Pe acest fond, planurile politice privind viitorul Irakului sunt intens dezbătute, însăşi Iranul, spre exemplu, încercând să medieze relaţiile dintre grupurile sunnite şi cele şiite. În tot acest context însă, kurzii din Irak au anunţat deja demararea procesului de independenţă care va începe din momentul cuceririi oraşului Mosul, controlat încă de către auto-intitulatul Stat Islamic.

Viitorul stat kurd, a cărei capitală va fi la Erbil, se va construi pe baza dreptului la autodeterminare a populaţiei kurde, conform declaraţiilor actualilor lideri care susţin că vor demara un referendum prin care kurzii să îşi poată decide singuri viitorul. Iar dacă situaţia etnicilor din Turcia şi mai ales Siria rămâne încă incertă, în Irak actuala armată controlată de către Bagdad este mult mai slabă decât forţele Peshmerga, iar bogatele rezerve de petrol nu numai că poate asigura sustenabilitatea economică a unui posibil viitor stat, dar îi conferă chiar şi oportunitatea de a deveni membru OPEC. Sigur, o condiţie fundamentală constă în acordul Monarhiilor din Golf, însă acesta s-ar putea să nu întârzie să apară.

La începutul lunii decembrie 2016, Qubad Talabani, vicepreşedintele guvernului regioanal kurd (KRG), anunţa începerea negocierilor cu autorităţile de la Bagdad privind independenţa kurdă.

„Irakul a eşuat ca şi stat din momentul în care o treime din teritoriul său a intrat în posesia unei grupări teroriste.[…] Cred că independenţa este un drept natural al kurzilor, un drept istoric ca urmare a unei nedreptăţi din cauza căreia acest popor nu are astăzi propria sa ţară”, declara Talabani pentru BBC, conform AlAraby.

Tot în decembrie 2016, cu ocazia unei conferinţe ce avea ca temă centrală viitorul statului kurd, deşfăşurată în cadrul Universităţii Kurdo-Americane din Dahuk, Masrour Barzani, exprima în mod concret faptul că liderii kurzi nu vor accepta altă soluţie decât secesiunea Irakului şi independenţa kurdă.

Mesajul a fost reluat în mod ferm încă din prima zi a anului 2017, anul independenţei, aşa cum este numit în publicaţiile pro-kurde.

„Bazându-ne pe voinţa de fier a Peshmerga şi pe oamenii noştri, ne aşteptăm să creăm un viitor luminos pentru ţara noastră. Sper că acesta va fi anul în care vom depăşi toate problemele şi vom învinge toţi inamicii pentru a ne obţine independenţa”, a afirmat Masrour Barzani, în timp ce Kosrat Rasul, liderul Uniunii Patriotice din Kurdistan (PUK), făcea apel la unitate pentru ca liderii kurzi să poată fructifica imensa şansă pe care o au în prezent.

„O oportunitate imensă a apărut pentru kurzi ca urmare a evoluţiilor internaţionale. Continuarea disputelor interne ne poate afecta însă cauza pentru care luptăm, susţinea Rasul citat de RUDAW.

Una dintre cele mai marginalizate minorităţi din Irak, aceasta a ajuns acum un partener cheie al Occidentului în lupta împotriva terorismului, fiind totodată un furnizor de securitate regional, stârnind nu de puţine ori reacţii pozitive în declaraţiile liderilor de la Washington, Paris, Berlin, Londra sau, mai ales, Mosocova.

Mai mult, alegerea lui Trump ca preşedinte al Statelor Unite a creat un imens val de bucurie în rândul kurzilor din Irak, aceştia denumind magazine şi multe alte obiective cu numele liderului de la Casa Albă. Problema kurdă a fost prezentă şi în cadrul campaniei electorale din SUA, iar dacă de cele mai multe ori echipa lui Hillary a fost rezervată în a oferi un răspuns concret privind reconstrucţia Irakului post-Daesh, tabăra Trump, în special prin vocea consilierului Walid Phares, nu s-a sfiit să îşi exprime în mod direct sprijinul pentru independenţa kurdă.

Nu în cele din urmă, dincolo de interesele Rusiei sau interesele unor state occidentale, Israel şi chiar Arabia Saudită ar putea susţine apariţia statului kurd, posibil pivot geopolitic ce poate conduce, printre altele, către destabilizarea Iranului şi chiar slăbirea Turciei.

Declaraţiile lui Kosrat Rasul ating însă o latură sensibilă a problemei kurde: unitatea şi implementarea reformelor, întrucât Parlamentul Autonom Kurd este suspendat de mai bine de un an, perioadă în care Masrour Barzani a acaparat întreaga putere în mâinile sale, deşi mandatul său de preşedinte ar fi trebuit să se încheie tot cu un an în urmă.

Într-un viitor incert al Irakului, cei mai mari pierzători din Orientul Mijlociu al Primului Război Mondial, pot fi acum cei mai mari câştigători ai Primăverii Arabe.