Taiwanul salută sprijinul unor aliaţi precum SUA şi Marea Britanie: „Nu cerem Regatului Unit sau oricărei alte ţări să lupte în numele nostru

Taiwanul salută sprijinul unor aliaţi precum SUA şi Marea Britanie: „Nu cerem Regatului Unit sau oricărei alte ţări să lupte în numele nostru

Preşedinta Taiwanului Tsai Ing-wen FOTO SHUTTERSTOCK

Taiwanul a salutat sprijinul aliaţilor săi majori SUA şi UE după promisiunea unor conexiuni mai profunde din partea Americii şi Australiei la un forum interministerial şi după ce Parlamentul European a făcut apel la un acord comercial bilateral cu această ţară, relatează The Guardian.

Ştiri pe aceeaşi temă

Declaraţiile vin în contextul semnării unui parteneriat de securitate între SUA, Marea Britanie şi Australia considerat pe scară largă de comunitatea internaţională ca o mişcare de contracarare a agresiunii Beijingului în regiunea Indo-Pacifică.
 
Vineri, la întâlnirea  intreministerială anuală SUA-Australia (AUSMIN) cele două ţări şi-ai afirmat intenţia comună de „întărire a legăturilor cu Taiwanul” pe care au descris-o  ca „democraţie de vîrf şi un partener de importanţă critică pentru ambele ţări”.
 
Ministerul de Externe al Taiwanului a transmis mulţumiri pentru sprijinul „deschis şi ferm” arătat de SUA şi Australia şi a subliniat prin purtătorul de cuvânt Joanne Ou că „guvernul nostru va continua să colaboreze strâns cu SUA, Australia şi alte ţări cu concepţii similare pentru a extinde spaţiul internaţional al Taiwanului, apăra democraţia şi valorile comune, ca şi o ordine globală bazată pe reguli, astfel încât să protejăm împreună pacea, stabilitatea şi prosperitatea în regiunea Indo-Pacifică”.
 
Beijingul consideră că guvernul ales din punct de vedere democratic al Taiwanului este separatist, însă preşedintele Taiwanului, Tsai Ing-wen, susţine că Taiwanul este deja o ţară suverană care nu trebuie să declare independenţa.
 
Declaraţia  reprezentanţilor guvernului a fost, de asemenea, extrem de critică faţă de China cu privire la acţiunile sale în Marea Chinei de Sud şi la încălcările drepturilor omului. Ca răspuns, ambasada Chinei la Canberra a declarat că „se va opune ferm şi va respinge acuzaţiile nefondate şi observaţiile eronate”.
 
„Această mişcare meschină de a pune presiune pe China nu este de nici un folos, ci punerea în scenă a unei farse”, a transmis ambasada Chinei.
 
Joi, China a denunţat noul parteneriat de securitate Aukus acuzând că dovedeşte o „mentalitate învechită a Războiului Rece în urma căruia nu câştigă nimeni şi concepte geopolitice înguste”. Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe, Zhao Lijian, a declarat că decizia de a acorda Australiei - un semnatar al tratatului de neproliferare - tehnologie nucleară este un caz de dublu standard „extrem de iresponsabil”.
 
Vineri, Ou a spus că Taiwanul salută formarea Aukus „dar nu înseamnă că cerem Marii Britanii să se implice în conflictul de-a lungul strâmtorii Taiwanului”.
 
„Suntem responsabili pentru securitatea naţională a Taiwanului, nu cerem Regatului Unit sau oricărei alte ţări să lupte în numele nostru. Desigur, am aprecia foarte mult sprijinul comunităţii internaţionale şi al ţărilor care au aceleaşi păreri, dar acest lucru nu este un imperativ”, a spus Ou.

Niciuna dintre naţiunile Aukus nu recunoaşte Taiwanul ca ţară, având legături formale doar cu guvernul Republicii Populare Chineze, care pretinde că Taiwanul este o provincie chineză în conformitate cu „Principiul O singură China”.

După anunţul acordului Aukus, joi, fostul prim-ministru britanic Theresa May l-a întrebat pe actualul premire Johnson: „Care sunt implicaţiile acestui pact pentru poziţia pe care ar adopta-o Regatul Unit dacă China ar încerca să invadeze Taiwanul?”

În replică, Johnson a avut grijă să nu excludă o atare eventualitate: „Regatul Unit rămâne hotărât să apere dreptul internaţional şi acesta este recomandarea pe care am face-o prietenilor noştri din întreaga lume, cum acelaşi sfat l-am da şi guvernului de la Beijing”, a spus el.

Tot joi, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie care include recomandări pentru ca Uniunea Europeană să negocieze „urgent” un acord comercial cu Taiwanul. La începutul acestui an, un acord comercial negociat de ani de zile între UE şi China a fost în esenţă îngheţat după sancţiuni-represalii generate de îngrijorarea UE cu privire la abuzurile drepturilor omului din China, inclusiv în Xinjiang.
 
În această săptămână, China a depus o cerere de aderare la Acordul cuprinzător şi progresiv pentru parteneriatul Trans-Pacific, un pact comercial cheie Asia-Pacific semnat de 11 ţări în 2018.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările