Lucrurile alunecă pe o pantă extrem de primejdioasă deoarece de la o
zi la alta se precizează din ce în ce mai clar perspectivele unui
conflict regional de foarte mare amploare şi intensitate în Orientul
Apropiat, cu posibilitate rapidă de internaţionalizare.
Oricât ar părea de ciudat, realizările administraţiei americane, în nici
o lună de la anunţul intempestiv al lui Donald Trump privind retragerea
trupelor din Siria şi Afganistan, sunt remarcabile.
În urmă cu doi-trei ani, vă vorbeam despre asta ca fiind o perspectivă intens discutată, câteodată chiar negociată în unele cercuri discrete preocupate, să spunem aşa, de valabilitatea aplicării parţiale sau totale în geopolitică a teoriei jocurilor.
Vineri, la Haifa, un protest spontan la
care au participat câteva sute de persoane, provocând şi ciocniri cu poliţia, a
cerut îndepărtarea unui anume produs prezentat drept obiect de artă şi
considerat drept blasfemie gravă şi provocare deliberată la sensibilitatea
creştinilor din toată lumea, dar şi atentat direct la atât de fragilul
echilibru dintre comunităţile practicante din Israel.
În campania alegerilor pentru Congresul SUA de la jumătatea mandatului prezidenţial, derulată în Ohio sub sloganul „Make America Great“, preşedintele SUA, Donald Trump a declarat în faţa unei mulţimi entuziasmate: „I-am bătut măr pe teroriştii din ISIS. Vom ieşi din Siria, foarte curând. Lăsaţi-i pe ceilalţi să aibă grijă de Siria acum“.
Generalul (rez) James Mattis: „Am fost privilegiat să fiu cel de-al 26-lea Secretar al Apărării al SUA, poziţie care mi-a permis să slujesc, alături de bărbaţii şi femeile din cadrul Departamentului Apărării... Sunt mândru de progresele înregistrate în ultimii doi ani în privinţa unora dintre obiectivele cheie formulate în Strategia Naţională de Apărare a SUA.“
Rusia a anunţat, înaintea anului nou, utilizarea cu succes a
unei rachete hipersonice într-un test la care a asistat Vladmir Putin.
Anunţul, făcut intempestiv şi cu emfază, contrazice o abordare
anterioară, care anunţa încă din martie aceste succese.
Pe
3 ianuarie, vorbind la o ceremonie organizată în memoria colonelului Emmanuel
Morano, care a murit în timpul unei misiuni sub acoperire împotriva celor din
Hezbollah în timpul celui de-al doilea Război Libanez, premierul Netanyahu,
citat de colegii de la DEBKA, a spus că înţelegerea
cu partenerul american este ca SUA să ducă războiul economic împotriva Iranului
şi că Israelul este responsabil pentru desfăşurarea operaţiunilor militare.
Perspectiva instaurării unui califat jihadist în Mali, controlat de adepţii organizaţiei teroriste Al Qaeda l-a determinat pe preşedintele Republicii Franceze, Francois Hollande să înceapă în ianuarie 2013 o amplă campanie militară, pentru eliminarea pericolului terorist din regiune.
E sigur că-l va anunţa. Întrebarea e când anume, înainte sau după
alegerile anticipate programate în Israel pe 9 aprilie.
Anul 2018 se înscrie în logica “mişcării browniene” la nivel global, unde apar noi şi noi provocări şi teste de sistem rezultate din diferite evoluţii sociale, economice, politice şi tehnologice; astfel, asistăm la reconfiguraţii de poziţii, interese şi planuri.
În
2019, în afară de tensiuni, ameninţări şi contra-ameninţări, negocieri ciudate
şi alianţe asemenea, vom mai putea vorbi şi despre altceva? Mai vrem să ştim că
există şi altceva dincolo de peisajul de intoleranţă, xenofobie, de
discursurile pline de ură aspră şi neostoită sau de discursurile din ce în ce
mai goale de sens ale unei clase politice care încearcă cu disperare să se
reinventeze şi nu ştie cum?
Absolut neaşteptate sunt evenimentele în curgere rapidă, declanşate de decizia preşedintelui Trump de a retrage trupele americane din Siria, deschizând astfel porţile pentru o refacere în profunzime a tuturor alianţelor regionale, pentru o brutală rebalansare a lor în termeni de zile şi de regrupare a forţelor într-o nouă ecuaţie, cea scrisă şi aplicată în teren de Noua Mare Antantă: Rusia, Turcia şi Iran.
Sunt gesturi mici, întâmplări trecute la rubrica”diverse” dar care, într-un anume context, incluse într-un anume tip de civilizaţie locală, pot fi semnul premergător al unor evenimente aflate în pregătire şi pe care le vom vedea mai târziu şi de care, invariabil, ne vom mira ca inexplicabile şi apărute din senin.
De mult nu se mai auziseră diatribe atât de inflamate, dar şi insulte atât de grele la cel înalt nivel ca cele schimbate acum între Turcia şi Israel. Discursurile inflamate au fost repercutate imediat în toate cancelariile şi au stârnit reacţii imediate printre analiştii pe probleme de apărare şi securitate care, eu cred pe bună dreptate, au semnalat cu mare îngrijorare apariţia la orizont a unei situaţii cu mare potenţial conflictual.
Folosind forţa armelor, nimicind fără milă orice formă de rezistenţă locală, construind rapid o elită locală coruptă şi complet dependentă de noii lor stăpâni: aceasta a fost tehnica bine pusă la punct a puterilor coloniale.
Construirea Gazoductului Nord Stream 2 a intrat în linie
dreaptă şi e posibil ca această construcţie să fie ireversibilă.
Cucerirea
de către regimul de la Damasc a Idlib a reprezentat victoria finală a
guvernului împotriva auto-proclamatului Stat Islamic, iar cu excepţia zonei
kurde si a câtorva mici teritorii, Assad exercită controlul a mai mult de zece regiuni din
totalul celor 13 ale Siriei.
Acuzaţia asta extrem de gravă nu vine, cum aţi crede, din partea vreuneia dintre ţările din grupul catalogat drept „rogue states“,
cele considerate a avea comportamente în afara regulilor impuse de
tratatele internaţionale, sponsorizând de regulă mişcări teroriste din
diverse zone ale planetei şi încercând să propage valuri continue de
propagandă anti-americană.
Ce se întâmplă acum în Kosovo poate însemna redeschiderea marelui război civil care a urmat ruperii Iugoslaviei, conflict teribil, atroce, cu toate caracteristicile de sălbăticie şi încrâncenare specifice reunirii intoleranţelor identitare cu cele religioase.
Pe 19 decembrie, la sediul Naţiunile Unite, majoritatea ţărilor membre (159 din totalul de 193 de State Membre ONU) vor semna un document care deja înregistrează un record mondial, fiind textul care, în ultimele decenii, a generat cele mai aprinse discuţii contradictorii.
Duminică s-a încheiat cu succes absolut, chiar nesperat, revoluţia de
catifea de la Erevan, acolo unde strada a doborât o putere autoritară ce
se credea eternizată, pe cale paşnică şi constituţională, în doar 7
luni.
