Spre o criză mondială sanitară? OMS s-a reunit de urgenţă. Cum s-a încheiat epidemia SARS din 2002-2003

Spre o criză mondială sanitară? OMS s-a reunit de urgenţă. Cum s-a
încheiat epidemia SARS din 2002-2003

O tănără purtând mască sanitară în Oraşul Chinezesc din Londra FOTO EPA-EFE

Un nou virus asemănător SARS produce îngrijorări la nivel mondial, provocând deja 17 morţi şi 444 de cazuri de îmbolnăvire în provincia Hubei, în centrul Chinei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Virusul 2019-nCoV, descoperit luna trecută în Hubei, aduce aminte de SARS, un virus care a apărut în noiembrie 2002, tot în China, şi s-a extins în 30 de ţări, inclusiv în România, până în mai 2003. Teama de o epidemie precum cea din 2002-2003 este la ordinea zilei.

Confruntate cu o posibilă criză sanitară, mai multe ţări din Asia şi-au înăsprit controalele vamale în scopul descurajării propagării noului virus. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a convocat o reuniune de urgenţă pentru miercuri la Geneva, în Elveţia.

În 2003, SARS a pus în alertă întreaga lume.

Pierderi

Plecat din Guangdong, o provincie din sudul Chinei, SARS a afectat 8.346 de persoane din 30 de ţări, majoritatea victimelor şi pacienţilor înregistrându-se în China (348 de morţi din 5.900 de cazuri) şi Hong Kong (204 morţi din 1.654 de cazuri). Cea mai afectată ţară non-asiatică a fost Canada, cu 44 de decese din 251 de cazuri depistate. România a înregistrat un singur caz de îmbolnăvire, dar fără consecinţe tragice. În total, 646 de persoane au murit în lume din cauza SARS, o pierdere imensă.

Pierderile economice au fost la rândul lor mari. Potrivit estimărilor OMS, epidemia SARS a costat aproximativ 41 de miliarde de euro, cele mai afectate domenii fiind turismul, transportul aerian şi restaurantele.

Combaterea

În timpul crizei sanitare şi după încetarea ei, OMS a criticat aspru China pentru încercarea sa de a ascunde amploarea epidemiei. „Autorităţile locale preferau să nege problema. De partea sa, Guvernul central a dat dovadă de lipsă de clarviziune şi spirit de decizie în acest caz“, rememorează istoricul François Godement într-un interviu acordat pentru France Inter.

Atunci primul caz depistat cu SARS a fost ţinut secret o lună. Apoi Beijingul a trecut la măsuri drastice, impunând, printre altele, interdicţia de a scuipa în public şi purtarea obligatorie a măştii sanitare.

OMS, la rândul său, a lansat o alertă internaţională în legătură cu „o formă gravă şi atipică de pneumonie din Vietnam până în Hong Kong şi în provincia Canton“. A mobilizat întreaga lume medicală. A emis recomandări cu privire la tranzitul în aeroport şi protejarea personalului medical. „Trebuia să se înţeleagă că o persoană infectată în Hong Kong putea provoca o problemă uriaşă la Toronto“, în Canada, spune pentru „Le Monde“ Dick Thompson, de la Departamentul pentru boli transmisibile din cadrul OMS.

Puţin câte puţin, virusul a pierdut teren. Epidemia a fost declarată încheiată la 2 iulie 2003.

Noul virus

În comparaţie cu 2002-2003, China răspunde total diferit ăn cazul virusului 2019-nCoV. „Au schimbat radical atitudinea, luând măsuri de profilaxie în Wuhan, oraşul unde a fost diagnosticat primul caz“, subliniază François Godement.

Beijingul a luat măsuri de prevenţie de clasă A, obişnuite în cazul unor epidemii majore. Astfel, va fi posibilă izolarea anumitor areale afectate şi plasarea în carantină a pacienţilor.

Oficialii din această ţară avertizează că virusul poate suferi mutaţii şi că se poate răspândi mai mult.

Sute de milioane de oameni sunt aşteptaţi să călătorească în întreaga Chină şi peste hotare săptămânile acestea, având în vedere că sâmbătă este sărbătorit Anul Nou chinezesc. Autorităţile se tem că virusul s-ar putea extinde şi mai mult şi, astfel, nu va putea fi monitorizată răspândirea bolii.

OMS s-a reunit pentru a decide dacă este cazul să declare stare de urgenţă în domeniul sănătăţii publice la nivel internaţional şi pentru a stabili ce recomandări trebuie făcute în acest caz.

Tipul de pneumonie înregistrat recent în oraşul chinez Wuhan este provocat de un virus din aceeaşi familie de virusuri ca cel care stă la baza sindromului respirator acut sever, potrivit cercetătorilor din China.

Virusul 2019-nCoV nu a mai fost identificat până acum la om. Cercetătorii cred că provine de la animalele infectate şi de la fructele de mare vândute în pieţele din Wuhan.

Nu a fost încă depistată sursa virusului. Semnele de îmbolnăvire sunt tusea, febra şi insuficienţa respiratorie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: