Summitul de la Hanoi dintre preşedintele American Donald Turmp şi
dictatorul nord-coreean Kim Jong un s-a încheiat înainte de a consuma
întreg programul. A fost anulat prânzul de lucru, iar conferinţa de
presă separată, de la final, a fost devansată, fiind mult mai
superficială şi expeditivă.
SUA se află într-un „război rece“ cu China, iar pentru asta are nevoie de aliaţi puternici pentru a realiza un containment 2.0 eficient.
Siria este, şi va rămâne încă ceva vreme, imaginea războiului civil şi a
încăpăţânării unui lider de a se crampona de putere. Nu că Bashar al
Assad şi-ar mai aparţine, după 8 ani de conflict care se împlinesc în
aceste zile.
Personajul este autorul
unui document halucinant, teribil prin violenţă, impresionant prin structurarea
logică a răului extrem, plin de ură, intoleranţă şi chemând la uciderea tuturor
necredincioşilor în numele valorilor care definesc superioritatea absolută a
rasei albe, pure şi neîntinate, asupra tuturor celoralţi, oricum inferiori,
murdari, sub-oameni şi fără niciun fel de speranţă de a cunoaşte adevăratul
Paradis.
Nasrin Sotoudeh, o cunoscută avocată iraniană, s-a implicat intens
de-a lungul activităţii sale profesionale în proiecte legate de
dreptatea de gen, în apărarea femeilor care au protestat împotriva
obligativităţii purtării hijabului/vălului islamic în public, în
protejarea mamelor şi a copiilor victime ale abuzului domestic, în
eliminarea pedepsei capitale şi în apărarea drepturilor condamnaţilor
politici.
Relaţia dintre cele două ţări membre NATO intră din nou într-o perioadă tensionată şi, la nivel diplomatic şi militar, aduce noi nori de furtună asupra marii dezbateri de fundal, cea privind viitorul Alianţei în măsura în care, pe baza unor asemenea exemple, ar putea (sau ar trebui) reglementată cea mai sensibilă problemă, cea privitoare la natura achiziţiilor militare.
Puţine anunţuri au stârnit atâta interes în cercurile serviciilor de
informaţii din ţările angajate direct în Coaliţia împotriva terorii şi,
mai ales, a celor care au trupe în Afganistan decât cel făcut de
Departamentul de Stat care spune că este gata să plătească pentru
informaţii care să conducă la „identificarea sau localizarea în orice ţară din lume a numitului Hamza bin Laden, fiul lui Osama bin Laden“.
Iată o situaţie, încă una, în care diplomaţia românească alege până acum să tacă cu demnitate şi consecvenţă, chiar dacă, în calitate de membru al Consiliului Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, alături de alte 114 state, ar trebui să spunem public dacă, da sau nu, ne asumăm concluziile absolut dramatice ale Comisiei internaţionale independente de anchetă create de Consiliu în 2018 pentru a analiza în detaliu modul în care armata şi
Degringolada şi lipsa de soluţii la Caracas marchează cele mai aberante
acţiuni ale preşedintelui Bolivarian Nicolas Maduro, care în pierdere de
viteză, a trecut la ordonarea atacurilor armate împotriva camioanelor
cu ajutoare umanitare, medicamente şi hrană, destinate propriei
populaţii.
Fiecare dintre actorii cu interese în spaţiul Orientului Apropiat îşi
are acum definitivat propriul său plan de pace pe care deja îl prezintă
sau pentru care face lobby, fiecare afirmând că demersul ales este
perfect şi că, fără probleme, va asigura succesul unei implantări de
durată.
Gravitatea presupunerii cere o extremă precizie în folosirea surselor şi un minim de interpretare din partea unui ziarist.
Conferinţa de la München de la sfârşitul săptămânii trecute a fost un
regal pentru idei şi evaluarea situaţiei lumii, un coşmar pentru
pesimiştii care văd lumea liberală prăbuşindu-se şi o revelaţie, pentru
observatorii mai atenţi.
Sigură de sprijinul ruşilor şi iranienilor, Turcia pune din nou marea
presiune pe europeni şi americani, transmiţând exact mesajul de care
era nevoie pentru a redeschide o temă majoră de scandal, cea mai
importantă şi cea mai dureroasă posibilă, cu un potenţial direct enorm
de a influenţa alegerile europene de pe 26 mai.
Este oare ultimul avertisment înainte de declanşarea unei băi de sânge
în Venezuela? Preşedintele Trump, adresându-se comunităţii
americano-venezuelene din Florida, a repetat termenii ofertei făcute
militarilor venezueleni.
Jale mare la Soci, acolo unde formatul Astana alcătuit din Rusia, Turcia
şi Iran a explodat în disensiuni şi divergenţe, fără nici o
posibilitate ca statele membre să se pună de acord.
A curs multă cerneală pentru a vorbi despre conferinţa de la Varşovia
organizată de către ministerul polonez de Externe şi de Departamentul de
Stat al SUA pentru a crea coaliţia Statelor Unite împotriva Iranului.
La reuniunea miniştrilor de Apărare din NATO, miercuri, a fost luată
şi o decizie care, chiar dacă nu priveşte, mi se pare a avea o profundă
relevanţă strategică în actualul climat de refacere a hărţilor de
securitate din Europa, din zona sa de frontieră extinsă şi, în general,
pentru ceea ce înseamnă misiunile pe care vor să le asume pe viitor NATO
şi Uniunea Europeană.
Absolut întâmplător se suprapun în această săptămână două reuniuni
majore al căror scop declarat este pacea în Orientul Mijlociu. Obiectiv
nobil la care nimeni nu poate obiecta.
Zalmay Khalilzad,
trimisul special american pentru Afganistan, a declarat că este optimist că se
va ajunge la semnarea unui acord de pace „înainte de alegerile din luna iulie”,
deschizând astfel cât se poate de larg calea pentru retragerea trupelor
americane.
Acuzaţia este clară, enormă şi ar trebui să fie urmată de sancţiuni de o
duritate fără precedent dacă Organizaţia Naţiunilor Unite vrea să mai
rămână o instanţă oarecum credibilă la nivel internaţional.
Senegalul se află în plină campanie electorală pentru alegerile
prezidenţiale din 24 februarie. Cinci candidaţi se bat pentru funcţia
supremă în stat, între aceştia şi preşedintele în funcţie, Macky Sall,
care îşi doreşte să iasă învingător din primul tur.
Adevărul din faptul că azi nu mai există prieteni şi duşmani, ci relaţii
complexe între oricare doi actori, pare să se dovedească în Siria.
