UPDATE Indonezia. Peste 260 de pasageri, printre care 35 de copii, au fost nevoiţi să sară în apă după ce un feribot a luat foc VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Captură YouTube
Captură YouTube

Peste 260 de pasageri ai unui feribot din Indonezia au fost nevoiţi să sară în apă pentru a se salva de la incendiu. Un bărbat este dat dispărut.

Feribotul KM Karya Indah a luat foc la 15 minute după ce a plecat de la Ternate, capitala provinciei Maluku, către Sanana.

„Erau 275 de persoane la bord, dintre care 274 au fost evacuate în siguranţă”, a declarat la postul Kompas TV Muhammad Arafah, însărcinat cu operaţiunea de salvare.

„Căutăm în continuare un bărbat în vârstă de 43 de ani”, a anunţat el, potrivit AFP.

El a precizat că cel puţin 35 de pasageri erau copii.

Salvatorii au difuzat imagini impresionante în care feribotul apare într-un nor de fum negru, în timp ce pasageri se aflau în apropiere, pe plute de salvare.

Cei zece membri ai echipajului au fost arestaţi în cadrul unei anchete în vederea stabilirii cauzelor incendiului.

Accidentele maritime sunt frecvente în Indonezia, din cauza lipsei întreţinerii vapoarelor, care sunt un mijloc de transport popular între cele 17.000 de insule ale arhipelagului.

În 2018, aproape 160 de persoane au murit înecate după ce un feribot s-a scufundat în Lacul Toba, pe Insula Sumatra.

În 2009, peste 300 de persoane au murit în naufragiul unui feribot, între Insulele Sulawesi şi Borneo.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite