, 17 octombrie, un turneu pe continentul african, care a devenit o axă majoră a strategiei turceşti de influenţă în ultimii douăzeci de ani. Mai presus de orice, cultural şi economic, ofensiva de la Ankara ia acum o întorsătură de securitate şi strategică.

Recep Tayyip Erdogan a vizitat Angola, Nigeria, iar joi , 21 octombrie, se va afla în Togo, cu două luni înainte de cel de-al treilea summit Turcia-Africa care va avea loc la Istanbul în decembrie. Preşedintele turc a vizitat 30 de ţări africane de la venirea sa la putere, semn al activismului total pe continent.

Puţin comentat în mass-media, monopolizat de ambiţiile ruseşti şi chineze din Africa, succesul strategiei de influenţă turcă pe continentul negru este, totuşi, o nouă variabilă care trebuie luată în considerare.

Interesul Turciei pentru Africa datează din anii 2000. În timp ce uşile Uniunii Europene se închideau în faţa Ankarei, ţara a căutat noi pieţe de desfacere şi a început o politică proactivă, mai întâi în Africa de Est, în Etiopia şi în special în Somalia, înainte de a se concentra asupra statelor din vestul continentului.

„Există această dorinţă de a juca o carte originală”, rezumă Jean Marcou, profesor la Sciences Po, cercetător asociat la Institutul Francez de Studii Anatoliene (IEFA) din Istanbul, citat de France 24 „Este o strategie globală care urmăreşte să apar ca o ţară emergentă, mai puţin ameninţătoare decât China, dar care în acelaşi timp se demarcă de fostele fostele puteri coloniale cu un discurs care prinde în Africa.

În ultimii zece ani, relaţiile dintre Turcia şi ţările africane au progresat uimitor. Numărul ambasadelor Turciei s-a triplet. Cu 43 de reprezentări, Ankara are acum una dintre cele mai dense reţele diplomatice de pe continent.

Strâns legat de interesele diplomaţiei turceşti, dezvoltarea relaţiilor economice este unul dintre cele mai izbitoare aspecte ale dinamicii de lucru de două decenii. Din 2003, când Recep Tayyip Erdogan a devenit prim-ministru, volumul comerţului dintre Turcia şi Africa a crescut de cinci ori, de la 5 la 25 miliarde de dolari, notează RFI.

Putere agroalimentară, principalul producător mondial de făină, Turcia a devenit un partener comercial esenţial în ţările în care securitatea alimentară rămâne o problemă majoră. Această ancorare africană s-a bazat în special pe multiplicarea legăturilor aeriene operate de compania Turkish Airlines între Istanbul, capitala economică, cu aproape toate marile oraşe africane.

Drone şi armament

Turneul preşedintelui turc în Africa ar trebui să se concentreze din nou asupra economiei, cu o serie de acorduri aşteptate în domeniul hidrocarburilor în Nigeria sau agriculturii şi industriei în Togo. Dar problemele de apărare vor fi, de asemenea, la meniu. Pentru Ankara, instabilitatea şi ameninţarea teroristă ţările din Sahel constituie o oportunitate de a crea parteneriate strategice. O mare delegaţie a agenţiei care conduce industria militară turcă este, îl însoţeşte pe Erdogan. „Turcia produce o mulţime de echipamente militare: fregate, echipamente blindate, rachete, dar succesul său mare este, fără îndoială, dronele care şi-au dovedit valoarea pe câmpul de luptă”, explică Jean Marcou.

De încredere şi ieftină, drona de atac TB2 şi-a demonstrat eficienţa pe patru fronturi în ultimii ani. În Irak împotriva Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), în Libia pentru a opri ofensiva mareşalului Haftar asupra Tripoli, în Siria împotriva trupelor Bashar al-Assad sau în conflictul din Nagorno-Karabakh.

Adevărat orgoliu naţional, Ankara vrea să o transforme într-un nou vector al puterii sale în Africa. De douăzeci de ori mai ieftină decât un avion de vânătoare, aceasta nu necesită infrastructură grea şi poate fi extrem de utilă pentru ţările aflate în conflict cu vecinii lor sau care se confruntă cu rebeliuni.

Etiopia, Marocul şi Tunisia şi-au exprimat deja interesul pentru achiziţionarea de drone turceşti. Dincolo de problema vânzărilor de arme, Turcia este prezentă şi militar în Africa, cu cea mai mare bază situată în afara graniţelor sale, în Somalia. Ţara a semnat, de asemenea, un acord de securitate controversat cu Nigerul în 2020, al cărui conţinut a fost păstrat secret. Ar prevedea trimiterea soldaţilor turci în Niger pentru a antrena şi sprijini forţele nigeriene în lupta lor împotriva organizaţiei teroriste Boko Haram.

Concurenţă pentru China şi Rusia

Odată cu reconfigurarea misiunii Barkhane în Sahel, unii diplomaţi sunt îngrijoraţi de faptul că Turcia se infiltrează în golurile lăsate de armata franceză şi oferă sprijin militar ţărilor din regiune. Influenţa turcă s-a vazut recent în Mali. În august 2020, după lovitura de stat care l-a alungat de la putere pe preşedintele Ibrahim Boubacar Keïta, ministrul turc de externe a fost primul înalt oficial străin care s-a întâlnit cu putiştii. Dar acum Ankara are o puternică concurenţă din partea mercenarilor li Vladimir Putin, din grupul Wagner.

„Fără a supraestima ceea ce poate face Ankara, ţările foarte influente în Africa, precum Franţa, China şi Rusia stau cu ochii pe Turcia“, spune Jean Marcou. 

Pentru moment, în principal prin investiţii specifice, Ankara încearcă să îşi extindă sfera de influenţă în Sahel. Pentru a cuceri minţile şi inimile, Turcia se bazează în special pe „soft power“ inteligentă, jucând pe afinităţile religioase din ţările cu o puternică tradiţie musulmană.

Astfel, puternicul Diyanet, administraţia turcă a afacerilor religioase, care conduce această politică, dezvoltă lucrări caritabile de câţiva ani şi finanţează ridicarea de moschei. Cea mai recentă este o replică a Moscheii Albastre din Istanbul, o capodoperă a artei otomane, inaugurată în iulie la Accra, Ghana. Este a doua cea mai mare moschee din Africa de Vest.

Cu toate acestea, în faţa Chinei sau a Uniunii Europene, Turcia este departe de a fi un actor de frunte în dezvoltarea economică a Sahelului, susţine International Crisis Group, într-un raport publicat la sfârşitul lunii iulie. „În timp ce Uniunea Europeană şi statele sale membre au injectat peste 8 miliarde de dolari în Sahel din 2014, doar pentru cooperare şi dezvoltare, datele de la Tika (Agenţia Turcă de Cooperare şi Dezvoltare) indică faptul că Turcia a cheltuit doar 61 de milioane de dolari între 2014 şi 2019 privind asistenţa pentru dezvoltare“. 

O putere în creştere, Turcia continuă să-şi avanseze pionii în Africa, în ciuda dificultăţilor. Principalul obstacol în diplomaţia sa din ultimii ani: închiderea şcolilor Gülen, numită după Fethullah Gülen, predicatorul acuzat că a fost în spatele tentativei de lovitură de stat din Turcia în 2016.

Majoritatea acestor şcoli, care au jucat un rol esenţial în formarea elitelor africane, au trebuit să îşi înceteze activitatea educaţională sub presiunea Ankarei. De atunci, Turcia a căutat să recâştige controlul acestei prezenţe printr-o fundaţie religioasă, Fundaţia Maarif, prezentă în 31 de ţări africane.