Poveşti de viaţă cutremurătoare. Pentru a putea supravieţui, unele familii din Afganistan îşi vând copiii în rate  VIDEO

Poveşti de viaţă cutremurătoare. Pentru a putea supravieţui, unele familii din Afganistan îşi vând copiii în rate  VIDEO

Mamareen (stânga) şi-a vândut fiica în vârstă de şase ani pe nume Akila (dreapta) Foto: Captură CNN

O secetă fără precedent care a afectat Afganistanul a adus unele familii într-o situaţie atât de disperată încât părinţii au ajuns să-şi vândă copiii pentru a putea supravieţui.

Jurnalişti ai CNN au stat de vorbă cu mai multe familii din apropierea oraşului Herat, din vestul ţării, care au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele din cauza secetei-record şi să se mute în tabere de sinistraţi. 
 
Într-o situaţie disperată a ajuns şi Mamareen, o femeie care şi-a pierdut soţul în război. Din cauza condiţiilor climatice, femeia şi-a abandonat casa, iar, recent, şi-a vândut una dintre fiice pentru a-şi putea hrăni ceilalţi copii.
 
Femeia a relatat că i-a vândut-o pe Akila, în vârstă de şase ani, pentru suma de 3.000 de dolari unui bărbat pe nume Najmuddin, care i-a promis-o pe copilă fiului său în vârstă de 10 ani - Sher Agha.
 
„Am plecat din satul meu cu cei trei copii ai mei din cauza secetei. Am venit aici, crezând că vom primi ceva asistenţă, dar nu am primit nimic. Pentru a nu muri toţi de foame, i-am dat-o pe fiica mea unui bărbat pentru aproape 3.000 de dolari,  dar până acum am primit doar 70 de dolari. Nu aveam niciun ban, nimic de mâncare“, a mărturist femeia.
 
În acest timp, fiica ei habar nu are ce s-a întâmplat. „Nu ştie că am vândut-o. Cum să ştie? E un copil. Dar nu am avut de ales. (...) Cine şi-ar vinde o parte din inimă dacă nu ar trebui cu adevărat?“, a mai spus femeia. 
 
Soarta copilei se joacă la numai câţiva metri distanţă, într-un cort în care stau oameni care par ceva mai avuţi. Cumpărătorul fetei spune că gestul său a fost unul de caritate. „Familia ei nu avea nimic de mâncare. Erau flămânzi“, a spus el. 
 
„Ştiu că şi eu sunt sărac, dar sunt convins că voi putea da banii treptat... în doi sau trei ani“, a adăugat el. 
 
În plus, a subliniat bărbatul, „aceste de lucruri se întâmplă aici. Chiar şi un bărbat în vârstă se căsătoreşte cu o fată tânără. Se întâmplă“.
 
Acest caz nu este singular, relevă CNN. Un bărbat care a refuzat să-şi dezvăluie identitatea a vorbit despre faptul că a fost nevoit să-şi vândă fiica în vârstă de patru ani. 
 
„Nu am avut altă variantă, nu aveam bani“. Bărbatul, care avea datorii, a povestit cum a ajuns să ia decizia. Cel de la care împrumutase bani a venit în tabără şi i-a prezentat două variante: îi dă înapoi banii sau i-o dă pe fiica lui. „Am ales a doua variantă“, a spus bărbatul. 
 
Potrivit estimărilor făcute de Naţiunile Unite, peste 275.000 au fost forţate să-şi părăsească locuinţele din cauza secetei extreme.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: