Irak. Cel puţin 39 de răniţi după ciocniri între forţele de ordine şi protestatari antiguvernamentali

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proteste antiguvern Irak Foto captură Global News
Proteste antiguvern Irak Foto captură Global News

Forţele irakiene de securitate s-au ciocnit duminică cu demonstranţii anti-guvernamentali, la Bagdad, fiind răniţi cel puţin 39 de oameni, majoritatea poliţişti, de proiectile lansate de ambele părţi, potrivit oficialilor în domeniul securităţii, citaţi de Reuters.

Surse din poliţie au declarat că forţele de securitate au tras cu recipiente cu gaze lacrimogene, care au rănit cel puţin şapte oameni.

Un purtător de cuvânt al armatei a spus separat că cel puţin 32 de membri ai forţelor de securitate au fost răniţi de grenadele de mână aruncate de un grup care s-a infiltrat printre protestatari paşnici.

Politicienii şi-au exprimat îngrijorarea că protestele paşnice ar putea fi deturnate de demonstranţi violenţi, care ar putea declanşa o spirală a violenţelor, aşa cum s-a întâmplat anul trecut.

Demonstraţiile de duminică au marcat un an de la protestele legat de corupţie şi sărăcia pe scară largă din Irak, ţară bogată în zăcăminte petroliere. Peste 500 de oameni au murit în tulburările de atunci.

La începutul acestui an, protestele au scăzut în intensitate, din cauza ameninţărilor, a crimelor, a răpirii activiştilor, precum şi a restricţiilor impuse de autorităţi pentru combaterea pandemiei de Covid-19.

Duminică, numărul demonstranţilor a fost de ordinul sutelor, nu al miilor.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite