De fapt, camioanele sunt destul de rare, iar utilitarele de marfă sunt aproape inexistente, inclusiv în oraşe.

Relieful e foarte fragmentat, spectaculos pentru turişti, însă nepotrivit pentru agricultură. Solul are mai peste tot culoarea şi textura de cărămidă pisată: e roşu şi grunjos, motiv pentru care livezile de banane, mango ori citrice sunt cele mai vizibile.

Producţiile de trestie de zahăr şi tutun sunt, practic, vedetele Cubei, furnizând cele mai de succes produse de export: romul şi havanele.

Cu toate acestea, producţia de zahăr a scăzut masiv după căderea URSS, unul dintre principalii clienţi. Agricultura reprezintă sub 5% din PIB, dar ocupă 10% din forţa de muncă. Utilajele şi echipamentele vechi, lipsa seminţelor de hibrizi avansaţi şi a fertilizatorilor şi pesticidelor moderne îşi spun cuvântul.

O mare parte din alimente este importată, inclusiv cantităţi mari de orez, produs de bază al bucătăriei cubaneze. Doar cu cartofii se pare că sunt probleme, din moment ce nu se găsesc în afara "sezonului".

Vitele de pe câmp sunt puţine şi sfrijite de le numeri coastele. Mi-au trebuit 9 zile ca să descopăr lapte lichid la magazin, dar am văzut saci de 25kg de lapte praf din Mexic.

Există o singură marcă de apă îmbuteliată, aceeaşi fabrică producând şi un suc de portocale, unul de lămâie şi unul tip Cola. Există două mărci de bere, Cristal (bere blondă) şi Bucanero (bere arămie şi brună, stron). Cristal se găseşte peste tot şi are drept slogan "berea preferată a cubanezilor" 

Salariul mediu este estimat la aproximativ 30$ pe lună în Havana, dar nu cred că depăşeşte 15-20$ în zonele rurale.


Autorul acestor rânduri este Ovidiu Neacşu, economist, a absolvit Finanţe şi Bănci la ASE Bucureşti. Antreprenor de 9 ani, pasionat de economie politică. A participat la seminarii pe teme economice, politice şi juridice în Franţa, Bulgaria, SUA şi Georgia şi este vicepreşedintele think-tank-ului libertarian SoLib - Societatea pentru Libertate Individuală.