Germania: Formaţiunea de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania depăşeşte SPD pentru prima dată în sondaje

Germania: Formaţiunea de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania depăşeşte SPD pentru prima dată în sondaje

Foto: EPA/Arhivă

Gruparea de extremă-dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) a depăşit Partidul Social-Democrat, SPD, de centru-stânga, pentru prima dată într-un sondaj naţional, scrie Politico.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sondajul, făcut de Insa la cererea ziarului Bild, arată că AfD beneficiază de o susţinere de 16% faţă de SPD cu 15.5%, valoarea cea mai scăzută din istoria SPD.
 
Alianţa CDU-CSU condusă de Angela Merkel a ajuns la 32%, cu o creştere de 2.5 puncte procentuale faţă de săptămâna trecută.
 
Sondajul vine într-un moment dificil pentru SPD, partidul fiind măcinat de lupte interne în care se încearcă găsirea unei noi direcţii pentru viitor. Fostul lider al social-democraţilor Martin Schulz şi-a dat demisia săptămâna trecută.
 
SPD a avut parte de cel mai slab rezultat de după război în cadrul alegerilor din septembrie şi iniţial a refuzat să intre la guvernare într-o coaliţie cu conservatorii lui Merkel. Dar partidul s-a răzgândit atunci când s-a constatat că nu există prea multe opţiuni, iar acest lucru i-a deranjat pe anumiţi membri care sunt de părere că această coaliţie le va dăuna pe termen lung.
 
Membrii SPD vor decide pe 4 martie dacă vor aproba înţelegerea pentru o coaliţie cu conservatorii.
citeste totul despre: