Peste 40 de răniţi în Peru, în urma unui cutremur de peste 6 grade pe scara Richter VIDEO

Peste 40 de răniţi în Peru, în urma unui cutremur de peste 6 grade pe scara Richter VIDEO

Imagine: EPA - EFE / Apostolis Domalis

Un cutremur de 6,1 grade pe scara Richter s-a soldat cu „peste 40 de răniţi, între care trei grav”, vineri, pe coasta de nord a Peru şi a avariat locuinţe, anunţă autorităţile. Seismul a avut loc la ora locală 12.10 (20.10, ora României), iar epicentrul acestuia a fost localizat la 12 kilometri vest de oraşul Sullana, în apropiere de frontiera cu Ecuadorul, la o adâncime de 36 de kilometri, potrivit Institutului Naţional peruan de Geofizică.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Cutremurul de magnitudinea 6,1 s-a soldat cu 40 de răniţi, între care trei grav, până în prezent”, a anunţat directorul Sănătăţii din Piura, Jose Nizama, citat de agenţia peruană de stat Andina.
 
Aproximativ 187 de locuinţe şi cel puţin patru temple au fost avariate de cutremur, potrivit Securităţii Civile.
 
Faţada Catedralei din oraşul Piura, construită în 1588 şi declarată monument istoric, a fost un pic avariată, potrivit Andina.

Executivul din Peru mobilizează ajutoare

Pedro Castillo, care a preluat funcţia de preşedinte peruan miercuri, s-a dus, împreună cu premierul Guido Bellido, în sector, cu scopul de a mobiliza ajutoare pentru cele două cele mai afectate oraşe - Sullana şi Piura.
 
„În calitate de autorităţi, noi vom ajuta la coordonarea acţiunilor imediate de care populaţia din nord poate avea nevoie. Prioritatea noastră este să salvăm integritatea tuturor cetăţenilor”, a scris pe Twitter noul şef al statului.
 
Direcţia Hidrografiei şi Navigaţiei a Marinei de război a exclus riscul vreunui tsunami.
 
Peru, care se află pe Centura de Foc a pacificului, înregistrează anual aproximativ 100 de cutremure percepute de către om.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările