Macron, criticat dur în scandalul „Uber Files”: „Aş face-o din nou mâine. Am creat mii de locuri de muncă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emmanuel Macron FOTO EPA-EFE
Emmanuel Macron FOTO EPA-EFE

Preşedintele francez Emmanuel Macron, acuzat în scandalul ”Uber Files” de implantarea companiei americane în Franţa, pe vremea când era ministrul Economiei, şi-a ”asumat” marţi faptele de atunci şi a subliniat că şi-a ”făcut treaba”, relatează BFMTV şi JDD.

”Dacă ar trebui s-o fac din nou, aş face-o din nou (...). Trebuie să luptăm prin toate mijloacele împotriva şomajului în masă. Îmi asum deplin faptul că m-am întâlnit cu şefi de întreprinderi străine. Sunt mândru de asta. Dacă ei au creat locuri de muncă în Franţa, eu sunt mândru de acest lucru şi aş face-o din nou mâine şi poimâine”, a subliniat şeful statului francez într-o vzită la Crolles, în Isère.

Macron reacţionează astfel pentru prima oară după dezvăluiri ale cotidianului Le Monde şi postului France Info, în scandalul ”Uber Files”.

Numeroase documente interne aparţinând Uber arată că Emmanuel Macron a acţionat în favoarea Uber, pentru ca firma americană să se implanteze în Franţa.

El a declarat că a fost ”un ministru al Economiei care s-a bătut pentru inovaţie, pentru a atrage întreprinderi”, scrie Le Journal du Dimanche (JDD).

”Am creat mii de locuri de muncă”, a subliniat el.

”Iar, apoi, când am devenit preşedinte, am reglementat sectorul. Suntem prima ţară care a reglementat platformele”, a subliniat el.

”Ministrul care am fost şi-a făcut treaba. S-a introdus un fel de atmosferă care constă în a spune că a vedea şefi de întreprinderi, mai ales din străinătate, ar fi un lucru rău. Însă eu îmi asum deplin faptul că m-am întâlnit cu şefi de întreprinderi străini, o oroare”, a ironizat el, adăugând că ”aş face-o din nou mâine şi poimâine”.

În privinţa criticilor opoziţiei în acest subiect, Macron îl parafrazează pe fostul preşedinte Jacques Chirac şi dă asigurări că ”îl atinge pe unul, fără să-l mişte pe celălalt”.

”Au pierdut busola! Nu a fost niciodată lupta lor, este a mea! Dacă nu ne batem pentru formare, creare de locuri de muncă, atunci vom continua să avem şomaj”, a răspuns el unor atacuri Nupes.

În urma dezvăluirilor ”Uber Files”, sâmbătă seara, locatarul Palatului Élysée este vizat de numeroase critici.

Deputatul Aurélien Taché din cadrul la Nouvelle Union populaire écologique et sociale (Nupes) a denunţat un ”scandal de stat”.

Nupes a anunţat că urmează să solicite înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară.

Sébastien Chenu, din cadrul Rassemblement National (RN, extremă dreapta), a denunţat ”primul scandal al mandatului de cinci ani al lui Emmanuel Macron”.

Palatul Élysée neagă orice ”scandal” şi dă asigurări că Emmanuel Macron şi-a îndeplinit atribuţiile.

Ministru al Economiei al lui François Hollande, Macron ”ajungea în mod natutal să discute cu numeroase întreprinderi angajate în modificarea profundă a serviciilor în anii evocaţi”, a subliniat preşedinţia.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite