Wrs intră cu numărul 10 în finala Selecţiei Naţionale Eurovision 2022
0
Wrs concurează cu piesa „Llámame” în finala Selecţiei Naţionale Eurovision 2022, iar momentul lui va fi cel cu numărul 10.
Exoticul buzoian wrs a fost extrem de bine primit de publicul Eurovision încă de la semi-finală. Videoclipurile piesei „Llámame” încărcate pe canalul de YouTube TVR, au făcut cele mai mari audienţe depăşind 200k de vizualizări cumulat.
Cel mai mare grup dedicat fanilor EUROVISION ROMANIA, care an de an analizează prestaţiile concurenţilor şi îi ajută cu sugestii, îl consideră pe wrs ca fiind câştigătorul concursului cu peste 600 de voturi. Chiar şi aşa, simpatia pentru wrs depăşeşte graniţele ţării, iar drumul său spre Torino este garantat şi de fanii Eurovision din străinătate ce îl susţin cu peste 1000 de voturi (la diferenţă dublă de locul 2), conform WiwiBloggs – cea mai urmărită şi apreciată publicaţie din lume dedicată concursului Eurovision.

Apariţia lui wrs de la Eurovision nu a fost premeditată, ci a fost un impuls de moment, care iată că a fost decizia cea mai bună: „A fost o decizie de moment, pe ultima sută de metri, şi mi-am zis de ce nu, could be something fun (n.r. - ar putea fi distractiv). Şi iată-mă aici, în prag de finala Selecţiei Naţionale, şi pot să spun că drumul până aici, pe cât de dificil a fost din punctul de vedere al pregatirilor şi repetiţiilor, pe atât de distractiv şi cool a fost. Mă bucur mult că am luat decizia de a participa la Eurovision şi sper că momentul din finala Selecţiei Naţionale să se ridice la nivelul aşteptărilor. Şi de ce nu, să facem mare show şi la Torino!”, a declarat wrs.
Wrs este un artist multidisciplinar cu o viziune unică asupra artei, el fiind şi propriul său regizor de videoclipuri. Înainte de a face pasul în faţă ca vocalist, a fost dansator pentru alţi artişti sau televiziuni. În 2015 era implicat în trupa SHOT, astfel începându-şi cariera muzicală. Doi ani mai târziu părăşeşte proiectul pentru a merge în Londra unde şi-a perfectat abilităţile de compozitor. În 2020 semnează cu Global Records, iar de atunci nu s-a oprit o zi din pasiunea lui şi a lansat în continuu. Printre piese amintim: „Tsunami”, „Amore”, „why”, “la răsărit”, iar lista poate continua. Wrs este un artist ce poate fi auzit şi la radio, piesa „Amore” este Top 10 Radio România.