Liderul separatist al Transnistriei şi Dmitri Rogozin s-au întâlnit la Moscova

Liderul separatist al Transnistriei şi Dmitri Rogozin s-au întâlnit la Moscova

Dmitri Rogozin (stânga) şi Evgheni Şevciuk FOTO karadeniz-press.ro

Preşedintele regiunii separatiste Transnistria, Evgheni Şevciuk, a avut de curând o întrevedere, la Moscova, cu vicepremierul rus Dmitri Rogozin, în care a abordat mai multe subiecte, informează agenţia Novosti PMR, citată de Mediafax.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dialogul celor doi s-a concetrat în mare parte pe situaţia socială şi economică a regiunii separatiste Transnistria, mai ales în contextul crizei din Ucraina.

De asemenea, sursa citată mai notează că Evgheni Şevciuk şi Dmitri Rogozin au abordat în cadrul discuţiei şi posibilele consecinţe pe care Transnistria le-ar putea suporta n urma semnării de către Republica Moldova a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

Cei doi lideri au acordat în timpul dialogului o „atenţie deosebită” cetăţenilor ruşi care locuiesc în Transnistria, a informat serviciul de presă al preşedinţiei de la Tiraspol.

La Viena, în această săptămână s-a desfăşurat o nouă rundă de negocieri în formatul 5+2 (Chişinău şi Tiraspol, cu Rusia, Ucraina şi OSCE ca mediatori şi Uniunea Europeană şi Statele Unite ca observatori), unde oficialii au abordat şi situaţia şcolilor cu predare în limba română din Transnistria.

Site-ul Publika.md a scris de curând că o şcoală de gimnaziu din satul Corjova, raionul Dubăsari, unde se predă în limba română, a fost din nou ţinta autorităţilor de la Tiraspol, după ce a fost amendată cu 100.000 de lei moldoveneşti (circa 23.000 de RON), pe motiv că nu ar fi plătit chiria.

Instituţia de învăţământ declara atunci că dispune de banii necesari pentru plata chiriei, dar nu-i poate transfera, pentru că administraţia separatistă a obligat conducerea şcolii să deschidă cont în ruble transnistrene şi să nu mai folosească în documente ştampilele Moldovei.

Întalnirea dintre liderul separatist al Transnistriei şi Dmitri Rogozin nu este singulară. La 9 mai, de această dată la Tiraspol, vicepremierul rus a discutat cu Evgheni Şevciuk despre independenţa regiunii.

Dmitri Rogozin s-a aflat în centrul unui scandal diplomatic în luna mai, după ce a afirmat pe contul său de Twitter că va reveni în România la bordul unui bombardier rus de tip TU-160.


Citeşte şi:

Bloomberg: Rusia va aplica sancţiuni comerciale dacă Republica Moldova semnează acordul cu UE

Moscova ar putea introduce sancţiuni comerciale împotriva Republicii Moldova dacă această ţară va semna Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, anunţă Bloomberg Businessweek, care îl citează doar pe vicepremierul rus Dmitri Rogozin.

Dmitri Rogozin sugerează preşedintelui şi premierului român să sărbătorească eliberarea Bucureştiului de fascişti la 31 august

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin continuă dialogul la distanţă cu preşedintele şi premierul României. Nici în China, unde se află în vizită, nu a uitat de „războiul său“ cu liderii de la Bucureşti.

Oficial Departamentul de Stat al SUA: Afirmaţiile lui Rogozin la adresa României, „retorică inflamatoare“

Declaraţiile lui Dmitri Rogozin la adresa României sunt ƒ„retorică inflamatoare“, a declarat, luni, purtătoarea de cuvânt al Departamentului de Stat, Jen Psaki, adăugând că nu ştie ca SUA să fie implicate în interzicerea accesului vicepremierului rus în spaţiul aerian românesc.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: