Această bogăţie culturală este esenţială pentru pacea, securitatea şi stabilitatea Europei, iar toleranţa, respectul reciproc şi cooperarea au stat la baza actualei construcţii europene după finele celui de-al Doilea Război Mondial.

Aceasta se reflectă în actuala deviză a Uniunii Europene: „Uniţi în diversitate“ (In varietate concordia) care a fost folosită pentru prima dată în anul 2000 şi care arată, potrivit Comisiei Europene, faptul că „(…) europenii s-au unit pentru a promova pacea şi prosperitatea, acceptând totodată să-şi deschidă spiritul către culturile, tradiţiile şi limbile atât de diverse ale continentului nostru“.

Însuşi procesul de alegere a devizei reflectă caracterul democratic al Uniunii Europene. Astfel, în septembrie 1999 a fost lansat un concurs adresat elevilor prin care aceştia erau invitaţi să contribuie la crearea unei devize pentru Uniunea Europeană. În urma unei strânse competiţii, în mai 2000, a fost aleasă actuala deviză, aceasta fiind menţionată oficial în cadrul discursului doamnei Nicole Fontaine, Preşedintele Parlamentului European, cu prilejul Reuniunii Speciale a Consiliului European în Feira, Portugalia, în 19 iunie 2000.

Acest simbol va fi menţionat expres în cadrul unei Declaraţii a Regatului Belgiei, a Republicii Bulgaria, a Republicii Federale Germania, a Republicii Elene, a Regatului Spaniei, a Republicii Italiene, a Republicii Cipru, a Republicii Lituania, a Marelui Ducat al Luxemburgului, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Austria, a Republicii Portugheze, a României, a Republicii Slovenia şi a Republicii Slovace, referitoare la simbolurile Uniunii Europene, anexă la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene prin care se afirmă că deviza este „Unită în diversitate“.

Acest oximoron este menit a sublinia faptul că diversitatea este o trăsătură a umanităţii, fiind o expresie a armoniei şi unităţii între grupuri diferite care adeseori de-a lungul istoriei s-au aflat în divergenţe.

De ce este această deviză mai relevantă ca oricând?

Ideea de „diversitate“ presupune atât acceptare, cât şi respect reciproc, iar „unitatea“ implică ideea de cooperare către un scop comun şi pentru binele comun. Înseamnă acceptarea ideii de unicitate a indivizilor şi a grupurilor, implică recunoaşterea diferenţelor şi aspiraţia către mai bine, dezvoltarea spiritului de toleranţă, demnitate şi solidaritate umană, dezvoltarea continuă şi combaterea ignoranţei prin morală şi diversitate culturală. Uniunea Europeană presupune, la un nivel mai profund, înţelegerea fiecăruia de către fiecare şi înseamnă să mergem dincolo de simpla toleranţă către acceptarea şi utilizarea în comun a resurselor atât de diferite care se găsesc în fiecare persoană.

Criza economică care a afectat Uniunea Europeană a dus la accentuarea diviziunilor dintre Nordul şi Sudul Europei. Criza refugiaţilor şi a migranţilor economici a dus la divergenţe între Vestul şi Estul Europei. Întrebările şi provocările cărora trebuie să le facem faţă au sporit. Oare ceea ce ne separă este mai puternic decât ceea ce ne uneşte? Oare ascensiunea mişcărilor populiste duce la eşecul politicii diversităţii culturale? Suntem în pericol să uităm lecţiile tragice ale naţional-socialismului şi comunismului din secolul al XX-lea care au provocat atâtea suferinţe umane? Putem oare din nou utiliza diversitatea pentru a ne regăsi forţa internă?

Provocările asociate ieşirii Marii Britanii din UE, respectiv celelalte crize, ne transpun într-o realitate volatilă, care va marca semnificativ ritmul şi agenda viitoare la nivel european. Modul în care vom gestiona procesul va fi un test pentru unitatea şi soliditatea Uniunii. Este necesară în acest proces prezervarea principiilor şi libertăţilor fundamentale pe care se bazează construcţia europeană, prezervarea integralităţii pieţei interne a UE, respectiv a instrumentelor necesare pentru reducerea decalajelor de dezvoltare între statele membre UE.

România va trebui să lucreze la nivel european pentru a contracara tendinţele de amplificare a atracţiei exercitate de forţele politice xenofobe şi antieuropene, care decredibilizează semnificativ discursul public european, creează terenul pentru amplificarea manifestărilor xenofobe şi pun în pericol siguranţa cetăţenilor europeni, inclusiv a cetăţenilor români.

O posibilă soluţie identificată ar fi aceea a unor acţiuni viitoare implementate plecând de la principii-cheie cum ar fi: o Europă mai bună; o Europă a cetăţenilor; o Europă incluzivă, totul fiind centrat pe rezultate, pe o agendă pozitivă, pe proiecte concrete, pe consens şi stabilitate şi având o strategie de comunicare eficientă. (Raportul România – 10 ani în UE, IER, 2017)

Acest lucru se reflectă şi în cadrul Programului de Lucru al Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. Regăsim aici pilonul Europei valorilor comune aici fiind vorba de „stimularea coeziunii europene prin raportare permanentă la valorile comune pe care se bazează Uniunea. Doar în acest mod putem combate eficient rasismul, intoleranţa, xenofobia, populismul, antisemitismul şi descuraja discursul bazat pe ură, pe care-l vedem din ce în ce mai frecvent în ultima perioadă.“.

Dacă Augustus se lăuda că a găsit Roma un oraş din cărămidă şi a lăsat-o ca un oraş din marmură, la rândul nostru ar trebui să tindem pentru a readuce valoarea ideii de unitate în diversitate şi a crea acea Europă a tuturor, în care cetăţeni diferiţi să se poată raporta la un ideal comun.

Adesea, discursul public spune că avem de-a face cu o balanţă între unitate şi diversitate, şi că, dacă prioritizăm diversitatea, acest lucru va pune în pericol unitatea societăţii şi invers. Cu toate acestea, deviza Uniunii Europene ne arată că putem avea atât unitate, cât şi diversitate şi că acest ideal este unul care poate fi atins, fie şi parţial, în vremurile noastre.

Acesta însă nu este un ideal fix care, odată atins, rămâne pentru totdeauna al nostru. Avem de-a face aici cu un proces constant de evoluţie, atât la nivel individual, cât şi organizaţional, pentru a reuşi să progresăm. Aşa cum nu poate o cetate pe vârf de munte să se ascundă, nici calea pe care trebuie să o urmăm nu putem spune că ne este necunoscută la nivel european. Poate fi o provocare, dar nu una de nedepăşit.

Diversitatea ne poate permite să acţionăm ca nişte actori raţionali şi calculaţi, care devin mai puternici împreună şi se adaptează permanent unui mediu extern în continuă evoluţie.

Mai mult în aceste momente de sărbătoare tradiţia iudeo-creştină a Europei ne reaminteşte că toţi oamenii sunt creaţi după imaginea divinităţii, fără deosebire de rasă şi etnie, fapt ce implică necesitatea ca toate fiinţele umane să se bucure de acelaşi tratament bazat pe demnitate şi respect.

Unitatea în diversitate ne atrage totodată atenţia asupra nevoii unui dialog permanent între liderii politici şi cetăţeni. Primii vor trebui să dea dovadă de moderaţie şi autocontrol, de raţiune şi dorinţă de autodepăşire, pentru a conduce prin puterea exemplului şi a atrage respectul cetăţenilor. Nici cei din urmă nu sunt scutiţi de responsabilităţi, ci vor trebui să facă ceea ce trebuie, ceea ce spiritul civic le va impune. Autoritatea nu trebuie să se bazeze pe frica de celălalt, ci pe oferirea de avantaje cetăţenilor, printr-o politică având drept scop atât securitatea, cât şi bunăstarea tuturor.

Unitatea în diversitate trebuie să tindă către acel bine comun, dar acest ţel nu este unul imuabil. Diversitatea ne poate ajuta să facem faţă provocărilor viitorului, permiţând Uniunii să fie flexibilă şi adaptabilă şi nicidecum ancorată în deciziile inflexibile bazate pe premise perimate. Diversitatea ne poate permite să acţionăm ca nişte actori raţionali şi calculaţi, care devin mai puternici împreună şi se adaptează permanent unui mediu extern în continuă evoluţie.

„În politică este total iresponsabil să adopţi o atitudine de neclintit în vreme ce împrejurările evoluează permanent, iar oamenii de ispravă se răzgândesc. Să te agăţi de aceeaşi opinie indiferent de costuri nu a fost niciodată o virtute printre oamenii de stat. (…) Viziunea noastră este cea care trebuie să rămână constantă, nu vorbele.“ (Marcus Tullius Cicero, Cum se conduce o ţară. Ghid antic pentru liderii moderni, 2014)

Unitatea în diversitate este un concept familiar României. În anul Centenarului, acum când sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire şi crearea României Mari, ne aducem aminte de valorile europene ale înaintaşilor noştri. Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918 proclama de la început ca principiu fundamental: „Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.“ Principiu respectat doar parţial, el arată cu toate acestea încrederea naţională în valorile democraţiei şi acceptarea diversităţii ca elemente de bază al statului modern.

De altminteri şi Constituţia României prevede în mod distinct Dreptul la identitate prin care „statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.“.

În pregătirea Summit-ului informal de la Sibiu, din mai 2019, cu privire la viitorul Europei, această deviză ancorată în Europa valorilor ar trebui să ne servească drept reamintire a faptului că unitatea nu înseamnă discriminare, că Europa cu o geometrie variabilă nu este despre diversitate, ci mai curând despre discriminare. Orice discuţie despre modelele de integrare cu geometrii variabile trebuie să fie una precaută, cu condiţia ca acest proces să fie deschis tuturor statelor membre, să nu creeze obstacole suplimentare pentru statele care doresc şi sunt pregătite să se alăture.

Avem ocazia promovării unor formate cât mai incluzive de integrare pentru a evita crearea de falii între grupuri de state europene. Diversitatea nu înseamnă cetăţeni din categorii diferite, iar diversitatea culturală este cu totul altceva decât diferenţele sociale menţinute artificial. În acest sens este imperios necesară promovarea unei agende cat mai consensuale şi în acord cu aşteptările societăţii. A fi uniţi înseamnă a merge împreună, pe acelaşi drum, fără a abandona pe nimeni pe parcurs.

* O variantă preliminară a acestui material a fost publicată în cadrul Broşurii Conferinţei „Unitate în diversitate. UE încotro“ organizată de Institutul European din România, decembrie 2018, Bucureşti, România.