Africa Subsahariană, un viitor nexus geopolitic

Un nexus geopolitic este acea zonă geografică, a cărei delimitare se defineşte prin diferenţa de interes geopolitic între ea şi zonele adiacente, interes afişat de o paletă largă de naţiuni, a căror agendă de politică externă este puternic influenţată de ce se întâmplă în acea zonă.

Africa Subsahariană sau Africa „neagră” nu îndeplineşte întru totul condiţiile prezentate, neinfluenţând fundamental politicile externe ale marilor puteri.  Africa a fost şi va rămâne în continuare o problemă greu de rezolvat pentru societatea umană. O serie de evenimente şi procese, care au avut loc de-a lungul istoriei au erodat încet capacitatea Africii, ca entitate civilizaţională, să ţină pasul cu alte civilizaţii, în special, în urma puternicului val de colonizare european, care a precedat Marele Război, val care practic a eradicat orice urmă de independenţă din continentul negru, rămânând doar bastionul reprezentat de Abisinia, Etiopia de astăzi. Acest proces dureros are ca o cauză relativ obiectivă, enormul decalaj tehnologic între Europa şi Africa, vizibil şi pregnant din punct de vedere militar în secolul al XIX-lea, în era colonialismului. Secretul înţelegerii corecte a acestui continent şi al zonei subsahariene este faptul că în ciuda aparenţelor nu există omogenitate culturală, militară, politică sau lingvistică între ţările ce compun această regiune. Percepţia generală asupra acestei zone, în special, din punctul de observaţie european şi nord-american, este deformată de epoca colonialismului, în care Africa neagră a fost privită ca un întreg, în general sub auspicii rasiale, de superioritate şi de cinism economic. Astfel, marea masă de populaţie neagră a căpătat un anumit grad de omogenitate superficială, care îi transformă în clişeul african general acceptat, ţări eşuate, cu aceleaşi probleme şi aceeaşi cultură, etern condamnate să suporte un decalaj puternic de dezvoltare cu restul lumii.

În spatele acestei aparenţe, Africa şi, în special, Africa subsahariană, trebuie diseminată în ţările care o compun şi în relaţiile complexe dintre ele pentru a înţelege mecanismul geopolitic ce o angrenează spre viitor.

Dar despre ce viitor este vorba şi cum poate el să conjure interesele internaţionale ale marilor puteri în această zonă a lumii?

În acest caz, resursele care se află în această regiune, precum şi prognozele efectuate, nu arată o densitate energetică foarte mare care să susţină interesele asemănătoare în magnitudinea celor din Orientul Mijlociu, cel puţin pe termen scurt.  R.D. Congo deţine aproximativ 80% din rezervele de tantalit cunoscute,  Nigeria este pe locul 10 global în clasamentul depozitelor de petrol dovedite, Africa de Sud este pe locul 5 pe lista ţărilor producătoare de aur.  Deşi resursele sunt abundente, accesul la ele se loveşte de multe probleme, precum abundenţa de biodiversitate, care există în pădurile ecuatoriale şi a cărei importanţă în economia ecosistemului global este crucială. Totuşi, în ciuda piedicilor puse de lipsa infrastructurii şi a specificului natural, interesul spre investiţii majore, din partea unor jucători importanţi, precum China şi Japonia, care au propus deja proiecte de finanţare a coridoarelor de transport din nordul şi sudul Lacului Victoria sau migraţia masivă de asiatici în această zonă, cu peste 350.000 de chinezi în Angola, arată că neocolonialismul este o realitate.

Fără a decide dacă acest curent este unul concertat şi subordonat unei politici externe elaborate sau un fenomen arbitrar, nedirijat, spontan la nivel de mase de oameni, este clar că acesta interferează, atât pozitiv, cât şi negativ, în viaţa de zi cu zi a locuitorilor nativi ai acestei zone. Mulţi comercianţi, mărunţi sau mai mari, sunt scoşi din joc de preţurile practicate de chinezii care vin în ţările lor. Mulţi africani de rând beneficiază de preţuri mai bune la produse, precum carnea de pui, datorită acestor străini de pe malurile Pacificului.  În condiţiile unei scene internaţionale, care sub presiunea crizei economice şi a unei realităţi în care extremismul politic este prezent, o mişcare de anvergură, precum  cea chineză în Africa, nu are cum să nu genereze efecte pe termen lung şi răspunsuri pe masură din partea restului actorilor internaţionali.  

China întelege că jocul geopolitic, ca orice alt joc bazat pe strategie, se câştigă de jucatorul care gândeşte cu cele mai multe mutări înainte.  Alimentarea cu energie şi materiale extrase din subsol a boom-ului chinez, precum şi deschiderea de noi pieţe sunt vitale pentru asigurarea inerţiei colosului chinez.  Vechile axe europene, precum Cairo-Cape Town, lasă loc unei şerpuiri de drumuri de sute de kilometri şi noi căi ferate construite pe baza finanţărilor ieftine chineze, contractate tot de companii operate de statul chinez. Din punctul de vedere al accesibilităţii investiţiilor chineze faţă de cele europene sau nord-americane, acestea sunt mult mai uşor de pus în practică, pentru că standardele de evaluare a riscului, precum şi reluctanţa de a mitiga respectivele riscuri, din partea partenerilor occidentali, sunt înlocuite cu toleranţa sinică.

Un posibil motiv pentru această implicare şi pentru exacerbarea acestei macrozone într-un nexus geopolitic este evoluţia demografică a zonei, în special dacă ne referim la restul planetei. Astfel, în primele 20 de ţări din topul ratei natalităţii, 18 ţări sunt din Africa subsahariană, cu o medie de 5.61 naşteri, calculată în 2013, conform CIA World Factbook. Estimările Naţiunilor Unite cu privire la evoluţia demografică a acestei zone sunt 1.2 – 1.3. mld. de persoane în 2020 şi aproximativ 2 mld. în 2050, ceea ce are o însemnătate geopolitică majoră. O mare masă de forţă de muncă, precum pieţe noi de consum, care aşteaptă să se dezvolte şi să fie penetrate de corporaţiile din emisfera nordică, sunt acum într-un relativ avânt şi reprezintă resursa cu adevărat importantă pentru marile puteri.

Minţile şi sufletele a peste un miliard de oameni reprezintă o miză majoră pentru China şi Statele Unite ale Americii, o miză care, fără îndoială, poate să încline balanţa puterii la nivel global.

Care sunt perspectivele Africii negre să îşi ia în propriile mâini destinul?

 Farul libertăţii, care luminează din sudul continentului, portretizat de acum miticul Nelson Mandela, poate să reprezinte un precedent pentru democraţie şi dezvoltare în Africa prin guvernare africană. Etiopia poate să constituie un exemplu istoric de îndârjire în a rezista ocupaţiei, în ciuda unor obstacole majore. Aceste exemple sunt însă umbrite de numeroase conflicte care au produs un număr terifiant de morţi. Numai conflictul din Congo a produs peste 5 milioane de morţi, făcându-l cel mai sângeros conflict după cel de-al Doilea Război Mondial, iar genocidul din Rwanda a mai luat cel puţin 500.000 de mii de suflete.

Aceste exemple morbide ne reamintesc de fragilitatea politică a continentului, de imaturitatea care o cuprinde şi care este cronicizată de probleme socio-economice, precum malaria şi sărăcia abjectă, precum şi de lipsa de solidaritate şi omogenitate în regiune.

Uniunea Africană este organismul transnaţional cu cea mai mare cuprindere în Africa, având sub patronajul său toate ţările continentului, mai puţin Maroc, şi a cărui paletă de obiective generale este cea mai comprehensivă, urmărind printre altele eradicarea sărăciei, buna cooperare economică între statele membre, eradicarea autoritarismului politic şi răspândirea democraţiei şi educaţiei printre populaţia continentului.  Această organizaţie s-ar putea să fie singura formă concretă de speranţă pentru ceea ce este numit “secolul african”.

 Este clar că “secolul african”, acea perioadă de renaştere africană prezisă de Cheikh Anta Diop si reiterată de Thabo Mbeki în politica sud-africană, este un concept foarte îndepărtat, iar fragilitatea şi eterogenitatea continentului subsaharian îl face propice la neocolonialism şi îl transformă încet-încet într-un nexus geopolitic.

Articol redactat de Dragoş Tirnoveanu, absolvent al Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale, ASE Bucureşti şi colaborator al portalului de analize geopolitice Geopolitics.ro, editat de Asociaţia ASAGRI (Asociaţia de Analize Strategice, Analize Geopolitice şi Relaţii Internaţionale). 

Puteţi citi mai multe analize geopolitice aici.