Pandemia Covid-19. Grecia intenţionează să deschidă o parte din hoteluri pentru turişti în iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Staţiunea Pyrgos de pe Insula Santorini - Grecia Foto Daciana Stoica

Unele hoteluri din Grecia se vor deschide în luna iunie, deşi rămâne să fie stabilit protocolul privind protecţia sănătăţii, a declarat şeful Confederaţiei Greceşti de Turism (SETE), Yiannis Retsos.

Oficialul elen a subliniat că acesta este punctul său personal de vedere şi a adăugat că ţările de unde sunt aşteptaţi să vină majoritatea turiştilor străini în Grecia cele care s-au comportat destul de bine în combaterea epidemiei Covid-19, precum Israel, Cipru, statele din Balcani, Liban şi alte state arabe.

Yiannis Retsos a susţinut că efortul de a reporni turismul grec va începe la jumătatea celui de-al treilea trimestru al anului - adică în august - şi acesta va funcţiona normal înainte de luna septembrie. Ca urmare, nu se vor deschide mai multe hoteluri sezoniere în acest an, iar măsurile de sprijinire a lucrătorilor din turism vor trebui extinse prin finanţări suplimentare. 

De asemenea, statul elen mai are în vedere instrumente fiscale precum reducerea impozitelor în acest domeniu (incluzând hoteluri, călătorii aeriene, transport maritim etc.), abolirea taxei de cazare pe fiecare noapte şi activităţi promoţionale cum ar fi platforma online „Grecia From Home”, lansată recent de Ministerul Turismului, Organizaţia Greacă a Turismului şi Marketing Hellas, scrie publicaţia Ekathimerini.

Retsos a mai declarat că nu este în măsură să estimeze veniturile realizate în turism în 2020. Anul 2019 a dus la încasări ale sectorului de 18 miliarde euro. El a spus doar că „în primele două luni ale anului curent am avut venituri de 1,7 miliarde, deci mai e mult până la atingerea cifrelor din anul precedent”.

În ceea ce priveşte protecţia sănătăţii turiştilor, preşedintele SETE a declarat că discuţiile au avansat cu privire la posibilitatea testării în masă, eventual pe aeroporturile de plecare. El a adăugat că, odată ce guvernul şi-a încheiat consultările cu grupul oamenilor din cercetare, se va vedea dacă este necesară posesia unui certificat de sănătate atât pentru cei care deservesc locaţiile de vacanţă, cât şi pentru vizitatori şi ce ar presupune acest lucru.

Grecia, mai puţin afectată de pandemia de COVID-19 decât unii dintre partenerii săi europeni, şi-a exprimat luni speranţa că va reveni "la normalitate" în luna mai, cu condiţia ca cetăţenii greci să continue să respecte scrupulos izolarea, informează AFP.

"Rămânând în case în aprilie, am putea în mai să ne bucurăm de primele rezultate ale comportamentului nostru responsabil", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului grec Stelios Petsas.

Petsas şi-a exprimat speranţa că atunci s-ar putea "reveni la normalitate", cu condiţia de "a nu comite erori care ar putea compromite ceea ce s-a construit de la începutul acestei pandemii". Cu măsurile luate anterior de guvern, dar şi cu eforturile cetăţenilor de a le respecta, "am oprit expansiunea virusului", a adăugat Stelios Petsas în timpul unei conferinţe de presă.

"Intrăm într-o fază critică în acest război nedeclarat împotriva pandemiei (...). Luna aprilie va fi încă o lună dificilă", a adăugat el.

Grecia este relativ puţin afectată de pandemie comparativ cu partenerii săi europeni, cu 1.884 de persoane contaminate şi 83 decese înregistrate până acum.

Însă, învecinându-se cu Italia, ţara cea mai afectată din Europa, Grecia dispune de un sistem de sănătate afectat de circa un deceniu de criză financiară. În consecinţă, guvernul grec a decis să ia măsuri stricte pentru a stăvili pandemia chiar de la primul deces înregistrat, în 12 martie.

După această dată, şcolile, siturile arheologice, muzeele, cafenelele, barurile şi hotelurile au închis progresiv înainte de izolarea generală impusă pe 22 martie, apoi prelungită până pe 27 aprilie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite