Bine, ieri a fost cazul de căutat prin vecini pe cineva care să vină cu firele şi maşina proprie ca să pornească o baterie care a murit. Dar tot aia...

Pe măsură ce devii tot mai scriitor, ca urmare a elucubraţiilor puse pe hîrtie, eu le-aş spune doar alinturi, o grămadă de diagnostice sînt varsate pe capul tău rotund. Diverse; ba că ai avea o tulburare bipolară, da’ p-asta ai demontat-o rapid, amiciţia veche cu un psiholog şi o masă îndestulătoare şi bine stropită pe undeva printr-un centru vechi, au rezolvat-o rapid şi ai fost absolvit de asta, ba că ai avea de-aia cu multe idei care fug în toate punctele cardinale, asta chiar ai discutat-o, însă doar într-o consultaţie telefonică, e mai greu altfel din simbria de amploaiat, o vizită la cabinet e vreo două milioane. Adică ceva cu „accelerarea ritmului ideativ”, „tumult de idei” şi alte calomnii pentru care oricine, într-o ţară normală, poate fi dată în judecată. E drept că „tumult” l-am perceput ca „tunet”, adică trăsnet şi deja mă vedeam prin centru, în chiloţi, pe la Universitate. Noroc că era vară, ploua torenţial, mii de fulgere şi bubuieturi, chestii şi nu era nimeni pe stradă. Iar lenjeria era de firmă. Mai zicea că „Pacientul, <<Auzi cum mi-a spus asta! O babă nebună!>>, trece rapid de la un subiect la altul, face nenumărate digresiuni, jocuri de cuvinte, din cauza cărora pierde adesea firul principal al ideilor. Mno, eu nu zic că n-are dreptate, doar că am fost cuminte, adică aşa crede ea, pentru că am oprit microfonul, de văzut nu mă vedea, nici degetul mijlociu, nu mi-a auzit „urările”, apoi te-ai angajat să „No drinks, no drogs şi tabacioc ioc”, şi se pare că ai scăpat, dar nu zic încă hop, abia mîine îmi trimite tratamentul pe mail, spune că are parafa la birou şi doar n-o să meargă după ea la miezu’ nopţii, oricît m-ar iubi, cu toată luna plină şi bujiile mele lipsă.

           No drinks, no drogs şi tabacioc ioc

Altul, mai nevolnic, nu are curaj să zică nimic la adresa mea, la unu’ nouăjcinci şi o sută cinşpe kile ale mele nici nu-i de mirare, şi-ar înghiţi de bună voie cuvintele, şi doar îmi trimite timid un link, adică Scriitorii şi bolile psihice. Hemingway, Eminescu şi Poe au fost măcinaţi de schizofrenie, depresie şi de sindrom bipolar, parcă văd că şi după expedierea asta laşă prin comisionar, adică internetul de la Orange, chiar şi de la distanţă, tot îi tremură izmenele, Bătu-l-ar gaia! Bine, acolo, în articolul ăla e ceva onorant, că l-am citit, se zice despre nume mari şi cu păsărele binecunoscute de toată lumea: Hemingway, Poe, Eminescu. Deci nu e cazul, deşi aş vrea eu.

Mai vine apoi cineva care cred că mă iubeşte, o doamnă, care spune, văzînd receptele anterioare, cum că nu fac obiectul şi că nu am nimic, ci că el, adică eu, „Sînt doar un băieţel răsfăţat care locuieşte în interiorul unui bărbat, şi aici a mai scris o pagină jumate de caiet studenţesc, pe bune, mi-a trimis poza, apoi a încheiat ceva de genul, «Cum ar sta Peter Pan în Doctorul Grimshawe, savantul neînţeles». Mno, eu nu ştiu cine-s ăştia, dar părea convinsă de ce zice, şi eu o cred. Oricum o să caut pe Wiki.

În continuare nu se ştie ce va mai fi. Poate că după ce o să mai scriu aşa, vreo două sute douăzeci şi trei de texte, prietenii mă vor interna la Spitalul 9, asta dacă n-o să mă înhaţe chiar cei de-acolo din proprie iniţiativă sau anunţaţi anonim de un vecin dobitoc, ori doar invidios pentru fetele faine cu care vin uneori acasă, familia probabil că se va zbate să mă scoată, însă abia luni, azi e în w-end, au program cultural şi nişte vizite, şi asta doar de faţadă, ca să dea un mic spectacol celorlalţi locatari. Imediat şi-ar aminti că le-am tocat zeci de ani nervii, că le-am dat de lucru cu gagicile, prafurile şi poliţia, ar scoate un oftat răguşit şi cu asta şi-ar încheia perioada de doliu. Apoi şi-ar şterge teatral o lacrimă inexistentă şi ar pune pixul meu negru de-un leu în buzunarul de la piept al cămăşii de forţă. Din bunăvoinţă.

Apoi a revenit persoana care mă iubeşte, cel puţin aşa vreau şi sper, cea cu Peteru’ Pan, care a spus că o să-mi aducă o „jucărie de dormit”, adică o omidă de vreun metru şaptezeci, o să aibă ea şi cu jucăria grijă de mine, zice că eu nu trebuie decît să scriu. Doar că acum nu e în ţară, mi-a trimis numai poza cu ea, face revul trei săptămîni în Dubai, aşa că pînă atunci mă descurc prin forţe proprii. Şi că o să-mi aducă şi un magnet cu Burj Khalifa. Ce naiba Revelion în februarie, cred că făcea mişto de mine!

P.S. Uff tocmai m-a descoperit pe Facebook un cetăţean care a lucrat la Spitalul de Psihiatrie Dr. C. Gorgos, cică vrea să ne împrietenim. Exact ce vorbeam! Se strînge lanţul, frate!

                                                               *   *   *   

Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultima carţi apărute sînt „Ce mult te-am iubit!”, Editura Libris Editorial, 2018 şi „Facts of life”, Editura Junimea, 2018.

Citiţi şi:

- De Sîn' Andrei
- Copaci. Amintiri (III)
- SMS naţionale. Nelimitat
- Muzică, dragoste, genealogie
- De-o ciorbă
- Ciorile lu' Nea Nicu