Prinţul Harry şi Meghan Markle, ultimele zile ca reprezentanţi ai monarhiei: când îşi vor începe oficial noua viaţă

Prinţul Harry şi Meghan Markle, ultimele zile ca reprezentanţi ai monarhiei: când îşi vor începe oficial noua viaţă

Meghan Markle şi Prinţul Harry vor fi retraşi pe 31 martie din poziţia de seniori FOTO Guliver/Getty Images

Prinţul Harry (35 de ani) şi soţia sa, Meghan Markle (38 de ani), îşi vor începe în curând oficial noua lor viaţă în afara familiei regale britanice, cei doi urmând să se întoarcă în Marea Britanie pentru câteva zile pentru îndeplinirea ultimelor îndatoriri.

Ştiri pe aceeaşi temă

De la 31 martie, după ce îşi vor îndeplini ultimele îndatoriri regale, prinţul Harry şi Meghan Markle vor fi retraşi oficial din poziţia de membri seniori ai familiei regale, a anunţat miercuri purtătorul lor de cuvânt, potrivit AFP, citează news.ro.
 
Până atunci, ducii de Sussex se vor întoarce în Marea Britanie la sfârşitul lunii februarie pentru a-şi îndeplini ultimele îndatoriri regale înainte de a se retrage oficial din poziţia de membri seniori ai familiei regale. În acest timp, Meghan Markle va participa la Ziua Internaţională a Femeii pe 8 martie, iar soţul său va avea mai multe apariţii publice, inclusiv la Royal Albert Hall şi la Westminster Abbey din Londra.
 
În perioada pe care o vor petrece în Marea Britanie, Harry şi Meghan vor discuta cu regina despre folosirea cuvântului „regal“ în brandul pe care vor să-l lanseze după ce au decis că vor să aibă o viaţă nouă în Canada.
 
Cuplul, care a zguduit monarhia britanică luna trecută când a anunţat decizia sa, nu va mai avea un birou la Palatul Buckingham, unde îşi are reşedinţa regina Elisabeta a II-a, începând de la 1 aprilie ei urmând să fie reprezentaţi de organizaţia lor de caritate.    
 
Potrivit purtătorului de cuvânt al cuplului, prinţul Harry îşi va păstra rangurile militare, de care este foarte ataşat. 
 
Decizia prinţului şi a soţiei sale de a se retrage implică şi faptul că renunţă să mai folosească titlurile de alteţă regală, a anunţat Palatul Buckingham. Cei doi folosesc termenul „Sussex Royal“ pe contul de Instagram, unde sunt urmăriţi de 11,2 milioane de fani, şi pe site-ul lor oficial. 
 
„Cum ducele şi ducesa de Sussex s-au retras din calitatea de seniori ai familiei regale şi vor lucra pentru a-şi câştiga independenţa financiară, folosirea termenului «regal». în acest context necesită o reconsiderare“, a declarat o sursă regală agenţiei britanice Press Association. Discuţiile sunt în curs, potrivit acestei surse.            
 
Conform tabloidului Daily Mail, înalţi responsabili ai coroanei britanice au convenit deja că nu mai poate fi „susţinut“ dreptul cuplului de a folosi acest termen „regal“.       
         
Prinţul în vârstă de 35 de ani, al şaselea în ordinea succesiunii la tron şi soţia sa, fosta actriţă americană în vârstă de 38 de ani, s-au instalat la începutul anului în luxoasa vilă de la periferia oraşului Victoria, pe coasta de vest a Canadei, împreună cu fiul lor Archie, născut în mai 2019. 
 
Harry şi Meghan au folosit pentru prima dată apelativul Sussex Royal atunci când s-au distanţat de prinţul William şi soţia sa Kate. Cei doi fraţi s-au îndepărtat în aceste ultime luni, Harry explicând în octombrie că vor continua pe „drumuri diferite“. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: