O pereche de gemeni siamezi s-a născut într-o provincie siriană cuprinsă de război

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gemeni siamezi in China FOTO Reuters

O femeie a dat naştere unor gemeni siamezi, ce sunt uniţi în zona toracică şi abdominală, în localitatea siriană Douma, care este cuprinsă de ciocniri violente între forţele guvernamentale şi opoziţia rebelă. În urma unei campanii, gemenii Nawras şi Moaz au fost transferaţi cu o ambulanţă într-un spital de copii din Damasc.

Între timp, doctorii siriani au cerut ajutor din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, susţinând că cei doi gemeni siamezi vor muri dacă nu sunt separaţi.

Gemenii au fost transportaţi, împreună cu mama lor, la un spital specializat din Damasc şi sunt într-o condiţie bună.

Localitatea Douma este situată la nord de Damasc şi a fost martoră a unor lupte sângeroase încă de la începutul războiului civil, în urmă cu cinci ani. Tocmai din acest motiv, ajutorul umanitar nu a reuşit să intre în Douma.

Totuşi, Crucea Roşie Siriană a continuat să depună eforturi pentru a livra ajutoare umanitare şi medicamente oamenilor din zonă.

Povestea gemenilor siamezi sirieni a fost distribuită de către activişti, în încercarea de a atrage atenţia cu privire la necesitatea ajutorului medical în zonele cuprinse de război.

Războiul sirian a început acum mai bine de cinci ani şi a lăsat în urmă peste 250.000 de morţi în rândul civililor.
 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite