Ultima întâlnire de la Soci în format trilateral Astana – Rusia-Turcia-Iran – a fost şi momentul în care Rusia a fost capacitată de Iran, care asigură carnea de tun prin trupele Al Quds ale Gardienilor Revoluţiei Islamice şi prin zecile de miliţii şiite locale pregătite, să blocheze atacurile statului evreu în Siria. Ceea ce s-a şi întâmplat, cu numeroase atacuri cu avioane şi drone blocate şi cu ridicarea interdicţiei de folosire a sistemelor antiaeriene S300 ale Armatei Siriene împotriva atacurilor Israelului.

Fără ţinte din Armata siriană şi armamentele ruse transferate în Siria

 

Controversele între Iran şi Rusia au atins punctul de fierbere şi de ruptură, care au marcat şi eşecul ultimei vizite de limitare a costurilor şi a dezastrului la Soci, la 12 septembrie, o vizită care s-a vrut şi cu conţinut electoral. Că Benjamin Netanyahu nu a performat la nivelul aşteptărilor în alegerile din 16 septembrie e un lucru evident, dar costurile nerealizării obiectivelor acestei vizite par mai importante chiar.

Controversele au pornit de la atacurile Israelului împotriva ţintelor iraniene din Siria, permise până de curând pentru a evita transferul de capabilităţi militare ofensive – rachete sau drone cu rază medie de acţiune – de la Iran la Hezollahul libanez, transfer care ameninţă teritoriul israelian. Acum însă, Moscova a blocat nu mai puţin de 3 atacuri cunoscute în ultima lună – august-septembrie - fiind vorba despre atacuri asupra unor avanposturi siriene. Mai mult, Rusia lui Putin a ameninţat că orice avion care va încerca aceste incursiuni se va confrunta cu avioanele de vânătoare ruseşti sau cu artileria antiaeriană alcătuită din capabilităţi S400.

În luna august, Moscova a oprit atacurile la Qasioun, unde sunt amplasate bateriile S300 livrate către Siria. La o săptămână, un atac la avanpostul Qunaitra şi un altul la nord de Latakia au fost oprite de avioanele ruseşti. Aceste evoluţii au determinat vizita lui Netanyahu, aflat la final de campanie electorală, pentru vizita rapidă în Rusia pentru a-l convinge pe Putin să se uită în altă direcţie sau măcar pentru a limita nemulţumirea ruşilor pentru aceste incursiuni.

În ciuda acestui demers de pace, care sublinia bunele relaţii Rusia-Israel şi dădea şi o oportunitate de fotografii cu Putin – pentru a dubla billboard-urile oficiale cu Donald Trump din întreg Israelul – a avut un alt deznodământ: potrivit surselor ruseşti anonime, Putin i-a comunicat lui Netanyahu că Rusia nu e dispusă să lase nici un atac care să producă distrugeri la adresa armatei siriene sau a armelor pe care i le-a livrat – cu precădere sistemele S300. Putin s-ar fi plâns că operaţiunile israeliene în Siria şi Irak la adresa capabilităţilor iraniene de pe teren au dus la discuţii aprinse cu Teheranul, în contextul cooperării pe teren, în Siria, a celor două state.

În premieră, potrivit aceloraşi surse ruse citate de presa arabă, Rusia ar fi reacţionat anunţându-şi dezaprobarea faţă de acţiunile israeliene în Liban, insistând că respinge orice agresiune împotriva suveranităţii Libanului – o abordare care nu a mai fost înregistrată între cele două state. Mai mult, Putin ar fi reclamat că cineva l-a păcălit în legătură cu Siria şi Libanul şi că acest afront nu ar putea să rămână fără răspuns. Iar avertismentul a fost explicit la adresa premierului israelian să nu mai lovească asemenea ţinte.

Diferenţe substanţiale între Moscova şi Tel Aviv în privinţa Siriei


Rusia a blocat nu numai componenta siriană şi armamentele sale, dar şi atacurile la adresa miliţiilor şiite pro-iraniene. Publicarea repetată în surse media ruse şi arabe a acţiunilor de interceptare deasupra Siriei a avioanelor israeliene de către avioanele ruseşti de la baza aeriană Khmeimim în august şi septembrie au dublat celelalte zone de interdicţie pe care le-a pronunţat Moscova. Până şi Netanyahu a subliniat la Soci faptul că “relaţia noastră personală a determinat prevenirea coliziunii între statele noastre, un fapt extrem de important pentru stabilitatea în întreaga regiune.”

Presa speculează două motive principale pentru acctivizarea Rusiei în apărarea ţintelor siriene şi iraniene din Siria: reputaţia sa şi reclamaţiile/plângerile repetate ale Iranului că Israelul se joacă cum vrea cu apărarea antiaeriană rusă şi afectează trupele sale la sol, care sunt utilizate de către forţele ruse. Apoi momentul e simbolic, aflându-ne la un an după incidentul din 17 septembrie 2018, când apărarea anti-aeriană siriană a doborât un avion spion rusesc Il – 20 cu 15 oameni la bord, ţintind şi trăgând după avioanele israeliene care s-au ascuns în spatele lui.

Se mai vorbeşte despre blocarea atacurilor în zona aeroportului Damasc, acolo unde se află importante baze iraniene ale forţei Al Quds, pentru că Rusia ar fi interesată de investiţii şi de redeschiderea traficului către Damasc fără a interveni asemenea momente de atac şi turbulenţe soldate cu închiderea spaţiuluia erian în zonă. Pe de altă parte, ţinta ar fi doar diminuarea activităţii israeliene, nicidecum încetarea ei deplină, pentru că armata israeliană e utilizată şi de partea rusă în echilibrarea ambiţiilor iraniene şi ajustări de capabilităţi în Siria, Liban şi Irak. Doar că momentul nu e tocmai cel mai indicat.

Pe de altă parte, există surse şi experţi militari care pun sub semnul întrebării situaţia, reclamând un joc direct deoarece avioanele ruse ar avea nevoie de mai mult timp să se ridice şi să blocheze ceva, timp în care avioanele israeliene ar trebui să treacă liniştite şi să încheie misiunea. În plus, ultimul eveniment de după alegeri, interceptarea la 19 septembrie a unei armade de drone şi avioane israeliene de către măcar două avioane ruseşti şi doborârea neconfirmată a unei drone pune sub semnul întrebării orice tip de înţelegere amiabilă sau joc, creând contextul complicat al unei nemulţumiri şi confruntări reale şi dincolo de cele convenite la Soci între Putin şi Netanyahu. Ar fi vorba, cel mai probabil, de limitarea atacurilor la ţintele convenite şi evitarea unor alte ţinte vizate de către Tel Aviv.

Poate mai preocupantă este, totuşi apropierea tot mai puternică între Moscova şi Teheran, care ar putea preocupa şi mai mult Israelul. E adevărat că Moscova a dat asigurări că trupele iraniene vor rămâne la minimum 85 de km de frontierele israeliene, însă e binecunoscută tactica îmbrăcării uniformelor siriene de către trupele Al Quds şi amplasarea unor baze de supraveghere cu tot arsenalul de drone chiar pe Dealul Elefantului Dormind, la un km de Înălţimile Golan, în partea siriană. Asta da, poate fi îngrijorător pentru Israel, mai ales că transferurile de arme şi capabilităţi militare moderne sosesc în valuri aici.

Liber antiaerienei siriene să doboare ţintele israeliene, în caz de atac

Informaţiile din interiorul întâlnirii bilaterale Putin-Netanyahu mai confirmă şi avertismentul formulat de preşedintele rus că a autorizat utilizarea apărării anti-aeriene ruse livrate sirienilor, respectiv complexele S300, pentru a doborî orice ţintă israeliană care ar viza armata siriană. Responsabilitatea ar reveni exclusiv părţii siriene. Şi se referă la eventualitatea în care avioanele sau dronele israeliene ar reprezenta o ameninţare pentru trupele siriene.

Pe de altă parte, atacurile la grupările şi miliţiile şiite pro-iraniene şi bazele iraniene continuă, de data aceasta folosindu-se avioanele stealth invizibile F35, poziţia Moscovei fiind ignorată când există o ţintă legitimă stabilită de către Armata israeliană. Personalul iranian şi facilităţile militare iraniene sunt principala ţintă. Chiar în ziua alegerilor generale, marţi, 17 septembrie, au fost lovite poziţii iraniene la frontiera irakiano-siriană lângă al-Qa’im şi al-Bukamal.

Presupusa bază iraniană secretă de aici a fost lovită şi la 8 septembrie, atunci când au fost ucişi mai mulţi soldaţi, de această dată fiind vorba doar de ţinte materiale şi capabilităţi militare distruse de către IDF, forţele de apărare israeliene. De altfel, la 9 septembrie, forţele israeliene afirmaseră că militanţii pro-iranieni au atacat Israelul din interiorul Siriei, motiv pentru care baza strategică iraniană a fost ţinta atacului ulterior pentru a bloca liniile de aprovizionare cu armament şi muniţie.

Nemulţumit de lipsa de reacţie a anti-aerienei rue şi acuzând chiar livrarea codurilor secrete ale bateriilor S300 şi S400 care ar fi permis avioanelor F35 chiar survolarea zonelor din Iran, Teheranul a decis mutarea în Siria a unor sisteme antiaeriene defensive iraniene BAVAR-373 livrate formal către Armata Arabă Siriană, şi care ar fi capabile să detecteze şi ţinte stealth, inclusiv avioanele de vânătoare israeliene F-35 de provenienţă americană, ce ar putea fi identificate de la o distanţă de 150-180 km. Într-un asemenea caz, escaladarea războiului secret iraniano-israelian din Siria e foarte probabilă.