Înfiinţată de economistul german Klaus Schwab sub forma The European Management Forum, conferinţa este înfiinţată şi finanţată de circa 1000 din cele mai mari şi importante companii ale lumii şi s-a remarca ca platformă de dialog. Numele actuale l-a dobândit în 1987 iar din 2015 este recunoscută drept organizaţie internaţională. La Davos au participat 600 de vorbitori într-un eveniment de 4 zile.

Tradiţional, Forumul se apleca asupra temelor economice, dar de circa 30 de ani şi-a extins temele asupra tuturor problemelor globale. Iar în reuniuni sunt prezenţi oameni politici, şefi de state, preşedinţid e companii şi de organizaţii neguvernamentale cu relevanţă globală. În fiecare an există o temă de dezbatere dominant, iar cea din 2020 a fost dedicate dezvoltării durabile, sub sloganul "Stakeholders for a Cohesive and Sustainable World" - Acţionari ai unei lumi coezive şi durabile. În marja reuniunilor au loc întâlniri bilaterale şi formate de negociere.

Considerat un eveniment elitist, Forumul este criticat drept un cadru al marilor companii şi multinaţionalelor pentru a obţine tăieri de taxe pentru bogaţi şi pentru corporaţii şi dereglementări, promovând aceste obiective drept soluţii ale problemelor statelor şi ale lumii, după cum susţine chiar deţinătorul premiului Nobel pentru economice, Joseph Stiglitz. Susţinerile sunt respinse de prezenţa organizaţiilor non profit, de Greta Thunberg şi tirada sa vitriolantă la adresa marilor companii cărora nu le pasă de mediu, chiar de pe scena de la Davos şi de raportul despre averea lumii care arată că, din bogăţia produsă în lume în 2017, în 2018, 82% a revenit celor mai bogaţi 1% ai lumii.

Reuniunea din acest an a avut câteva teme majore:

  • schimbările climatice şi protejarea biodiversităţii,
  • eliminarea datoriilor istorice pe termen lung,
  • evitarea unui război tehnologic la nivel global,
  • susţinerea a peste un milliard de oameni cu abilităţi să îşi asume viitorul lumii în decada următoare şi
  • construirea punţilor pentru a rezolva conflictele în zonele fierbinţi ale lumii
     


FOTO Shutterstock

Viitorul lumii de mâine: postura marilor actori

Ca de fiecare dată, Davos-ul oferă o imagine excelentă a lumii care va veni, a tendinţelor şi perspectivelor marilor actori, a preocupărilor lor fundamentale. Alături de declaraţiile şefilor de state, întâlnirile bilaterale şi dezbaterile vin să contureze starea de spirit a lumii în care trăim. Şi de această dată, abordarea a fost ddefinitorie şi s-a situat la nivelul unui optimistm precaut, atent şi rezervat.

Sumând toate luările de poziţie, se detaşează câteva caracteristici:

  • Statele Unite îşi continuă preocuparea şi va menţine prim planul puterii la nivel mondial, dar şi prima poziţie la puterea economică - pe care nu a cedat-o Chinei potrivit aşteptărilor, dar şi interesul şi investiţiile în inovaţie, care o menţine în prim plan. Cercetarea, ştiinţa şi energia ieftină sunt atuurile dezvoltării Americii pe viitor. Viteza cu care inovaţia se dezvoltă este nemaipomenită. În plus, creşterea nivelului de automatizare şi investiţiile pentru creşterea competitivităţii sunt principalele preocupări.
     
  • Africa devine tot mai mult un adevărat jucător economic în sine, dincolo de faptul că îşi va consolida postura de miză de dispută între SUA, China, Rusia şi Uniunea Europeană. De altfel, Africa a fost extrem de bine reprezentată la reuniune.
     
  • China se îndreaptă tot mai mult spre investiţiile în calitate, creşterea cu valoare adăugată mare, investiţii în mediu. Şi China a fost slab reprezentată, de înţeles prin prisma problemelor sale legate de coronavirus. Şi ea e preocupată de investiţiile în energie regenerabilă.
     
  • La nivelul Uniunii Europene, este tot mai nesigură opţiunea statelor europene la nivelul energiei viitorului. Europa a fost reprezentată la nivelul Cancelarului Angela Merkel şi a preşedintei Comisiei Europene, în rest reprezentarea a fost firavă. Marea problemă care a fost pusă în seama Europei, înclinată spre Pactul său Verde, este politica energetică neclară, majoritatea companiilor insistând pe urgenţa şi nevoia de claritate şi încredere pentru o soluţie credibilă pe termen lung ca sursă de energie pentru continent. În Europa, preocuparea rămâne creşterea competitivităţii şi influenţarea politicienilor pentru alegerile în domeniul energiei şi electricităţii.
     
  • Rusia este marele absent de la Davos, dar, din ce în ce mai mult şi din tematica, preocupările şi discuţiile globale!
     

Trenduri globale: companii, politica muncii, salariul minim garantat

Analiza actualei conferinţe de la Davos arată că, în viitorul apropiat, în mediul competitiv creat, marii jucători, multinaţionale, companii majore sunt singurele care cresc în prim plan, ceilalţi jucători fiind pe nişele lor dar fără capacitatea de detentă relevantă. Fenomenul major este cel al conectivităţii care devine complet legată de calităţile necesare în viitor, ca şi necesitatea disponibilităţii, accesibilităţii şi legării la internet în forme tot mai elaborate şi cu viteze tot mai mari, pe terminale mobile.

Şi la nivelul consumatorilor apar modificări: e vorba despre apariţia unui tip de consumator care este conectat şi care reclamă un system de abordare care-l are în centru şi-i studiază individual, pe toată masa de consumatori, preferinţele de consum şi opţiunile individuale, deschiderea spre tipuri de produse noi sau conservatorismul, zona de atractivitate. Aceste caracteristici crează o conştiinţă de sine şi o supradimensionare a consumatorului individual care influenţează deopotrivă afacerile ca şi societatea, generând ruptură societală, exigenţe supradimensionate, contestări şi proteste.

Acest fapt influenţează deopotrivă guvernele, legislativele, grupurile de presiune şi formele lor şi multe altele, atunci când individul cetăţean, consumator şi plătitor de taxe devine actor în sine. Şi ceea ce avem în faţă este o lume de acţionari la securitate, guvernanţă şi bunăstarea comună mult mai rafinată şi sofisticată, care reclama atenţie, respect şi observarea cu mare atenţie a identităţilor şi demnităţii fiecăruia.

Dacă în economie lucrurile se aliniază în trendul natural al globalizării, totuşi pe piaţa muncii se aşteaptă cele mai mari schimbări, respectiv dispariţia locurilor de muncă şi modificări masive pe tipul şi calitatea viitoarelor abilităţi necesare pe această piaţă. Revoluţia machine learning afectează fundamental viitorul muncii şi 47% din locurile de muncă actuale vor dispărea pe seama automatizării în viitorii 20 de ani, iar schimbările sunt mult mai puternice la nivel psihologic şi societal.

Cum omul trăieşte o treime din viaţa sa adultă la muncă, schimbările se raportează nu numai la venituri, standard de viaţă şi statut cât şi pe cele care privesc stima de sine şi echilibrul psihologic, respectiv utilitatea în societate. Pe acest fond, cresc opţiunile populiste la nivel politic şi, dacă la capitolul venituri perspectiva salariului minim garantat universal se impune ca venit legal la nivelul întregii populaţii, sentimentul inutilităţii nu poate fi compensat la fel de simplu. Faptul că o contribuţie a unor largi pături din populaţia activă nu mai este necesară va avea un impact psihologic major. Nu degeaba la Davos a fost invitat pentru propria sa prezentare Yuval Harari. Munca e sursă de trai, dar este şi parte fundamentală a identităţii individuale, o sursă majoră de explicare a scopului pe acest pământ al fiecărui om.

Geopolitica la Davos. Viiorul prin prisma turbulenţelor prezentului

Zona cea mai aşteptată – deşi nu neapărat cea mai bine reprezentată la Davos – a fost cea din spaţiul politicii mari şi a geopoliticii. Concluziile trendurilor evaluate arată un cadru internaţional cu o fragmentare în creştere şi tot mai vulnerabil la perturbări majore. Deşi discutabilă, în continuare, concluzia Forumul a fost că lumea liberal democrată bazată pe reguli, condusă de Occident, este tot mai supusă provocărilor multiple din partea unor centre alternative de putere.

Provocările şi ameninţările la ordinea internaţională cunoscută şi în vigoare se accentuează, cu precădere venind de la reapariţia naţionalismului, schimbările climatice dar mai ales din cauza unei creşteri exponenţiale a riscului de confruntare militară. Totuşi, în ciuda unei stări de spirit mai degrabă reticentă a publicului şi a lumii politice, aceste schimbări turbulente sunt şi un spaţiu de oportunitate pentru fondarea unei ordini mondiale mult mai cooperante.

Statele ca actori ai arenei internaţionale trebuie să se bazeze din ce în ce mai mult unul pe celălalt pentru a nu fi măturate de voinţa propriului public care le pune la îndoială utilitatea tot mai des.

Revenirea în prim plan a opţiunilor naţionaliste ameninţă să submineze instituţiile democratice. Combinaţia cu fluxurile migratorii majore, atacuri cibernetice şi terorismul crează un cocktail exploziv pentru liderii politici actuali. Ameninţările climatice nu lipsesc, la fel şi disputele comerciale care sunt o caracteristică actuală a epocii târzii Putin, a centralismului şi preeminenţei partidului în China lui Xi Jinping şi a primul mandat Trump.

Deşi blamat astăzi, sistemul interna'ional bazat pe reguli, constituit după cel de-al Doilea Război Mondial s-a dovedit de succes chiar dincolo de aşteptările fondatorilor săi, asigurând 70 de ani cei mai paşnici, prosperi şi democratici din istorie. Distribuţia globală de putere se schimbă, cum era normal. State revizioniste, autocratice încearcă distrugerea sistemului şi dereglementarea, dacă nu chiar introducerea unor noi reguli. Principala modificare este lansarea şi susţinerea mediatică a modelului capitalismului autoritar de stat care ameninţă sistemul occidental existent, liberal democratic.

Interdependenţa şi conectivitatea nu pot fi nici negate, nici inversate ca fenomene şi procese continue. Fluxurile de informaţii, capitalurile, oamenii circulă natural într-o formă incomparabil mai accelerată şi frecventă, astfel încât statele nu pot exista decât depinzând unul de altul, din ce în ce mai mult, constituind o comunitatea globală în care singurele spaţii de mişcare sunt realizarea unor rezultate positive pentru fiecare dintre participanţi.

Statele ca actori ai arenei internaţionale trebuie să se bazeze din ce în ce mai mult unul pe celălalt pentru a nu fi măturate de voinţa propriului public care le pune la îndoială utilitatea tot mai des. Asta e esenţa raportului care urmează să apară după Forum, raport denumit Shaping a Multiconceptual WorldDesenarea lumii multi-conceptuală. Concluzia în ceea ce priveşte dinamica de putere în flux arată că actualii actori majori au oportunitatea de a redefinire geopolitică a ordinii globale într-o manieră cooperativă mai degrabă decât una competitivă.


Angela Merkel şi Donald Trump FOTO EPA-EFE

SUA şi Germania. Preocupări diverse, agende concurente

Preşedintele Trump preocupat de realegere şi impeachment. El a calat întreaga discuţie pe replicile împotriva încălzirii globale – sau măcar nuanţarea soluţiilor care să nu afecteze costurile industriei – pe realizările economice şi critica impeachmentului din Congres. Marea nemulţumire a preşedintelui american rămâne OMC-ul, care nu ar trata corect America. State precum China şi India sunt private ca state în curs de dezvoltare şi, în conseinţă, au avantaje enorme din acest motiv. Donald Trump susţine că, fără OMC, China nu ar fi China de azi. În Bătălia privind echilibrarea balanţei comerciale, la rând este azi UE, după China, iar în faza a doua a negocierilor cu China vor fi abordate drepturile omului în Hong Kong. Sunt o temă de dezbatere şi parte a discuţiei, dar e vorba, totuşi, despre un acord comercial. Unul foarte mare şi important.

Angela Merkel s-a prezentat la Davos la ora moşternirii mandatelor sale de Cancelar şi de lider al Europei Unite, ca apărător principal al lumii liberal-democratice bazată pe reguli. În afara ţintei ca Europa să fie primul continent liber de CO2, Doamna Merkel a anunţat transformarea digitală în următorii 30 de ani, schimbări profunde în inovarea şi cercetare, maşini electrice. Dar a abordat şi temele mari ale umanităţii printre care confuzia generală între fapte şi emoţii şi politică anti-factuală bazată pe emoţii care preocupă pe toată lumea, lipsa dialogului, oamenii sunt rătăciţi în propriile bule digitale. Trebuie depăşită poziţia îngustă şi relansate dezbaterile.

Temele direct legate de geopolitică şi conflicte vizează: preocuparea pentru tensiunile din Irak şi cu Iranul, cum pot fi dezescaladate. Nevoia de a putea negocia un acord nuclear extins tip JCPOA 2 cu Iranul, cu poziţia privind nevoia de a-l păstra pe cel existent până nu există unul nou cu care să-l înlocuim. A subliniat şi declanşarea mecanismul de soluţionare a diferendurilor, ataşat acordului existent, pentru ca Iranul să ştie că greşelile sunt pedepsite, când iese din acord.

Abordarea despre Siria şi Libia a rămas tot în spaţiul despre refugiaţi, atacând, cu precădere, ingerinţa statelor cu mercenari şi arme şi nevoia de a ajuta statele vizate în lupta cu terorismul interior. În zona politicilor europene, a subliniat despre Marea Britanie, faptul că UE se pregăteşte să aibă bune relaţii de vecinătate, respectînd alegerea făcută. Şi a anunţat următorul spaţiu de competiţie globală, în Africa, dar şi înclinaţia UE spre acest continent.

Abordarea a rămas în spaţiul paradigmei UE mare actor alături de SUA şi China. Relaţia cu China urmează să fie structurată prin întâlniri regulate, organizând un summit UE-China cu problemele de protecţie a investiţiilor, încălzirea globală – sistemul lor de credite pentru bioxidul de carbon, şi relaţiile UE şi China cu state terţe, în încercarea de a stabili un standard, norme comune cum lucrăm cu statele terţe.

UE trebuie să devină un factor geopolitic necesar şi prezent la nivel global. Multilateralismul este principiul pe care UE îl susţine, la fel cum susţine şi organizaţiile multilaterale, în perspectiva încheierii acordurilor de liber schimb. Obiectivul este prosperitate globală. FMI, BM, OMC sunt organisme necesare şi trebuie refăcută comisia de arbitraj a OMC. Suntem de acord că e nevoie să reformăm instituţia. UE apără postura europeană globală, are propria identitate, interese proprii şi locul său între actori de nivel egal cu China şi SUA.

Ordinea socială a UE e similară cu SUA, China cu partidul comunist în sistemul monopartinic nu se potriveşte, dar există o înclinaţie de deschidere. Nu e simplu pentru noi. SUA poate să fixeze standarde. Trebuie să reflectăm cum putem să lucrăm cu atenţie cu propunerile chineze şi dacă vrem să ne decuplăm de China în Internetul lucrurilor. Şi China va fi parte a Internetului lucrurilor. Trebuie să ştim ce face competitorul nostru. Avem parteneriatul nostru cu SUA dar câteodată facem şi alte acorduri, mai susţine doamna Merkel.

Pe tema 5G, Europa trebuie să aibă o voce şi să joace un rol dominant în construcţia 5G. E revoluţionar, putem lega diferite lucruri. Cum securizăm reţeaua? Prin diversificare, cu redundanţe unde e nevoie, nu putem asigura securitatea prin eliminarea ideilor ştiinţifice, iar China este competitor şi posibili ofertanţi la licitaţii. Nu schimb trebuie să ne dezvoltăm neapărat instrumentele, trebuie să fim vigilenţi, dar putem avea instrumente potrivită care să permit respectarea principiului de acces la piaţa economică. Grijă la spionaj economic. Dar trebuie să ne apropiem de principalii competitori.


Donald Trump FOTO AFP

Politica externă americană. Fenomenul Trump sau o tendinţă generală?

Probabil cea mai interesantă temă de dezbatere a fost cea legată de politica externă americană. Concluzia fundamentală este că politica externă americană s-a schimbat structural, că nu avem de-a face doar cu fenomenul Trump. Un preşedinte Trump cu care lumea trebuie să se obişnuiască! Critica principală este lipsa proceselor stabile în politica externă, şi suficient de multă improvizaţie.

Gândirea se îndreaptă deja spre o etapă post Trump şi formulele de reconstruire a încrederii. Cum va arăta America europenilor şi partenerilor ceilalţi că s-a schimbat. Că este gata să sacrifice interesele sale pe termen scurt pentru interesele tuturor pe termen lung. Cu America First, e o mentalitatea incorectă. Şi o poate face, de exemplu, cu Coreea de Sud şi Japonia, subliniind că e nevoie de politică comună cu Coreea de Nord. La fel în orice regiune, trebuie reconstruită încrederea şi dialogul. Doar aşa relaţia cu partenerii Americii poate să meargă.

SUA a reuşit să facă ce trebuie cu pumnul puternic în mănuşă de catifea. În unele cazuri arată şi forţa, în unele greşeşte fundamental. Preşedintele Trump a arătat că poate să distrugă lumea, acum că a făcut-o, poate redeveni poliţistul bun care poate reconstrui şi închide acordurile pe care le-a lansat în negociere, în stilul său abrupt. Şi în ceea ce priveşte NATO, reconstrucţia relaţiei transatlantice e simplă. America ştie cum trebuie făcută şi se poate rezolva rapid. Problema majoră e politică.

Mai complicat este faptul că populaţia SUA, şi a multor state occidentale, nu mai este înclinată spre bunuri colective – securitate, apărare, orice. Acum totul e despre victorie: Cine câştigă, cine flutură steagul, îşi adjudecă şi anunţă clar Victoria! (Un comportament profund egoist, de altfel). Aici e o provocare politică, economică, socio-politică: încrederea în lideri, încrederea că au preocupări ce îi vizează pe alegători, pe cetăţeni. Cum să aibă încredere că se ocupă de toţi oamenii de pe glob, în comun, când guvernanţii nu se ocupă de cetăţenii americani, măcar?

Trump a arătat că poate să distrugă lumea, acum că a făcut-o, poate redeveni poliţistul bun care poate reconstrui şi închide acordurile pe care le-a lansat în negociere, în stilul său abrupt. 

Concluziile înclină spre a accepta că schimbările în ordinea internaţională apar în SUA de 3 preşedinţi încoace, cel puţin. Bush Jr a insistat pe exportul de sistem, democraţia, l-a schimbat cel puţin pe Saddam Hussein din funcţie; Obama vroia pivotarea spre Asia; acum Trump a fost atent la Coreea de Nord, poate ajungem undeva. Şi s-au făcut multe greşeli cu acordurile internaţionale TPP, TTIP, JCPOA – retragerea a dus la probleme pentru toată lume. E o schimbare fundamental a politicii externe americană faţă de standardele acceptate ale democraţiei liberale, ale lumii bazate pe reguli.


FOTO 123 RF

Orientul Mijlociu - Africa de Nord: Occidentul gândeşte tactic, pentru profiturile sale politice, nu strategic, pentru regiune

Critica din regiune vizează două fenomene principale: primăvara arabă şi problema palestiniană. Au trecut 10 ani şi regiunea are nevoie de răspunsuri. Mai ales că lumea a încercat să ignore problema israeliano-palestiniană, şi s-a mutat la alte zone: Al Qaeda şi Daesh-Stat Islamic, ca şi cum dacă înfrângem o organizaţie am înfrânt terorismul!

Mevlut Cavusoglu, Ministrul de Externe turc, a fost extrem de precis în apărarea propriilor interese. El a pledat pentru inclusivitate şi soluţii definitive ale problemelor din zonă. Trebuie să-i menţinem pe toţi, puteri mari şi mai mici, regionale, pentru a soluţiona problemele. În Siria a remarcat cele 9 milioane de refugiaţi, situaţia pe teren nu e promiţătoare din cauza regimului, trebuie atenţie la Daesh, iar situaţia din Idlib e înfiorătoare: 3 milioane de oameni pleacă spre frontierele Turciei.

Yousuf Bin Alawi Bin Abdullah, Ministrul de Externe al Omanului a acuzat faptul că nici una dintre părţi nu vrea să încheie conflictele. Ci foloseşte implicarea pentru tactici şi agende politice proprii. 

Şeful diplomaţiei turce a explicat divergenţele Turciei cu Rusia care sunt multiple şi majore, dar şi nevoia de angajare a Rusiei. Rusia a devenit un actor în Siria, este actor şi în Libia. Occidentul şi SUA nu a făcut nimic după încălcarea liniilor roşiide către Assad, la utilizarea armelor chimice. Turcia este pe poziţii diferite faţă de Rusia în Siria. A doborât şi un avion. Acum trebuie să lucreze cu ei. Preşedintele Erdogan a cerut oprirea ofensivei regimului, în tete a tete cu Vladimir Putin, la Berlin.

Sunt multe teme de dezacord: Crimeea, Ucraina, Caucazul de Nord, Nagorno Karabakh, Abhazia Osetia, Transnistria, Libia, Siria. În plus, Turcia susţine integritatea teritorială a statelor. Unde sunt de acord Turcia şi Rusia: Iranul nu trebuia supus la sancţiuni; şi în Irak, nici Turcia, nici Rusia nu doresc ca Irakul să fie teren de bătălie militară între SUA-Iran sau între Iran-Statele din Golf. Dacă nu se rezolvă până la capăt problemele, nu facem nimic. Îngheţarea conflictelor nu e o soluţie. Trebuie să căutăm soluţia şi să acumulăm rezultate care să răspundă intereselor tuturor. Nu e suficientă voinţă. Fiecare are propria agendă.

În fine, Yousuf Bin Alawi Bin Abdullah, Ministrul de Externe al Omanului (de 48 de ani!!!) a acuzat faptul că nici una dintre părţi nu vrea să încheie conflictele. Ci foloseşte implicarea pentru tactici şi agende politice proprii. E valabil şi pentru întâlnirea pe Libia din Berlin. Nu a fost organizată pentru statele din regiune, ci pentru tacticile şi politicile organizatorilor, nu pentru a ajuta regiunea. Trebuie abandonată blamarea trecutului. Avem de construit viitorul. Dar nu înţelegem ce-i viitorul.