Pe urmele laureatului Nobel George Emil Palade: În SUA există cinci universităţi care îi poartă numele, în timp ce în Bucureşti nici măcar o stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emil Palade
Emil Palade

Vineri, 16 noiembrie, de la ora 22.45, TVR 1 difuzează un documentar despre George Emil Palade, narat de Marcel Iureş, în cadrul serialului „Români care au schimbat lumea“. Materialul realizat de Irina Păcurariu prezintă imagini şi interviuri care dezvăluie în premieră detalii din viaţa savantului român. Apoi, de la 23.10, urmăriţi un reportaj dedicat lui Eugen Ionesco, realizat de Andrei Măgălie

În apropierea Arcului de Triumf din Bucureşti există o casă care păstrează memoria „unchiului George“, cum se referă la el cei doi nepoţi care o locuiesc, ambii doctori în medicină. În comunism clădirea a fost rechiziţionată şi abia în ultimul sfert de veac imobilul a fost recuperat de rudele savantului şi a redevenit locul unde Palade şi-a petrecut studenţia. De aici a plecat cu Irina Malaxa, cea care i-a devenit prima soţie, fiica unuia dintre marii industriaşi ai României interbelice.

„Aici a locuit încă de când a început facultatea, timp de 10 ani, cea mai frumoasă perioadă din viaţă“, sunt cuvintele cu care ne invită în casă chirurgul Radu Şerban Palade, nepotul savantului. Între timp, celălalt nepot, prof dr. C.D. Zeletin, medic şi scriitor, scoate fotografii de familie şi povesteşte cât de mirat a fost să afle că în Statele Unite ale Americii există cinci universităţi care poartă numele lui George Emil Palade, în timp ce în Bucureşti nici măcar o stradă nu îi poată numele.

„Mă interesa să lucrez acolo unde bântuie îndoielile“

În noiembrie 1912 se năştea la Iaşi fiul Constanţei şi al lui Emil Palade, George Emil Palade. Tatăl a fost profesor de filosofie şi pedagogie, un intelectual efervescent care a publicat numeroase articole în revistele vremii. Mama savantului, Constanţa Palade, născută Cantemir, a fost învăţătoare. Primii trei ani de şcoală i-a făcut la Iaşi, până în 1922, când familia se mută şi George Emil îşi continuă educaţia la Buzău, fiind absolvent al Liceului „Haşdeu“ din localitate. 

Contrar speranţelor tatălui său, care dorea ca fiul să-l urmeze în domeniul filosofiei, George se înscrie la Facultatea de Medicină a Universităţii din Bucureşti. Încă de pe vremea când era intern, a constatat că medicina clinică nu se potriveşte cu firea sa. După susţinerea tezei de doctorat, cu un subiect de anatomie microscopică, în 1940 a fost scurt timp asistent la Medicină Internă, la prof. N. Gh. Lupu, perioadă în care senzaţia de neadaptare s-a accentuat. 

Hotărârea de a se dedica cercetării fundamentale a fost dictată de două motive: „Mai întâi, îl tulbura ideea că există o diferenţă, aproape o prăpastie, între ce ştia el ca medic şi speranţele pe care bolnavii şi le puneau în el. Perspectiva de a deveni medic într-un cabinet sau într-un spital îl nemulţumea“, spune prof. Dr. Carmen Elena Cotrutz, şefa catedrei de Biologie Celulară de la UMF Iaşi.

„Suficienţa, schematismul şi plafonarea căreia îi cădeau victime cei mai mulţi dintre colegi m-ar fi împins fără îndoială spre blazare, spre ratarea adevăratei mele chemări, care era incursiunea în necunoscut, aventura ştiinţifică. În al doilea rând mă interesa să lucrez acolo unde bântuie îndoielile, unde se naşte ştiinţa. De aceea mi-am ales ceea ce americanii numesc basic science. Pilonii pe care se sprijină medicina“, notează însuşi Palade.

   

Minunata „Lume Nouă“

G. E. Palade a fost un student excepţional, care a luat nota 10 la toate examenele date la Universitatea de Medicină. De la admitere şi până la licenţă. „George înţelegea care este situaţia politică din România, dar nu vorbea niciodată despre asta. Era în SUA, dar ştia ce se întâmplă. A făcut mereu eforturi imense pentru a menţine excelenţa academică în cercetare acolo. Avea şi puterea de a face asta. Era o persoană atât de importantă şi pentru România şi pentru restul lumii, încât a putut face lucruri pe care puţini le mai puteau face“, spune prof. dr. Fred Gorelick, de la Universitatea Yale New Haven.

După război, atât Grigore T. Popa cât şi Dimitrie Bagdasar, neurochirurgul, l-au îndemnat să plece câţiva ani în străinătate, în Marea Britanie sau SUA, pentru a se dezvolta şi a ajunge un veritabil om de ştiinţă. Profesorul Gr. T. Popa i-a dat chiar scrisori de recomandare pe care tânărul Palade le-a trimis în Anglia şi SUA. 

Singurul răspuns primit a fost din partea americanului Robert Chambers de la New York University. În 1946, pleacă însoţit de familia sa spre „Lumea Nouă“, la bordul unui vas de marfă recondiţionat în vremea războiului. 

   

Ziua decisivă pentru Nobel 

În vara anului 1946, într-o aşa-numită zi a destinului, are loc întâlnirea lui Palade cu belgianul Albert Claude. Tânărul Palade a fost fascinat de cercetările lui Claude şi în urma unei discuţii avute cu acesta după seminar, este invitat să lucreze în Departamentul de Patologie al Institutului Rockefeller pentru Cercetări Medicale. La sfârşitul anului 1946, Palade dă curs acestei invitaţii. Începe aşa-numita perioadă Rockefeller din activitatea lui Palade care, contrar aşteptărilor acestuia de a fi doar de un an sau doi, va dura 17 de ani, cei mai rodnici din cariera sa.

Pentru Palade, intrarea în lumea nouă şi mai ales în laboratorul lui Claude a avut o dublă semnificaţie: mai întâi începutul de integrare în lumea americană cu particularităţile ei şi apoi debarcarea pe ţărmul unei alte „lumi noi“, prea puţin cunoscută, în ciuda importanţei sale, celula vie. Pornind să exploreze această lume, Palade intra într-o aventură ştiinţifică ce avea o istorie de aproape 300 ani. Minusculul continent care este celula avusese însă şi el exploratorii săi.                   

     

În 1951, G.E. Palade realizează fixatorul care acum îi poartă numele, utilizarea lui conducând la o mai bună observare a structurilor celulare. S-a obţinut o limpezire a peisajului celular, observându-se că mitocondriile au o membrană dublă, evidenţiindu-se prezenţa crestelor mitocondriale şi a legăturilor acestora cu membrana internă.

Cercetătoarea Roxana Georgescu, care din 2001 este unul dintre specialiştii de la Rockefeller University din New York, declară: „Este incredibil cât de importante sunt decoperirile pe care le-au făcut la mijlocul secolului XX, cu o tehnică departe de ceea ce folosim noi astăzi. Ca să înţelegeţi, până la G.E. Palade, celula era studiată ca şi cum am privi din spaţiu planeta Pământ. Datorită lui şi colaboratorilor pe care i-a avut, am început să vedem oraşe, case, familii, până la detalii care înseamnă evoluţie şi observaţii esenţiale  pentru ştiinţă“. Românca Roxana Georgescu este unul dintre cercetătorii cei mai experimentaţi de la Departamentul de replicare a ADN-ului de la Rockefeller University.

Cea mai importantă descoperire a lui George Emil Palade din această perioadă a fost cea a microzomilor,  fiind numiţi ribozomi. 

„Avea o mare bunătate“ 

Prof. Gorelick i-a declarat la Yale Irinei Păcurariu despre George Emil Palade: „Avea o mare bunătate şi sensibilitate, vă pot spune o poveste personală despre asta. L-am întâlnit pe dr. Palade chiar aici, 7 metri mai încolo. Eram tânăr cercetător în department. Era în 1977, puţin după ce luase Premiul Nobel. Scrisesem prima mea cerere de finaţare. Noi, cercetătorii, trăim prin fondurile pe care le primim de la Institutul Naţional de Cercetare. Era prima pe care o scriam singur. Am primit răspunsul şi era o evaluare groaznică. Eram desfiinţat. Cumva, George a aflat şi a spus că vrea să mă întâlnească. Vă rog să vă închipuiţi un laureat Nobel, faimos în toată lumea, care renunţă la toate întâlnirile pentru două zile jumătate. A stat cu mine aici şi am rescris toată cererea împreună. Am avut mentori minunaţi, dar nimeni nu a mai făcut aşa ceva pentru mine“, a continuat prof. Gorelick.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite