Azi dimineaţă, conform DEBKAfile, Ministerul rus al Apărării a
anunţat închiderea întregului spaţiu al estului Mediteranei, atât pentru
circulaţia aeriană, cât şi pentru cea maritimă, pornind de la litoralul
sirian şi libanez înspre Cipru şi retur. Explicaţia?
Vestea
bună e că asaltul loialiştilor asupra guvernoratului Idlib s-a amânat nişte
luni bune în urma înţelegerii de ieri de la Soci dintre Rusia şi Turcia
Un joc diplomatic complicat, combinaţie între ştiinţa geostrategilor
de la Kremlin şi fineţea întortocheată a tratativelor orientale pare să
genereze un rezultat neaşteptat pentru mulţi dintre cei care, din
păcate, se obişnuiseră doar cu demersurile în alb şi negru ale
diplomaţiei bazate exclusiv pe presiunile generate de forţa armelor.
Arabia Saudită şi-a creat în ultima vreme o imagine duplicitară. În timp
ce se laudă cu proiecte inovatoare care să revoluţioneze economia, cu
„mega-oraşe” construite cât mai aproape de cer, decapitează şi crucifică
oameni în Mecca, un loc considerat sfânt în religia lor.
Provincia Idlib din Siria a devenit epicentrul confruntării pentru Siria şi, totodată, epicentrul intereselor pentru controlul
întregului Orient Mijlociu. După întâlnirea tripartită ratată de la Teheran,
între Rusia, Turcia şi Iran – aşa numitul format Astana – a devenit foarte
clară miza părţilor aflate în conflict dar şi poziţionările diferiţilor actori
de pe teren.
Camerunul nu s-a mai aflat de multă vreme în atenţia politicienilor
şi presei internaţionale, dar de câteva luni acest lucru pare să se
schimbe din două motive: primul ar fi reluarea violenţelor în regiunea
anglofonă a ţării din Africa Centrală. Al doilea ar fi alegerile
prezidenţiale programate pentru prima săptămână a lunii octombrie, anul
acesta.
Proteste
violente zguduie oraşul din sudul Irak de mai bine de cinci zile, zece oameni
au murit deja împuşcaţi de forţele de ordine sau arşi în incendii şi revolta
continuă să escaladeze. Guvernul irakian a trimis forţe militare şi trupe
speciale la faţa locului şi a încercat să impună un curfew, dar a renunţat când
a devenit clar că nu va fi respectat.
Ultima regiune de dezescaladare stabilită în triunghiul
Rusia-Iran-Turcia e pe punctul să se transforme în locul celei mai
sângeroase bătălii din Siria, la 7 ani de la declanşarea conflictului.
Iranul simte că
presiunile SUA îşi fac efectul iar statele membre UE, semnatare ale Acordului
nuclear, iau în calcul renegocierea înţelegerii, asta deşi presa occidentală a
anunţat că în urma unei convorbiri telefonice avute săptămâna trecută, preşedintele
Franţei, Emmanuel Macron, l-a convins pe omologul său iranian, Hassan Rouhani,
că Parisul va face tot posibilul pentru ca Acordul să rămână în vigoare.
Iranul a devenit cel mai mare duşman al Administraţiei Trump, în urma
ingerinţelor excesive şi extensive în Orientul Mijlociu, de pe poziţii
sectare şiite anti-sunnite şi de pe cele de putere regională, în
confruntarea cu Arabia Saudită. Dar Iranul sfidează şi întreg Occidentul
prin programele sale balistice şi exerciţiile masive care ameninţă şi
blocarea Strâmtorii Ormuz, pe unde trece două treimi din comerţul global
cu petrol al lumii.
Atacul
forţelor loialiste siriene împotriva ultimului guvernorat deţinut de rebeli
pare iminent. Trupele loialiste şi iraniene sunt în poziţie, Rusia a trimis un
contigent mărit de nave militare şi aviaţie în zonă, inclusiv fregate înarmate
cu rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune şi bombardiere strategice.
Diplomaţia coaliţiei ruso-assadistă lucrează peste program pentru a pregăti
terenul.
Oficiali guvernamentali, intelectuali, filantropi şi alţii care îşi
fac griji pentru societate sunt câţiva dintre cei care condamnă valul de
ştiri false care a cuprins lumea.
Cine va stăpâni Afghanistanul, controlând astfel tranzitul terestru
între Extremul Orient, Asia Centrală şi Orientul Apropiat, va fi
stăpânul lumii.
17 decembrie 2010, Tunisia. Într-un moment de disperare, Mohamed
Bouzazi, un simplu cetăţean se sinucide prin incendiere. Episodul
poate fi ridicat la rang istoric: a fost un manifest împotriva
sistemului opresiv în care a trăit veşnic nemulţumit. După acesta au
urmat adevărate răscoale recunoscute sub numele de Primăvara Arabă,
care, în cele din urmă, s-au transformat în „iarnă întunecată“ pentru
arabi.
Nimic nu pare să fie mai încrâncenat acum, la un foarte înalt nivel,
decât baletul pe muzică militară în jurul conferinţelor sau iniţiativelor de
pace.
Aţi fost minţiti astăzi? Dacă răspunsul este afirmativ, urmează
întrebarea normală: cine v-a minţit? O televiziune? Un politician?
Colegii de la birou? Vânzătorii din magazine? Răspunsul poate fi
afirmativ la toate aceste întrebări într-o singură zi. Dar mai apare o
întrebare: chiar aţi fost minţiţi, sau această idee e doar în mintea
dvs? Mai cinic: aţi fost minţiţi, dar nu v-aţi dat seama?
Încetul cu încetul, sub ochii noştri indiferenţi, România alunecă într-o
formulă de auto-izolare şi deriziune care va produce efecte comparabile
cu un teribil cataclism natural.
Ştirile false au existat dintotdeauna. Protagonistul lui Shakespeare,
Othello, şi-a ucis soţia, Desdemona, deoarece a crezut minciunile lui
Iago, asistentul lui militar, conform cărora Desdemona îi fusese
necredincioasă.
Vineri au fost date publicităţii de către armata rusă mostrele de drone
improvizate utilizate de către opoziţia siriană pentru a ataca baza rusă
de la Hemeimim, la 28-29 iulie. Deja a devenit o modă acest tip de
atacuri împotriva bazele ruse din Siria.
Vineri a avut loc în Piaţa Republicii din Erevan, centrul revoluţiei
populare de catifea din stradă, din Armenia, din aprilie, un miting
uriaş la care au participat 100.000 de oameni şi care a marcat 100 de
zile de la răsturnarea fostei puteri.
Fabulos
şi de necrezut, dar este absolut real. Nu este o elucubraţie a unor ziarişti de
tabloid sau un „fake news“, ci o cerere oficială formulată ieri către
autorităţile braziliene cărora influentul Comitet ONU pentru
drepturile omului solicită imperativ să i se permită fostului preşedinte
Lula, acuzat şi condamnat în primă instanţă şi în apel pentru fapte grave de corupţie şi spălare de bani, să participe la alegerile din octombrie.
Într-un ritm din ce în ce mai nervos, aparent ilogic măcar din punct
de vedere politic şi de securitate, americanii declanşează valuri
succesive de sancţiuni economice, lovindu-şi mai întâi prietenii şi
aliaţii strategici, apoi pe toţi ceilalţi parteneri, tradiţionali sau
mai noi, producând crize şi generând mişcări de revoltă şi retorsiune pe
măsură.
